Csomortanyi (PPMT), despre fotografia în care foloseşte salutul nazist: Nu îmi aduc aminte

Csomortanyi (PPMT), despre fotografia în care foloseşte salutul nazist: Nu îmi aduc aminte

Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Trasilvania (PPMT), Csomortanyi Istvan, susţine că nu ştie de unde a apărut fotografia dată publicităţii de Conferinţa Tineretului Maghiar din România - MIÉRT, în care apare alături de alţi tineri folosind salutul nazist, că aceasta este o manipulare şi că nu îşi aminteşte despre un asemenea eveniment.

"Acum, nimic nu este întâmplător în ţara asta. Suntem după un congres cu succes, acum mai puţin de o săptămână aici, la Târgu Mureş, am avut un congres unde am fost reales, unde am primit mai mult de 90% din voturile trimişilor care au fost prezenţi şi, bineînţeles, este clar că a fost vorba despre un caz care a fost pregătit intenţionat şi premeditat, s-au folosit de nişte imagini pe care nu ştim din ce surse le-au luat, se spune că de pe o reţea de socializare de pe internet, care la momentul actual nici nu mai există. Nu cred că eu ar trebui să mă ocup de asemenea chestiuni; cred că cine verifică ce am făcut în ultimii 10 ani, de când sunt personaj care apare şi în public, nu va găsi nicio propoziţie, nicio frază care ar fi măcar puţin în concordanţă cu ceea ce mi se reproşează. Nu am ce să comentez. Este o manipulare. Nu ştiu de unde este, nu îmi aduc aminte de un asemenea eveniment. Nu ştiu de unde şi cine a avut interesul să o scoată chiar acum, dar este clar că avem contrainteresaţi în ceea ce facem şi bineînţeles nu se lasă", a declarat presei, la Târgu Mureş, Csomortanyi Istvan.

Acesta apreciază că a produs multe valuri în ultima perioadă atât pe plan politic, în rândul comunităţii maghiare, cât şi în Guvernul României legat de aducerea migranţilor în ţară.

"Am produs destul de multe bătăi de cap şi pentru partidele care vor avea contracandidaţi legat de noi. Chiar cu o săptămână înainte am depus o plângere la procurorul şef al ţării legată de Constituţie, pe care consider că o încalcă Guvernul cu promisiunile pe care le face despre aducerea migranţilor în ţară. Nu ştiu. Au destule motive ca să încerce să mă compromită. Nu vreau să mă aventurez să numesc pe cineva care ar fi în spatele acestui lucru, nu am de ce să mă ocup de această chestiune. Noi avem scopuri foarte bine definite, declarate, nu suntem un partid care poate fi numit extremist. Noi milităm pentru drepturile comunitare ale maghiarilor din Transilvania, aşa că mergem înainte pe acest drum. Ar dori foarte mulţi să demisionez, dar nu o să le fac plăcerea", a susţinut Csomortanyi Istvan.

Conferinţa Tineretului Maghiar din România - MIÉRT a dat recent publicităţii o fotografie cu un grup de tineri care folosesc salutul nazist, în care ar apărea şi actualul lider al PPMT, Csomortanyi Istvan, cerându-i politicianului să îşi ceară scuze în mod public tuturor persoanelor care se simt ofensate şi rănite de acţiunile sale şi să îşi prezinte demisia.

MIÉRT arăta într-un comunicat de presă că atitudinea liderului PPMT ar fi "profund ofensatoare, întrucât în 2003, împreună cu patru colegi de-ai săi, a folosit un mod de salutare scandalos, care evocă într-un mod dezaprobator perioada cea mai neagră din istoria Europei, întinând astfel memoria a milioane de victime ale Holocaustului".

"Faptul că această fotografie a devenit virală nu este rezultatul unui joc politic intern, nici al unei editări digitale, ci este dovada acceptării acestei conduite sau chiar ridiculizarea acesteia de către membrii partidului. Modul în care conducerea PPMT încearcă să muşamalizeze întreaga situaţie este trist şi umilitor. După ce au încercat să găsească şi să pedepsească pe cei care au realizat fotografia, József Bálint, preşedintele filialei PPMT Covasna, a comparat gestul lui Csomortányi cu un răspuns la întrebarea: 'Băieţi, cine vrea o bere?'. Relaţiile bune între majoritate şi minoritate sunt vitale maghiarilor din România. Este inacceptabil ca în 2019, un lider politic, indiferent de etnie, să nu condamne salutul nazist, ci să îl considere un gest amuzant. Este absolut inacceptabil ca preşedintele PPMT/ EMNP, în timp ce se autointitulează un militant al drepturilor minorităţilor maghiare, să atace într-un mod absolut dezgustător alte minorităţi etnice. El încearcă să ne convingă de faptul că intoleranţa este un lucru acceptabil, lipsa de respect faţă de celălalt este o mândrie şi că tragedia unei naţii este nostim", se arată în comunicatul MIÉRT.

Conferinţa Tineretului Maghiar din România a invitat toate persoanele publice, partidele politice, organizaţiile nonguvernamentale şi bisericile să se delimiteze de acţiunile liderului PPMT. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria