CULISE Discuție în CEx-ul PSD. Lider: „Tragedia de la Caracal a fost orchestrată de servicii ca să distrugă partidul”

CULISE Discuție în CEx-ul PSD. Lider: „Tragedia de la Caracal a fost orchestrată de servicii ca să distrugă partidul”

CULISE Discuție în CEx-ul PSD. Lider: „Tragedia de la Caracal a fost orchestrată de servicii ca să distrugă partidul”. Social democrații se tem că tragedia de la Caracal va amplifica și va alimenta protestele la adresa guvernării și va menține un val de ură la adresa partidului. Surse social democrate au declarat pentru  HotNews.ro că Viorica Dăncilă le-ar fi reproșat liderilor PSD că au lăsat-o singură și nu au reacționat public în cazul tragediei de la Caracal.

Social democrații au cerut lămuriri și au întrebat-o pe Dăncilă în ședința CEX de ce nu a ieșit public ministrul de Interne să prezinte raportul în cazul situației de la Caracal. În replică, premierul le-a spus acestora că raportul va fi discutat în CSAT și abia apoi va fi prezentat public.

Potrivit surselor HotNews.ro, președintele comisiei de Apărare, Dorel Căprar, i-ar fi informat pe liderii PSD despre discuțiile cu reprezentanții STS și înregistrările audio pe care aceștia le-au prezentat la comisia de specialitate din Parlament.

Din sală, un lider social democrat ar fi invocat faptul că tragedia de la Caracal ar fi fost orchestrată de servicii ca să distrugă partidul. Premierul ar fi interveni spunând că opoziția și Iohannis încearcă să profite electoral de această situație. "Se încearcă ca partidul să fie scos vinovat în cazul tragediei de la Caracal și să se mențină valul de ură la adresa PSD. Trebuie să ne așteptăm la proteste noi pentru data de 10 august" ar fi spus Viorica Dăncilă în ședința CEX, potrivit surselor citate.

Totodată, președintele PSD le-ar fi reproșat colegilor că au lăsat-o singură și că nu a intervenit public niciun social-democrat în scandalul de la Caracal. "Simt că nu suntem o echipă", le-ar fi spus Dăncilă. Premierul ar fi spus că USR-ul a gestionat foarte bine politic situația și că a speculat momentul ieșind cu declarați la finalul ședinței comisiei de Apărare din Parlament în timp ce PSD nu a avut nicio reacție.

Liderii PSD s-au reunit în ședința Comitetului Executiv și au decis amânarea congresului pentru anunțarea candidatului la prezidențiale. .


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

3 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

4 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…

5 ANRE a pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei, spune departamentul juridic al instituției, care a sesizat DNA