CT al Diriginților de Șantier: În cazul unui cutremur vor fi mii de victime, ca în 1977, și pagube mult mai mari

CT al Diriginților de Șantier: În cazul unui cutremur vor fi mii de victime, ca în 1977, și pagube mult mai mari

Risc Seismic

Cea mai mare parte a construcțiilor din România au durata de viață consumată - 50 de ani de la momentul proiectării, nu sunt întreținute, cu intervenții în vederea consolidării ca și inexistente, legislația actuală face să fie aproape imposibil să consolidezi monumentele istorice, iar în ultimul sfert de secol a luat amploare fenomenul construcției de clădiri în 'regie proprie', adică fără specialiști, susțin specialiștii în construcții din Colegiul Tehnic al Diriginților de Șantier (CTDS).

"La 40 de ani de la cutremurătorul dezastru din 1977, un eveniment similar ne va duce exact în aceeași situație. Mii de victime au fost atunci, tot mii de victime probabile vor exista și atunci când situația se va repeta. Pagubele materiale vor fi cu siguranță cu mult mai mari. Autoritățile au demonstrat că nu sunt capabile să gestioneze un eveniment de mici dimensiuni, cum a fost cazul 'Colectiv', atunci ce așteptări să avem în caz de cutremur? Statistica arată că un seism major este iminent și nu se pune problema în termeni de: 'dacă vine', ci mai ales în: 'când va veni'", se arată într-un comunicat al CTDS.

Conform acestuia, clădiri care în 1977 au fost grav avariate și care prezentau pericol de prăbușire au fost 'consolidate' cu glet și tencuială, pentru a se ascunde vizitatorilor adevăratele probleme. În centrul marilor orașe, și mai ales în București, autoritățile au permis dezvoltări comerciale în clădiri ce prezintă risc seismic, chiar dacă unele din ele nu au fost expertizate pentru a primi și statutul de 'Bulină Roșie'.

Potrivit președintelui Colegiului Tehnic al Diriginților de Șantier, ing. Cezar Petre, conform normelor actuale, orice clădire construită înainte de 1940 nu răspunde exigențelor actuale și ar necesita consolidare, multe dintre ele prezentând chiar risc de prăbușire. "

"Faptul că o clădire construită la începutul secolului trecut nu se află în lista cu 'Bulină Roșie' nu înseamnă că ea nu prezintă risc, ci este cu mult mai probabil că ea nu a fost niciodată expertizată", a spus Petre.

El a mai subliniat că legislația actuală face să fie aproape imposibil să consolidezi clădirile ce dețin statutul de monument istoric, cea mai mare parte din ele cu risc seismic, procesul de autorizare fiind unul extrem de dificil iar autoritățile "nefăcând decât să pună piedici dincolo de limitele legii".

Conform sursei citate, în ultimul sfert de secol, a luat amploare fenomenul construcției de clădiri cu zeci de apartamente în 'regie proprie', adică fără specialiști, 'pe propria răspundere a investitorilor'.

"Cărțile tehnice, adică documentele care atestă calitatea, sunt ca și inexistente, iar investitorii ocolesc specialiștii deoarece 'calitatea costă'. În construcții se fac 'operații pe cord deschis' și asta pentru că avem imobile cu importanță și riscuri deosebite care nu au cunoscut în faza de execuție ochiul unui specialist. Oricine a putut intra în 'sala de operații' deoarece statul nu a reușit să se impună în fața investițiilor făcute iresponsabil. Ba mai mult, chiar și în cazul lucrărilor publice s-au acceptat companii care nu au avut un singur specialist angajat. Birocrația excesivă a luat locul verificărilor reale de pe teren, autoritățile acoperându-se de hârtii, în loc a găsi soluții pentru a părăsi cercul vicios al construcțiilor prost executate", a mai susținut sursa citată.

Colegiul Tehnic al Diriginților de Șantier este o asociație profesională reprezentativă a specialiștilor în construcții, cu peste 1000 de membri diriginți de șantier, responsabili din punct de vedere legal cu asigurarea urmăririi unei execuții de calitate a lucrărilor de construcții, precizează comunicatul de presă.

AGERPRES

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

3 Citiți și judecați voi...

4 „De ce stă Spania cu sute de tancuri și sisteme de apărare aeriană? Împotriva cui vor să le folosească?”

5 Așa o fi?