CSCI: 41% dintre români ar vota PNL la parlamentare; 37% - PSD

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, puțin peste 40% dintre români ar vota noul PNL, iar 37% ar opta pentru PSD, se arată într-un sondaj CSCI realizat în perioada 10-17 august și transmis luni AGERPRES. Potrivit sursei citate, 41% dintre români ar vota noul PNL (PNL+PDL), iar 37% ar acorda încrederea PSD. Față de decembrie 2014, PNL a scăzut în sondaje cu aproximativ 10 procente, în acea perioadă având încrederea a 52% dintre alegători, în timp ce PSD a înregistrat o creștere — de la 35% la 37% în august 2015.

UDMR și M10, partidul Monicăi Macovei, ar fi votate de 5% dintre alegători, în timp ce ALDE (PLR+PC), PMP și PRU ar câștiga, fiecare, câte 3% din voturile românilor. UNPR ar obține 2% din voturi la alegerile parlamentare. Pentru un alt partid ar opta 1% dintre alegători.

Sondajul CSCI a fost realizat pe un eșantion de 1.021 de persoane, fiind folosită metoda CATI. Eșantionul a fost validat pe baza datelor INSSE 2009 și a recensământului populației din 2002. Eroarea tolerată este de 3,1%, la un nivel de probabilitate de 95%.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană