Crimele din Poiana Brașov mușamalizate de Securitate: misterul „Operațiunii Bradul”
Poiana Brașov în perioada comunistă Foto: arhiva
Mitul unei Românii Socialiste complet sigure și lipsite de violență, intens cultivat de regimul de dinainte de 1989 și menținut în mentalul colectiv chiar și după 1990, era departe de realitate. Teza oficială a partidului susținea că tâlhăriile și omorurile reprezintă tare ale capitalismului, inexistente într-o „societate socialistă perfectă”. Din acest motiv, publicații precum „Scînteia” sau „România liberă” abundau în știri despre vizite de stat, recolte-record și succese economice, în timp ce violurile, accidentele grave sau crimele erau supuse unei cenzuri stricte. Excepțiile apăreau doar atunci când autorii erau deja prinși și condamnați, cazurile fiind prezentate succint drept „exemple educative” care să ateste eficiența Miliției și a Justiției.
În realitate, România comunistă s-a confruntat cu unii dintre cei mai feroce criminali în serie din istoria sa modernă, însă populația afla despre aceste orori doar pe căi neoficiale, prin zvonuri răspândite la piață, la locul de muncă sau între vecini. Mai mult, unele dintre cele mai brutale omoruri au rămas nerezolvate de peste o jumătate de secol, în ciuda mobilizării unor forțe impresionante, specialiștii indicând faptul că Securitatea a mușamalizat anchetele pentru a proteja membri marcanți ai nomenclaturii sau ai aparatului represiv. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este dosarul cunoscut sub numele de cod „Operațiunea Bradul”.
Debutul terorii la Predeal și panica din „Mamaia de la munte”
Seria neagră a început pe 21 septembrie 1969, în stațiunea Predeal. Prima victimă a fost Maria Sârcă, o tânără necăsătorită, descrisă de martori drept foarte frumoasă, care lucra ca muncitoare necalificată la Fabrica de Panificație Timișoara. Venită în stațiune pentru un sejur de 12 zile printr-un bilet de odihnă primit de la sindicat și cazată într-o vilă nou construită, femeia a fost ucisă la doar o zi după sosire. Mecanicii unei locomotive i-au observat trupul abandonat într-un șanț, lângă calea ferată, unde fusese târâtă după ce, cel mai probabil, primise o lovitură în cap cu un obiect din fier. Legiștii au stabilit că moartea a survenit prin ștrangulare, cadavrul fiind lăsat dezbrăcat de la brâu în jos, pe spate, cu picioarele depărtate.
În timp ce Miliția bătea pasul pe loc în identificarea făptașului, tensiunea s-a mutat în Poiana Brașov. În anii ’70, stațiunea fusese modernizată cu primele telecabine, telescaune și teleschiuri pe Masivul Postăvaru, dar și cu hoteluri în stil alpin european. Deși oficial era promovată ca o destinație pentru „oamenii muncii”, Poiana Brașov devenise o veritabilă „Mamaia de la munte”, fiind locul preferat de vacanță și vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, al elitei comuniste și al delegațiilor externe.
În acest decor exclusivist, o nouă crimă a lovit la cinci luni distanță de primul caz, complicând enorm situația pentru regim. Un cetățean vest-german, aflat în vacanță cu un grup de conaționali, a sesizat Miliția cu privire la dispariția soției sale, Gisela Borman, o femeie foarte frumoasă în vârstă de 37 de ani. La 24 de ore de la sesizare, în dimineața de 19 februarie 1971, trupul turistei a fost descoperit la rădăcina unui brad, în spatele complexului Poiana Ursului. Modul de operare era identic: victima fusese ștrangulată și lăsată pe jumătate dezbrăcată, în poziție ginecologică.
„Ultima dată fusese văzută în viață la 2 februarie, în jurul prânzului, când plecase spre complexul Mercur ca să vândă câteva obiecte de lenjerie. Cercetările preliminare, făcute de Miliția și Procuratura Brașov, au stabilit că victima fusese violată și ștrangulată, iar mobilul părea a fi jaful, deoarece dispăruse suma de 220 de lei, pe care o avea la ea, și un ceas cu brățară de aur. Durata mare de timp care se scursese de la data dispariției până la găsirea cadavrului îndepărtase orice corp delict și făcuse aproape imposibilă folosirea metodelor clasice de investigații. Găsirea autorului avea să fie foarte dificilă” — Mădălin Hodor, cercetător, în articolul „Anatomia unei anchete trucate de Securitate” din Revista 22.
Uciderea unei turiste occidentale chiar înaintea celei de-a patra ediții a Festivalului „Cerbul de Aur” afecta grav imaginea externă a țării și provoca iritare la vârful partidului, pe măsură ce zvonurile se amplificau. Drept urmare, conducerea investigației a fost preluată direct de șeful Inspectoratului General al Miliției, generalul-maior Nicolae State.
Declanșarea „Operațiunii Bradul” și a patra victimă
Situația a escaladat rapid. În seara de 21 februarie 1971, un bărbat care s-a prezentat drept colonel de Securitate a anunțat că soția sa, Ana Pereanu (51 de ani), a dispărut după ce s-a separat de grupul lor de turiști bucureșteni în zona patinoarului din Poiana Brașov. A doua zi, pe 22 februarie – la doar trei zile de la descoperirea turistei germane –, cadavrul Anei Pereanu a fost găsit lângă Restaurantul Coliba Haiducilor, prezentând aceleași semne: ștrangulare și indicii ale unui posibil abuz sexual.
„Dată fiind gravitatea situației, la 4 martie 1971, Inspectoratul General al Miliției emite Ordinul nr. 07099, prin care se solicita tuturor inspectoratelor județene ale Ministerului de Interne să participe la operațiunea de găsire a criminalului. Securitatea este și ea angrenată în căutare, rețeaua informativă fiind dirijată spre a afla orice detaliu relevant pentru cazul care purta numele de cod «Bradul»” — Mădălin Hodor, cercetător.
Cu toate că stațiunile erau împânzite de milițieni și agenți de Securitate din mai multe județe, asasinul a lovit din nou, sfidând autoritățile. Pe 1 aprilie 1971, într-o pădure din Predeal, a fost găsit trupul Mariei Blănaru, o normatoare de 34 de ani din Cisnădie, venită în stațiune pentru un curs de specializare. Femeia fusese văzută ultima dată la recepție, când ceruse indicații către sala de curs. Și ea fusese ștrangulată și violată.
Confirmarea existenței unui criminal în serie a generat o mobilizare fără precedent. Generalul-maior Nicolae State declara în acel an că „nu există pentru noi, la ora actuală, o problemă mai importantă decât aceasta, de a descoperi odiosul criminal care a acționat în zona Brașovului”, în timp ce șeful Direcției de Informații Externe (DIE), Nicolae Doicaru, a ordonat capturarea vinovatului în maximum 60 de zile. Forțele de ordine au audiat peste 4.000 de persoane, au verificat mai bine de 7.000 de indivizi cu afecțiuni psihice și au efectuat 71.000 de percheziții domiciliare.
Crima la indigo a colonelului DIE și intervenția la nivel înalt
Investigațiile istorice realizate ulterior de cercetători precum Mădălin Hodor au demonstrat că implicarea masivă a spionajului extern (DIE) în acest dosar avea o miză ascunsă: protejarea colonelului DIE Stelian Pereanu, chiar soțul celei de-a treia victime. Milițienii care au analizat atent uciderea Anei Pereanu au observat discrepanțe majore față de celelalte cazuri, realizând că au de-a face cu o înscenare menită să imite modul de operare al criminalului în serie. Spre deosebire de turista vest-germană, soția colonelului nu fusese de fapt violată, iar bijuteriile și bunurile de valoare rămăseseră intacte asupra ei.
Suspiciunile s-au îndreptat rapid către Stelian Pereanu, cunoscut pentru consumul de alcool și pentru conflictele violente și frecvente pe care le avea cu soția sa. Comportamentul său straniu din jurul datei crimei a fost dublat de probe solide: un martor îl văzuse îndreptându-se cu victima spre Coliba Haiducilor chiar înainte de omor, iar anchetatorii au găsit hainele și încălțămintea pe care le purtase în acel moment. Mai mult, tehnica de supraveghere instalată în locuința ofițerului DIE a înregistrat o confesiune directă făcută unui prieten. „După mai multe pahare de vin, acesta i-a mărturisit că și-a ucis soția și i-a arătat exact cum a procedat ca să o asfixieze”, a notat Mădălin Hodor în Revista 22.
Deși Miliția l-a arestat pe colonelul Pereanu, care începuse să se bâlbâie și era aproape de a recunoaște fapta în timpul interogatoriilor, conducerea Securității și a DIE a intervenit brutal pentru a bloca dosarul. Ion Mihai Pacepa a refuzat inițial să predea benzile audio cu mărturisirea înregistrată în casă, iar ulterior, invocându-se motive medicale, Pereanu a fost scos din arest și ascuns de anchetatori. Datorită relațiilor sale la vârf, ofițerul a scăpat basma curată, în ciuda redeschiderii repetate a investigației.
Cum Nicolae Ceaușescu cerea în continuare rezultate, milițienii și securiștii au recurs la metode abuzive, răscolind țara după recidiviști și violatori, pe care i-au torturat în încercarea de a le smulge mărturii false. În cele din urmă, dosarul „Bradul” a fost clasat definitiv în anul 1986, fără niciun condamnat. Astfel, mușamalizarea orchestrată de Securitate pentru a-l salva pe colonelul care își ucisese soția a îngropat întreaga anchetă, lăsându-l în libertate și pe adevăratul criminal în serie responsabil pentru moartea celorlalte trei femei din zona Poiana Brașov – Predeal.
Explorează subiectele:
