Cristian Mungiu critică polarizarea societății: „Prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate”
Regizorul Cristian Mungiu a criticat, într-un interviu pentru The Guardian, publicat vineri, 6 noiembrie, tendința de a împărți societatea în tabere și de a-i eticheta pe cei cu opinii diferite, afirmând că „vedem prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate”.
Ziarul britanic notează că filmele lui Cristian Mungiu abordează frecvent efectele globalizării și migrației asupra societății românești.
„Fjord” continuă această direcție și este o coproducție internațională, filmată în Norvegia, montată în România și finalizată sonor în Finlanda și Danemarca. Mungiu a recunoscut că proiectul a fost influențat de sistemul internațional de finanțare, față de care spune că are rezerve.
„Are foarte mult de-a face cu sistemul de finanțare”, spune el. „Ca să fiu sincer, nu sunt un mare admirator al acestui sistem”, adaugă regizorul, cu o oarecare jenă.
Mungiu descrie Fjord drept un film care evită să ofere verdicte clare și îi lasă pe spectatori să decidă între valorile liberale norvegiene și metodele disciplinare ale familiei românești.
„Vedem prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate. În ultimii 10-20 de ani, am început să facem multe filme în care totul este clar, iar autorul te ia de mână și îți spune ce trebuie să crezi: cine sunt băieții buni și cine sunt cei răi”, spune Mungiu.
The Guardian adaugă că, deși „Fjord” a câștigat Palme d'Or la Cannes, filmul a primit și critici, unii reproșându-i că favorizează perspectiva conservatoare.
Mungiu: „vin dintr-o societate foarte autoritară”
În timp ce în Norvegia a fost bine primit, în România au existat obiecții privind tratarea pedepselor corporale, iar în Franța a fost criticată reprezentarea serviciilor de protecție a copilului.
„Vin dintr-o societate foarte autoritară și am văzut că nu este bine să le dai oamenilor prea multă putere, pentru că există tendințe naturale de a abuza de ea. Vreau să mă asigur că nu ne întoarcem la situația în care cineva știe mai bine decât noi ce este bine pentru noi – am trăit deja asta.
Am atât de mulți admiratori în Franța care sunt comuniști. Ei bine, îmi pare foarte rău că nu au venit să petreacă anii '70 alături de noi, în România. Ca să nu mai vorbim de anii '50!”, spune Mungiu.
Mungiu nu dorește să fie etichetat drept conservator.
„Faptul că prezint aceste argumente fără să le comentez nu înseamnă nici pe departe că susțin valorile conservatoare și toată intoleranța pe care acestea o presupun. ”
Regizorul insistă că criticile sale la adresa societăților liberale, precum cea norvegiană, pornesc mai ales de la faptul că are așteptări mai mari de la acestea.
„Sunt mai educate, așa că ar trebui să fie primele care inițiază un dialog cu cealaltă tabără. Conversația începe atunci când ai răbdarea să asculți.”
Mungiu consideră că societatea a devenit mai puțin liberală, în ciuda eforturilor de a promova valori progresiste.
„Sunt conștient că, în realitate, lucrurile sunt mai complicate”, recunoaște el.
„Dar ar trebui să te întrebi de ce am ajuns în această situație. După ani și ani în care am încercat să facem lumea mai liberală, am ajuns să avem o lume mai puțin liberală. Nu cumva am exagerat în anumite privințe cu felul în care am încercat să impunem lucrurile? E ca și cum ai încerca să coci o banană cu un uscător de păr. Nu funcționează așa. Oamenii au nevoie de timp.”
Nuntă în familia Bodnariu. Eliana, fiica cea mare, s-a căsătorit la 11 ani după ce a fost luată de autoritățile norvegiene. Drama a inspirat filmul „Fjord”Cât va primi „Fjord” de la Ministerul Culturii pentru promovarea la Oscar
Filmul „Fjord", regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susţinere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar.
„Îl susţinem. O să dau două exemple: filmul care acum este favorit - şi o să zic doar ţara, Spania (drama spaniolă La Bola Negra, regia Javier Calvo şi Javier Ambrossi, cu Penélope Cruz în distribuţie - n.r.), care are un buget - sper că se ţine bine toată lumea în fotolii - 50 de milioane de dolari, Ministerul Culturii a făcut un efort supraomenesc - şi zic cu foarte mare răspundere - să susţină promovarea la Oscar cu 500.000 de lei", a declarat, marţi seară, ministrul Culturii, Ioana Ciocan.
Ea a explicat ce înseamnă „această campanie de promovare".
„Pentru că, într-adevăr, Cristian Mungiu poate să facă cel mai fabulos film de pe suprafaţa Pământului, dar el are un fel de campanie electorală de făcut. El trebuie să convingă cei 12.000 de membri ai juriului Academiei să îl voteze.
Asta înseamnă că aceşti membri trebuie să aibă acces la filmul lui, filmul lui trebuie să fie distribuit peste tot, trebuie să aibă o campanie foarte bine făcută, în online, în offline, billboard-uri, în America, emisiuni televizate. Este o muncă sisifică. Dacă vom reuşi, nu ştiu. Dar, cu siguranţă, vom încerca", a mai spus Ioana Ciocan.
Când va avea loc premiera națională
Peliculă premiată cu Palm D'Or la Cannes, propunerea României pentru Premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional", „Fjord" a fost prezentat, pe 24 octombrie, într-o proiecţie specială de gală, la Ateneul Român în prezenţa unei părţi a echipei.
Filmul, care a fost prezentat în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, a beneficiat de o proiecţie simultană în toate cinematografele disponibile din Bucureşti şi din ţară.
„Fjord" va avea premiera naţională pe 15 ianuarie 2027, lansarea urmând a fi marcată de o gală la Sala Palatului din Bucureşti, la care vor fi prezenţi atât regizorul, cât şi actorii Sebastian Stan şi Renate Reinsve, precum şi alţi actori din distribuţie şi membri ai echipei filmului.
Sursa: adevarul.ro

