CTP crede că PSD va vota „masiv” în turul doi cu George Simion. „Revine la natura lui pură, naționalist-ceaușistă”.

CTP crede că PSD va vota „masiv” în turul doi cu George Simion. „Revine la natura lui pură, naționalist-ceaușistă”.

Cristian Tudor Popescu susține, într-o postare pe Facebook, că „mascarada PSD Europa s-a sfârșit”. Jurnalistul afirmă că social-democrații vor vota în număr mare cu George Simion în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Cristian Tudor Popescu Foto: Inquam Photos/Bogdan Ioan Buda

Cristian Tudor Popescu Foto: Inquam Photos/Bogdan Ioan Buda

Gazetarul spune că PSD a „ars-o proeuropean” timp de cinci ani și că acest lucru a luat sfârșit.

Prin ieșirea PSD de la guvernare și refuzul de a-l sprijini pe candidatul prooccidental Nicușor Dan, se încheie mascarada «europeană» a PSD. În primăvara lui 2019, PSD condus de Dragnea era AUR înainte de AUR. Politica antieuropeană a lui Dragnea mergea până la Romexit, scoaterea UE din România. PSD a pierdut atunci alegerile europarlamentare și Dragnea a fost condamnat pentru că naționalismul ceaușist era amestecat cu Sistemul, cu puterea reprezentată de PSD. AUR a apărut în toamnă, în afara PSD, ceea ce i-a permis să fie nu doar anti UE, ci și anti Sistem. De aici succesul rapid și creșterea neîngrădită. În paralel, PSDCiolacu o arde proeuropean ca să se distanțeze de amintirea lui Dragnea. Asta a durat 5 ani”, a precizat Cristian Tudor Popescu (CTP).

El mai susține că social democrații vor vota acum „într-o veselie” cu George Simion, în turul doi.

Acum, PSD revine la natura lui pură, naționalist-ceaușistă, considerând că a pierdut destul făcând-o pe partidul «proeuropean». Și puțin păsându-i că prin ieșirea de la guvernare înrăutățește și mai mult indicatorii economici, financiari, de stabilitate politică ai țării. Și astfel, pesediștii care l-au votat pe Crin Antonescu la presiunea partidului, precum și cei care l-au votat de capul lor pe Ponta, vor vota acum într-o veselie, masiv, cu G. Simion. Acesta este adevăratul și eternul PSD”, concluzionează CTP.

Alegerile prezidențiale din 2025 aduc în turul doi o confruntare între George Simion și Nicușor Dan, cu o diferență considerabilă între ei, de aproape 20%. Economiștii avertizează că rezultatul scrutinului ar putea influența semnificativ direcția economică a României .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ăsta este ministrul Apărării din România? / După ce citiți, să încercați să vă răspundeți la întrebarea despre diferența dintre USR și PSD...

2 Cifre revoltătoare / Statul plătește anual 3.140.000.000€ pensii speciale pentru care nu s-a contribuit!

3 De ce devine România tot mai violentă. Explicația lui Andrei Caramitru dă fiori

4 ANAF vrea să scoată bani din „pițigoi” și „păsărici”

5 Mihaela Bilic avertizează în privința celui mai periculos obicei alimentar al românilor: „Vai de mămăliga noastră!”