Cristina Tarcea: Asistăm la o minciună generală; voi sesiza CSAT şi Inspecţia Judiciară

Cristina Tarcea: Asistăm la o minciună generală; voi sesiza CSAT şi Inspecţia Judiciară

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a anunţat joi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că va sesiza Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Inspecţia Judiciară, în urma afirmaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la vizitele pe care ea le-ar fi făcut la vile aparţinând Serviciului Român de Informaţii.

"Am intrat şi eu în posesia unei sesizări prin care dumneavoastră sunteţi invitaţi să mă întrebaţi dacă am încălcat sau nu dispoziţiile articolului 5 şi articolului 7 din Legea 303/2004 şi sunteţi sesizaţi de faptul că este de notorietate în lumea magistraţilor că sunt o frecventă vizitatoare a caselor de protocol. Nu ştiu ce veţi face, dacă o veţi pune pe ordinea de zi, nu ştiu dacă veţi da curs acestei cereri, care în condiţii normale ar trebui ignorată (...). Dar tocmai pentru că nu trăim într-o societate normală, tocmai pentru că asistăm la o manipulare îngrozitoare, generală, care nu are drept scop decât periclitarea, în cele din urmă, a actului de justiţie, vreau să vă informez cu privire la faptul că voi sesiza personal, în cursul zilei de astăzi, Consiliul Superior de Apărare a Ţării (...) şi, de asemenea, voi sesiza Inspecţia Judiciară. Cred că este momentul să terminăm cu aceste afirmaţii defăimătoare, lipsite de orice suport legal, iar cei care le fac să suporte consecinţele", a spus Cristina Tarcea.

În opinia sa, astfel de atacuri lipsite de fundament real ar putea avea rolul de a afecta imaginea judecătorilor care urmează să pronunţe soluţii în dosare importante.

"Eu am subliniat faptul că, într-o societate normală (...), cine face o afirmaţie trebuie să o demonstreze. Dar noi nu suntem într-o societate normală, suntem într-o societate caracterizată printr-o paranoia generală, suntem într-o societate în care orice slăbiciune, reală sau nereală, se speculează pentru a se aduce umbre asupra actului de justiţie. (...) Puţin îmi pasă de imaginea mea, dar îmi pasă de imaginea mea atunci când această imagine se răsfrânge asupra imaginii Înaltei Curţi şi asupra imaginii judecătorilor care trebuie să pronunţe în această perioadă nişte soluţii şi grele", a precizat Cristina Tarcea.

Ea a subliniat, totodată, că nu a avut niciun fel de întâlniri în afara cadrului instituţional.

"Vă spun că nu am fost în casele de protocol şi că toate relaţiile Înaltei Curţi cu orice fel de instituţii au fost pur interinstituţionale şi pur în limita dispoziţiilor legale", a mai spus preşedintele ÎCCJ.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţa CSM, şi-a exprimat speranţa că orice întâlnire care ar fi avut loc între persoane cu funcţii de conducere din sistemului judiciar şi reprezentanţi ai altor instituţii s-a desfăşurat în cadru legal.

"Să nu excludem ca astfel de afirmaţii să fie formulate şi la adresa mea, şi la adresa oricăruia. Eu apreciez răspunsul doamnei preşedintă şi subliniez ceea ce domnia sa a afirmat şi ceea ce îmi place să cred, că întrevederile pe care fiecare dintre noi le-a avut, dacă le-a avut, s-au desfăşurat în baza legii, şi nu în baza eventualelor protocoale care au fost sau care urmează a fi desecretizate", a spus Tudorel Toader. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...