CULISE Cum a încercat Dragnea să-l păcălească pe Timmermans și a luat țeapă. Citiți, merită să știți cât de disperat este șobolanul

CULISE Cum a încercat Dragnea să-l păcălească pe Timmermans și a luat țeapă. Citiți, merită să știți cât de disperat este șobolanul

CULISE Cum a încercat Dragnea să-l păcălească pe Timmermans și a luat țeapă. Citiți, merită să știți cât de disperat este șobolanul Fostul ministru PSD al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, s-a lăudat la partid că relaţiile sale apropiate cu Frans Timmermans vor convinge Comisia Europeană să accepte ordonanţa de urgenţă pe Justiţie pregătită de Guvernul Dăncilă, susţin surse politice pentru Adevărul .

Dragnea l-a trimis în echipa de negociere de la Bruxelles, ba chiar i-a oferit lui Negrescu şi un loc eligibil la europarlamentare. Degeaba.

În urmă cu o lună, Victor Negrescu i-a transmis lui Liviu Dragnea că poate influenţa decizia Comisiei Europene pe subiectul modificării Codurilor penale. „Negrescu a construit reţeaua tinerilor socialişti europeni în România şi are o relaţie bună cu liderii de stânga din UE, deci şi cu prim-vicepreşdintele Comisiei Europene Frans Timmermans. În discuţiile cu Dragnea, Negrescu a lăsat de înţeles că însuşi Timmermans l-a cerut în echipa de negociere pe subiectul Justiţiei.

Şi Dragnea, suprinzător, l-a crezut“, susţin surse politice pentru Adevărul .

De ce surprinzător? Negrescu a fost unul dintre social-democraţii umiliţi de Liviu Dragnea. În toamnă, liderul PSD l-a schimbat pe Negrescu din funcţia de ministru al Afacerilor Europene chiar înainte ca România să preia şefia Consiliului UE. Deci relaţiile dintre cei doi erau îngheţate. „În schimbul lobby-ului pe care urma să-l facă la Bruxelles, Negrescu a cerut un loc eligibil pe lista PSD pentru europarlamentare, iar Dragnea a acceptat“, susţin sursele citate.

Însă la Bruxelles, comisia română de negociere, din care a făcut parte şi Victor Negrescu, n-a reuşit să-i convingă pe experţii Comisiei Europene că ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvernul Dăncilă e oportună.

„Delegaţia noastră a susţinut că modificările pregătite de Ministerul Justiţiei sunt cerute de Curtea Constituţională, deci Guvenrul n-ar face altceva decât să aplice o decizie a CCR. Numai că experţii Comisiei Europene nu au marşat la argumentele românilor, mai ales că erau argumente false“, susţin surse diplomatice pentru  Adevărul.

În nicio decizie CCR nu a cerut modificarea legislaţiei penale prin OUG, mai ales că schimbările pregătite de Guvern sunt gândite pentru salvarea lui Liviu Dragnea. În ciuda opoziţiei oficialilor europeni, Victor Negrescu l-a informat pe Liviu Dragnea că negocierile sunt pe drumul cel bun, iar Comisia Europeană va accepta în final ordonanţa care pândeşte în sertarele Ministerului Justiţiei. Numai că minciuna a fost curmată chiar de Frans Timmermans, care a somat Guvernului să nu adopte măsuri care ar pune în pericol statul de drept.

Cine a mai negociat

Pe lângă Victor Negrescu, alţi oameni de bază ai echipei de negociere la Bruxelles au fost Radu Canţăr, Ovidiu Hagima şi Alina Barbu. Canţăr a fost numit de premierul Viorica Dăncilă avocat al României la Curtea de Justiţiei a UE (CJUE) în luna mai a anului trecut. Canţăr are în spate o puternică susţinere politică. Europarlamentarul Victor Boştinaru, Lia Olguţa Vasilescu şi Ion Prioteasa sunt oamenii care au insistat ca Radu Canţăr să ajungă în Ministerul de Externe - instituţie care are în subordine postul de avocat la CJUE.

Ovidiu Hagima este şeful Direcţiei de Afaceri Europene din Ministerul Justiţiei, fără a fi de profesie magistrat, ci funcţionar în minister, în timp ce Alina Barbu lucrează tot în Ministerul Justiţiei, la departamentul de „Elaborare acte normative“. Potrivit unor surse politice, Alina Barbu a elaborat Ordonanţa 7 prin care Guvernul a modificat legile Justiţiei.

În urma publicării articolului, Victor Negrescu a reacţionat: „Articolul se bazează pe surse care nu cunosc subiectul şi au la bază alte interese, ce nu ţin de informarea corectă a publicului. Frans Timmmermans a salutat în discursul său schimbul de puncte de vedere la nivel tehnic între Comisia Europeană şi Guvern “.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale