Cristiano Ronaldo caută o mamă surogat pentru a deveni din nou tată

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, se află în căutarea unei mame surogat, pentru a putea deveni astfel tată pentru a doua oară, anunță portalul portughez "Flash!Vidas". Conform surse citate, fotbalistul lusitan a vizitat, în acest sens, mai multe clinici din Miami, cu ocazia vacanței de sărbători pe care a petrecut-o în Statele Unite.

Cristiano Ronaldo dorește un frățior pentru fiul său, Cristiano Junior, în vârstă de cinci ani, a cărui venire pe lume a rămas învăluită în mister, mama sa fiind în continuare necunoscută.

Atacantul lui Real Madrid a declarat mereu că dorește să aibă o familie numeroasă. "Cinci sau șase copii? De ce nu? Am condițiile necesare și îmi doresc asta", afirma portughezul în vara anului trecut.

Iar pentru asta, Ronaldo contează pe sprijinul mamei sale, Dolores Aveiro, care îl ajută și în creșterea actualului său fiu.

Potrivit publicației lusitane, mama lui Cristiano ar fi fost cea care s-a ocupat de preluarea lui Cristiano Junior de la clinica din Florida, în care acesta s-a născut în 2010, în timp ce tatăl său participa la Cupa Mondială din Africa de Sud cu naționala Portugaliei.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker