CSM Poli Iași s-a despărțit de Ciucă și Neagoe și i-a prelungit contractul lui Frăsinescu

CSM Poli Iași s-a despărțit de Ciucă și Neagoe și i-a prelungit contractul lui Frăsinescu

CSM Poli Iași s-a despărțit, sâmbătă, de antrenorul Eugen Neagoe și de fundașul Mădălin Ciucă, dar i-a prelungit contractul fundașului Cornel Frăsinescu.

''După ce i s-a propus antrenorului Eugen Neagoe rezilierea contractului, pe cale amiabilă, iar acesta a refuzat, Comitetul Director al CSM Politehnica Iași a luat decizia ca acesta să fie demis din funcția de antrenor principal'', a anunțat clubul.

Cu Neagoe pe banca tehnică, Poli nu a pierdut niciun meci în play-out, având o serie de 15 partide consecutive fără înfrângere la finalul sezonului recent încheiat.

Gruparea din Copou anunțase deja că noul antrenor al echipei este Flavius Stoican, care a activat ultima oară la Pandurii Târgu Jiu.

Clubul a anunțat și rezilierea, pe cale amiabilă, a contractului cu fundașul Mădălin Ciucă.

În schimb, Frăsinescu a semnat un contract pe doi ani. "Suporterii trebuie să fie alături de echipă într-un proiect în care eu am încredere! Este un proiect de viitor, de aceea am și semnat un contract pe doi ani de zile!", a declarat Frăsinescu după semnarea contractului.

Tot sâmbătă, atacantul Andrei Cristea, golgheterul echipei în sezonul trecut, și-a prelungit înțelegerea până în 2019.

De la încheierea sezonului 2016-2017, CSM Poli Iași a transferat șapte jucători, atacantul brazilian Tito Fernando da Silva Pinto, mijlocașul ugandez Luwagga William Kizito, mijlocașul Patrick Petre, portarul croat Ivan Kelava, fundașul portughez Andre Marques, mijlocașii portughezi Pedro Mendes, Bernardo Tengarrinha și atacantul capverdian Luis Carlos Almada Soares "Platini".

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

3 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”

4 Cine este amanta secretă a Patriarhului Kiril al Rusiei. Îl însoțește în călătoriile externe și deține averea acestuia

5 Avertismentul românilor din batalionul Getica: „O asemenea manevră ar aduce forțele ruse la granița noastră mai rapid decât anticipam”