CTP: „Un rol decisiv în calificare mi se pare că au avut cei doi comentatori tv, care au dat cu gura patriotic din răsputeri”

Cristian Tudor Popescu a urmărit meciul României contra Israelului și a tras concluziile de rigoare.

Jurnalistul n-a fost atât de entuziasmat de performanța tricolorilor, ironizând parcursul echipei lui Iordănescu și atribuind meritul ajungerii la turneul final fanilor României.

"Cine merită calificarea

Învingând unele dintre cele mai puternice echipe de pe glob, adică Andorra, Belarus, Kosovo, Israel și Elveția, în meciuri formidabile, în care n-a avut nici urmă de noroc, naționala de fotbal a României s-a calificat, în fine, la Europene. Însă, după părerea cârciocară a subsemnatului, cei care merită cu adevărat această calificare sunt necăjiții și statornic entuziaștii suporteri ai tricolorilor, care și-au înghițit dezamăgirile atâta amar de ani, fără să se lase păgubași.

Un rol decisiv în calificare mi se pare că au avut cei doi comentatori tv, care au dat cu gura patriotic din răsputeri la meciul Israel-România – fără ei, pierdeam. Cred că este imperios necesar ca toate confruntările naționalei de la turneul final din Germania să fie heirupite de aceiași", a scris el pe facebook.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR