Cristiano Ronaldo nu va putea evita presa când va fi condamnat marţi pentru fraudă fiscală

Celebrul fotbalist portughez Cristiano Ronaldo nu va putea evita numeroşii ziarişti care vor fi prezenţi marţi în faţa tribunalului din Madrid care urmează să-l condamne pentru fraudă fiscală, judecătorul respingând derogarea cerută de jucător, informează AFP.

Potrivit unei decizii judiciare datată 18 ianuarie şi difuzată luni, preşedintele tribunalului provincial din Madrid a precizat că "nu acceptă revendicările acuzatului".

"În ciuda marii notorietăţi" a lui Ronaldo, faptul că jucătorul va avea acces la tribunal pe scările obişnuite nu compromite securitatea jucătorului.

Marţi, de la ora locală 9,50, este prevăzută audienţa pentru ratificarea acordului încheiat între avocaţii portughezului şi fiscul spaniol. Acordul prevede o sancţiune de 18,8 milioane de euro şi o pedeapsă de 23 de luni de închisoare cu suspendare.

În Spania, pedepsele de până la doi ani de închisoare în general nu sunt efectuate de persoanele fără antecedente judiciare.

Fostul atacant al lui Real Madrid, care a semnat în vara anului trecut cu Juventus, a fost audiat de justiţie în iulie 2017 pentru a răspunde acuzaţiilor de evaziune fiscală.

Conform ministerului public, Ronaldo a utilizat între 2011 şi 2014 mai multe societăţi cu sedii în străinătate - Irlanda sau Insulele Virgine Britanice - pentru a evita să plătească în Spania impozitele pe venituri obţinute din publicitate.

Conform Parchetului, portughezul ar fi declarat în 2014 venituri de origine spaniolă în valoare de 11,5 milioane euro pentru perioada cuprinsă între 2011 şi 2014, în timp ce în realitate acestea s-au ridicat la aproximativ 43 milioane euro.

La acestea s-ar adăuga, conform ministerului public, 28,4 milioane euro ascunse fiscului, venituri obţinute din drepturile de imagine pentru perioada 2015-2020.

Condamnarea ar putea fi oficializată marţi sau zilele următoare, potrivit unei surse judiciare.

În afară de Cristiano Ronaldo, jucători ca Luka Modric, Marcelo, Radamel Falcao, Angel Di Maria, Javier Mascherano au comis fraude fiscale şi au ajuns la acorduri cu procuratura pentru o reducere a sancţiunilor.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor