CTP sugerează că votul judecătorilor constituționali are legătură cu Sorin Grideanu: „Nu-i pot bănui pe membrii CCR de conștiință profesională”

Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a comentat decizia Curții Constituționale de a respinge sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a valida, în esență, reforma pensiilor speciale ale magistraților.

CTP a comentat decizia CCR. FOTO Mediafax

CTP a comentat decizia CCR. FOTO Mediafax

Într-o postare pe Facebook cu titlul „Victoriile lui Știucă”, CTP a criticat întârzierea cu care Curtea Constituțională s-a pronunțat pe reforma pensiilor magistraților

„Nu-i pot bănui pe membrii CCR de conștiință profesională, simț al dreptății sau bun-simț după ce au împins la limita limitei, luni de zile, decizia de a aproba, într-o oră, scor 6-3, legea pensionării magistraților, cu pensia 70% din salariu”, a scris Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de socializare.

Gazetarul suspicionează un calcul al liderului PSD, Sorin Grindeanu:

„Șulfa pesedistă Botez nu putea schimba tabăra decât dacă primea verde de la Partid. Probabil că Grindeanu s-a gândit că l-a hăituit destul pe Bolojan cu subiectul ăsta și că acum ar avea mai mult de câștigat la procente, pozând în rezolvator providențial al mizeriei care scotea din sărite o nație. Așa cum a rezolvat și participarea la Clubul Trump – N. Dan pare că a dat ascultare indicațiilor repetat-agresive ale lui Știucă”, a mai afirmat CTP în postarea sa.

Amintim că judecătorii Curții Constituționale au respins miercuri, 18 februarie, sesizarea Inaltei Curți în a şasea şedinţă pe tema pensiilor speciale ale magistrațilo r. Proiectul de lege a trecut de CCR cu 6 voturi (Elena-Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei, Mihaela Ciochină, Mihai Busuioc, Dacian Cosmin Dragoș, Asztalos Csaba Ferenc) la 3 (Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga). Acum, proiectul propus de Guvernul Bolojan merge la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.

Validarea legii care reformează pensiile magistraților pune capăt unei perioade de instabilitate și tensiuni în coaliția de guvernare. Dincolo de textul juridic, decizia are o puternică încărcătură politică.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Un pilot ucrainean de drone a făcut o descoperire neașteptată într-un depozit al trupelor rusești

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…