Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Cercetare din PE: Este important să nu lăsăm Europa vulnerabilă în fața provocărilor și să fim cu un pas în fața crizelor, indiferent de natura acestora

Obiectivul Uniunii Europene este acela de a deveni liderul economiei circulare și să dea un exemplu lumii întregi că poate fi competitivă în domeniul digital, industrial și energetic, independentă și puternică, fără să pună în pericol mediul, a transmis eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European în cadrul unei dezbateri online la care au participat și studenți.

Dezbaterea are loc în contextul în care 1.500.000 de studenți de la universități de științe aplicate din Europa (UAS4EUROPE) ne cer să investim mai mult în cercetare.

”Salut implicarea UAS4EUROPE pentru viitorul sănătos și durabil al Uniunii Europene și îmi reafirm angajamentul ca președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul de a le asculta opiniile și a participa la dezbaterile pe care le organizează, ori de câte ori va fi necesar”, a precizat eurodeputatul român într-un mesaj pe Facebook.

Acesta le-a oferit asigurări că și scopul său și al colegilor săi din Comisia ITRE din Parlamentul European este același, și anume ”să nu lăsăm Europa vulnerabilă în fața provocărilor! Este important să fim cu un pas în fața crizelor, indiferent dacă acestea sunt crize sanitare, de mediu, crize economice sau sociale. Să învățăm din greșeli și să nu le repetăm”.

”Scopul nostru, al UE, este să devenim liderii economiei circulare și să dăm exemplu lumii întregi că putem fi competitivi în domeniul digital, industrial și energetic, independenți și puternici, fără să punem în pericol mediul. Toate obiectivele acestea presupun însă investiții în tehnologii ale viitorului și, implicit, un buget generos, în acord cu ambițiile noastre fără precedent”, a explicat Cristian Bușoi.

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker