Cristi Chivu şi-a reziliat oficial contractul cu Inter Milano! Îl aşteaptă o carieră de impresar

Cristi Chivu şi-a reziliat oficial contractul cu Inter Milano! Îl aşteaptă o carieră de impresar

"Şapte sezoane de neuitat, încununate de succese, de victorii, dar şi zile dramatice însă care au fost depăşite. Inter şi Cristian Chivu au avut o relaţie care a mers dincolo de teren şi aspectul profesional. Clubul îi mulţumeşte din suflet lui Cristian pentru că a fost protagonistul, cu mare putere şi loialitate, unor ani care mereu vor fi aminţiti ca fiind printre cei mai glorioşi în istoria nerazzurra. Internazionale Milano îi transmite mulţumiri lui şi minunatei sale familii", a au scris cei de la Inter pe siteul său oficial.

Cristi Chivu a început deja să muncească în noua sa activitate, aceea de agent de jucători. El va prelua jucătorii care erau impresariaţi de fraţii Becali. Pentru început, Chivu a reuşit să-l convingă pe Gardoş să nu semneze cu un alt impresar.

Răzvan Burleanu a încercat să-l convingă pe Cristi Chivu să i se alăture în echipa de la Federaţie, dar n-a primit un răspuns favorabil.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

2 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Un raport care dă de gândit despre Forțele Armate Ucrainene

5 Violeta, fiica lui Ștefan Bănică și a Andreei Marin, despre relația cu fratele mai mare, Radu Bănică: „Nu ne cunoșteam”