CSM: Situaţia resurselor umane în magistratură devine dramatică; mai multe instanţe se află în pragul închiderii

CSM: Situaţia resurselor umane în magistratură devine dramatică; mai multe instanţe se află în pragul închiderii

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită reluarea procesului legislativ care permite organizarea concursurilor de admitere în magistratură, subliniind faptul că situaţia resurselor umane din justiţie devine dramatică, iar mai multe instanţe din ţară se află "în pragul închiderii".

"Secţia pentru judecători a CSM face apel la reluarea procesului legislativ care permite organizarea concursurilor de admitere în magistratură înaintea oricărei alte discuţii. Situaţia resurselor umane în magistratură devine dramatică, iar efectele negative ale lipsei cadrului normativ care să permită organizarea concursurilor de admitere în magistratură vor continua să se resimtă şi mai pregnant în următorii ani. Secţia pentru judecători reaminteşte că ultimul concurs de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii a fost organizat în anul 2019. În acelaşi an, a fost organizat şi ultimul concurs de admitere în magistratură. În toată această perioadă ieşirile din sistemul judiciar au continuat într-un ritm fără precedent, încurajate fiind de dezbaterile regretabile din spaţiul public, care au atentat la respectarea standardului constituţional şi european în materia statutului magistratului", declară CSM într-un comunicat remis marţi.

CSM atrage atenţia că mai multe instanţe din ţară se află "în pragul închiderii" din lipsă de magistraţi.

"Este greu de înţeles insistenţa readăugării în procesul legislativ, corelat celui în discuţie, a unor reglementări respinse în prima cameră parlamentară şi asupra cărora Plenul CSM a exprimat aviz negativ, precum micşorarea vechimii procurorilor de accedere la parchetele specializate, care pare că îşi dă concursul decisiv la blocarea procesului legislativ vizând organizarea concursurilor de admitere. Situaţia resurselor umane din justiţie afectează mai mult decât oricând însăşi funcţionarea justiţiei ca serviciu public, mai multe instanţe aflându-se în pragul închiderii faţă de lipsa de magistraţi. Adăugându-se supraîncărcarea, instabilitatea cadrului normativ, lipsa sediilor adecvate şi a celorlalte condiţii materiale de desfăşurare a activităţii judiciare şi inexistenţa unor soluţii din partea celor în drept, se poate contura exact dimensiunea de ansamblu a justiţiei, care este departe de modelul european la care se face apel doar la nivel declarativ", arată Secţia pentru judecători a CSM.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii face apel la ministrul Justiţiei şi la toate formaţiunile parlamentare să înţeleagă situaţia dramatică în care se regăseşte sistemul judiciar, consecinţele asupra drepturilor cetăţenilor de acces la justiţie şi de a avea parte de o judecată echitabilă într-un termen rezonabil fiind cu totul negative.

Comunicatul CSM vine după ce, în ultima perioadă, zeci de judecători şi procurori au depus cereri de pensionare, în contextul dezbaterilor privind eliminarea pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Tânăr măcelărit de membrii unuia dintre cele mai sângeroase clanuri de lângă București

2 „Uite cum o frec pentru tine, aici trebuia să fie gura ta” a ajuns consilier la BNR, coleg cu Dăncilă

3 Rău a ajuns băbăcioiu'! / „Însoțitoarea” și-a pus telefonul pe burta lui Țiriac, la plajă, la Mamaia!

4 Un dom de căldură, cu temperaturi de 45 grade Celsius, va pârjoli România și sud-estul Europei

5 Citiți! / Când ăștia au bătut cu pumnul în masă, președintele României a întors o lege care le strica ploile...