Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Programul Galileo îi ajută pe salvatori la stabilirea locației pentru apelurile de urgență prin 112

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentarul European, a reiterat importanța programului Galileo pentru siguranța vieții cetățenilor europeni.

„Programul Galileo îi ajută pe salvatori la stabilirea locației pentru apelurile de urgență prin 112, ne ajută pe noi toți cei care folosim aplicația pentru hărți, dar și atunci când utilizăm funcția “share location” de pe telefoanele mobile”, a menționat Cristian Bușoi în urma audierii directorului executiv al viitoarei Agenții pentru Programul Spațial European, Rodrigo da Costa.

Eurodeputatul Cristian Bușoi i-a adresat noului director întrebări cu privire la noile sarcini și responsabilități pe care le va avea Agenția: „Am discutat despre sprijinul pe care UE trebuie să ofere industriei aero-spațiale în special prin finanțarea cercetării în domeniu, dar și despre programele pe care le va gestiona Agenția, precum Galileo și Egnos.”

De asemenea, Cristian Bușoi a mai menționat că Egnos, pe de altă parte, asigură aterizarea în siguranță a avioanelor și este folosit pe majoritatea aeroporturilor din UE.

„Apreciez că domnul Rodrigo de Costa s-a ridicat așteptărilor pe care le avem de la domnia sa și îi urez succes în noua funcție la conducerea Agenției pentru Programul Spațial European”, a mai adăugat acesta.

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …