Crimă între ucraineni într-un apartament din București

O ucraineancă în vârstă de 68 de ani și-a înjunghiat mortal soțul în vârstă de 71 de ani, tot cetățean al Ucrainei, într-un apartament din Sectorul 6 din București, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB).

Acțiunea penală împotriva femeii a fost deschisă pe 10 martie după ce în seara zilei de 9 martie femeia și-a atacat soțul cu un cuțit de bucătărie.

„În data de 09.03.2024, în jurul orei 22:10, aflându-se în locuința comună situată într-un bloc din sectorul 6 București, în urma unui conflict spontan, inculpata s-a înarmat cu un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat în piept pe soțul său (cetățean ucrainean în vârstă de 71 de ani), provocându-i astfel o plagă ce a cauzat decesul victimei la scurt timp”, transmite PTB.

Potrivit sursei citate, inculpata este cea care a sunat la numărul 112. Trupul victimei a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, pentru efectuarea autopsiei.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar procurorii au propus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către PTB și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii