Cseke Attila spune că mai mulţi pacienţi vor fi transferaţi, vineri, în Austria şi Polonia

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus vor fi transferaţi în Austria şi Polonia în cursul zilei de vineri.

Cseke Attila a spus că Polonia pune la dispoziţie României 20 de paturi ATI.

"Măsurile de sprijin despre care discutăm în fiecare zi cu multe state membre ale UE şi nu numai vor continua şi astăzi. Azi vom transfera doi pacienţi din Cluj în clinica din Austria. Avionul a decolat în acest sens. Vom continua ceea ce am început ieri, operaţionalizarea transferului de pacienţi către Polonia. Ieri a avut loc un transfer de trei pacienţi, astăzi mai mult ca sigur patru pacienţi din Iaşi vor ajunge în Polonia. Polonia ne-a pus la dispoziţie o capacitate de terapie intensivă de maximum 20 de paturi şi le mulţumim, aşa cum mulţumesc şi Austriei şi tuturor celorlalte ţări. În Ungaria continuăm operaţionalizarea paturilor. Sunt măsuri de sprijinire importante pentru noi. Fiecare viaţă este importantă, ne luptăm pentru viaţa fiecăruia dintre concetăţenii noştri, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că trebuie şi noi înşine să ne ajutăm", a afirmat ministrul la deschiderea "Maratonului vaccinării pentru viaţă".

El a mulţumit Republicii Moldova pentru personalul medical trimis la Spitalul din Leţcani şi a spus că sunt discuţii "avansate" cu partea daneză pentru a trimite echipe medicale, astfel încât s-ar putea operaţionaliza 20 de paturi ATI la Institutul "Matei Balş".

"Suntem în discuţii avansate cu Danemarca pentru primirea a două echipe medicale cu care putem să operaţionalizăm sau preconizăm să operaţionalizăm în foarte scurt timp 20 de paturi de terapie intensivă la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti", a menţionat Cseke Attila. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea