Numirea lui Victor Ponta consilier onorific al primului-ministru în domeniul relațiilor economice internaționale arată o direcție de mers a guvernului, o constantă a modului de lucru în PSD și o refacere a grupurilor de interese în spatele lui Marcel Ciolacu. Deja ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face apologia relațiilor cu China, iar în Consiliul de Administrare al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și-a găsit locul Costin Mihalache, fost șef de cabinet al prim-ministrei Viorica Dăncilă, un personaj care s-ar afla, potrivit unor relatări din presă, în anturajul președintelui chinez, Xi Jinping, promotor al relațiilor cu Beijingul, care vine cu tot bagajul relațional din frigul comunist.

Victor Ponta are însă altă portanță și nici el nu și-a ascuns niciodată înclinațiile spre China, Turcia, Azerbaidjan și relațiile privilegiate pe care le-a dezvoltat cu regimurile autoritariste din aceste state. Pe aceeași linie, actualul șef al guvernului de la București s-a grăbit să intre în afaceri strategice cu Beijingul, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării i-a dat undă verde. Pe scurt, Marcel Ciolacu a adus grupul chinez Lenovo în România, cu toate că se află pe lista făcută de Departamentul Apărării al SUA cu firmele chinezești care amenință securitatea națională a țării. Pentru oficialii guvernului român există altfel de criterii, iar Victor Ponta și-a explicat imediat după numire filosofia simplistă: „Dacă reușesc să sprijin proiecte prin care mulți bani vin în România, să mai compenseze banii mulți care pleacă, câștigăm toți și sunt mulțumit. Dacă îmi folosesc relațiile internaționale ca să știe vecinii și partenerii noștri că România are din nou, după 8 ani, un prim ministru, nu doar un președinte absent, cred că fac ceva bun”.

Altfel spus, banii nu au miros și pot fi aduși de oriunde, indiferent de eventualele dubii pe care le au unii, cărora nu le plac statele conduse cu mână de fier. Apoi, Victor Ponta ar putea avea propriul interes în atragerea unor eventuale investiții, fiindcă în ultimii ani și-a deschis o companie de consultanță în afaceri.

E posibil, însă, ca fostul prim-ministru să se concentreze pe revenirea în politica mare, după ce a eșuat cu partidul pe care l-a fondat: PRO România, pe care l-a numit un start-up party de stânga, social-democrat și progresist, de centru-stânga.Victor Ponta și-a dat demisia din funcția de prim-ministru sub presiunea străzii în 2015, după tragedia de la Colectiv, apoi, doi ani mai târziu a fost dat afară din partid. Ca premier, din 2012 până în 2015, a avut timp să-și arate toate fețele, de la cea gata de compromisuri, când a fost de acord, de pildă, cu propunerea președintelui Traian Băsescu să o numească pe Laura Codruța Kövesi în fruntea Direcției Naționale Antiocrupție, până la cea de premier răzvrătit, când a plecat de nenumărate ori în China, în dezacord cu șeful statului. Ponta mergea la Beijing pe ușa deschisă de mentorul său, Adrian Năstase, care între 2002 și 2004 a fost de trei ori în China căutând chilipiruripentru el și investiții avantajoase, mai ales că România are din primii ani de după 1989 un tratat de evitare a dublei impozitări și un acord economic.

Din proiectele gigantice avute în vedere de Victor Ponta în discuțiile lui cu oficialii chinezi nu s-a ales mai nimic, cu toate că speranțele fostului premier erau mari și au fost semnate hârtii importante: construcția reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă, cu o investiție estimată atunci la peste 6 miliarde de euro, hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, o investiție promisă de chinezi de 1,4 miliarde de euro, modernizarea Grupurilor 3 și 4 ale Termocentralei Mintia-Deva, o investiție de aproape 300 de milioane de euro, termocentrala Rovinari, o investiție de circa 1 miliard de euro. Promisiuni multe, dar neonorate.

Ca prim-ministru, Victor Ponta a făcut adesea notă discordantă cu liderii europeni: de pildă, a fost singurul șef de guvern din UE prezent la Olimpiada de Iarnă de la Soci din 2014, anul în care Rusia a anexat Crimeea, iar în 2015 s-a dus la deschiderea fastuoasă a Jocurilor Europene de la Baku, cu toate că statele Uniunii Europene au decis să boicoteze evenimentul din cauza gravelor încălcări ale drepturilor omului din Azerbaidjan.

Aproape imediat după ce a devenit prim-ministru, revista Nature demonstrează cum și-a plagiat Victor Ponta doctoratul, pe care l-a luat sub îndrumarea lui Adrian Năstase. În perioada mandatului său a folosit toate pârghiile pentru a-și păstra titlul și abia în 2016 a rămas fără el, printr-o decizie a ministrului Educației, dar a continuat lupta în Justiție unde a pierdut definitiv în 2020. Anul acesta însă Ponta și-a reluat efortul de recuperare a doctoratului, invocând o decizie a Curții Constituționale care susține că titlul de doctor poate fi anulat numai de o instanță judecătorească și doar dacă a ajuns în „circuitul civil”, „a produs efecte juridice”.

Faptul că o revistă academică serioasă a demonstrat că lucrarea lui e plagiată nu-l deranjează, cum nu l-a deranjat nici acuzația că ar fi fost ofițer al Serviciului de Informații Externe (SIE). Traian Băsescu a cerut în 2014 serviciului de spionaj să confirme sau să infirme această informație, dar Serviciul a explicat sec că „SIE nu este abilitat să răspundă unor întrebări de asemenea natură”. Potrivit informațiilor lansate de la Cotroceni de fostul președinte, Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe între 1997-2001, într-o perioadă în care a avut multe deplasări în străinătate, numai în state occidentale.

Fostul premier ar fi fost racolat pe vremea când era procuror și ar fi fost folosit de SIE între 1999 și 2000 când a urmat cursuri la Universitatea din Catania, apoi din 2000 până în 2001 când a făcut un stagiu pe lângă parchetele italiene antimafia, în 2001 când a avut alt stagiu în domeniul infracțiunilor bancare și informatice, la Departamentul Trezoreriei din Washington.

Acest scandal a rămas nelămurit, fiindcă SIE nu a negat. Curios e că, având atâtea pete, premierul Marcel Ciolacu îi oferă o nouă trambulină, lăsându-l să-și reia relațiile pe care le are cu statele autocrate din Est, fiindcă în Vest nu a avut prea mult succes când era șeful guvernului. E puțin probabil ca România să aibă nevoie de Victor Ponta. Atunci cui folosește reșaparea lui? Aducerea lui la suprafață răspunde unor presiuni venite dinspre diverse grupuri de interese? Primul ministru îi este îndatorat? Sau Victor Ponta are la dispoziție pârghii cu ajutorul cărora a și început să contrabalanseze relația Est-Vest?