CSM discută una dintre acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută miercuri una dintre acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Pe 11 aprilie Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă Laura Codruţa Kovesi, după ce ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera g) din Legea nr. 303/2004, respectiv 'nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea' constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 7 alineatul (3) din Ordinul numărul 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: 'controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi', prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale", preciza IJ într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiune disciplinară şi pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de articolul 99 litera m) teza a II-a din Legea numărul 303/2004, şi anume, "nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 65 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile articolului 7 litera s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se referă la atribuţiile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta: "exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi", prin desemnarea consilierului procurorului-şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.

"Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alineatul 5, 16 alineatul 1 şi 2, 20, 21 alineatul 3, 132 alineatul 1 din Constituţia României, articolul 5 din Legea numărul 303/2004 raportat la articolul 58 alineatul (3) din Legea numărul 303/2004 şi articolul 65 alineatul (3) din Legea numărul 304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie", menţionează sursa citată.

Inspecţia Judiciară a exercitat alte două acţiuni disciplinare împotriva Laurei Codruţa Kovesi, ambele aflându-se pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Acesta este PSD, oameni buni! Mitralieră spune că el este un politician în campanie și nu trebuie să opr…

2 Birchall o calcă-n picioare pe Dăncilă! Dezvăluiri despre prefăcătoria acestei pațachine sinistre, despre cum …

3 ULTIMĂ ORĂ / CTP le zguduie capul celor două matracuci pesediste, Firea și Dăncilă.

4 Cum îl descrie Sebastian Lăzăroiu pe președintele Iohannis: Discret, taciturn, a adus, împreună cu strada, un …

5 ULTIMĂ ORĂ / Guvernul va cere schimbarea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția!

recomandări

Te ia DNA: Gabriel Oprea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Trucurile astea cu cărți sfidează gravitația