CULISE/Elementul-cheie din raportul pe care-l va desecretiza Guvernul

Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a jucat un rol esențial în episodul represiunii mitingului diasporei din 10 august 2018, în condițiile în care a preluat controlul de facto al Ministerului de Interne după ora 12.00, după ce s-a întors din concediu.

În ciuda afirmațiilor sale, Carmen Dan s-a aflat la timona intervenției, prin intermediul a două personaje-cheie care s-au aflat în Piața Victoriei la acel moment, Mihai Valeriu și Nucu Marin.

Procedura de desecretizare a dosarului 10 august este gata.

Este un pas mult-așteptat, pe care guvernarea PSD-ALDE a făcut tot posibilul să îl amâne în ultimul an și jumătate, date fiind posibilele implicații pe care l-ar putea avea pentru unii dintre liderii social-democraților.

De altfel, secretizarea documentelor legate de intervenția Jandarmeriei la mitingul diasporei a avut un impact negativ și asupra mersului anchetei penale. Chiar procurorul general de la acea dată, Augustin Lazăr, admitea, în septembrie 2018, că „mereu sunt documente care sunt solicitate pentru a se clarifica… Din păcate, nu au fost desecretizate, trebuie declasificate”.

Însă ce anume poate scoate la iveală desecretizarea operată de noul Executiv?

Cel mai probabil, nu foarte multe noutăți, dar elementele ce pot fi scoase la iveală sunt totuși foarte importante. De reținut că o seamă de detalii din dosarul 10 august țin de latura operativă, iar regimul acestora este unul special.

Totuși, este de așteptat ca documentul dat publicității de Guvernul Orban să graviteze în jurul planului de acțiune.

Iar aici, surprizele nu sunt excluse, în condițiile în care lămuririle ar putea viza câteva nume-cheie și rolurile avute în intervenția brutală a Jandarmeriei.

Ar putea fi lămurit, de exemplu, rolul jucat de ministrul de Interne de la acea dată, Carmen Dan.

O apropiată a lui Liviu Dragnea și a Vioricăi Dăncilă, Carmen Dan a declarat, inclusiv la audierile din Parlament, că nu a avut atribuții operative în ziua de 10 august 2018.

A venit, totuși, la sediul MAI în jurul orei prânzului și, potrivit propriilor spuse, a primit informări pe tot parcursul zilei. Însă, a mai adăugat Carmen Dan în apărarea sa, a aflat de ordinul de restabilire a ordinii publice doar după semnarea acestuia.

A fost Carmen Dan în contact și cu Liviu Dragnea, liderul de facto al Guvernului de atunci? Este o întrebare care a rămas nelămurită, în condițiile în care în spațiul public au fost lansate suspiciuni în acest sens.

O altă pistă s-ar putea concentra în jurul persoanei lui Adrian Mlădinoiu, fostul aghiotant din partea SPP al lui Liviu Dragnea, devenit om de încredere al liderului PSD, ulterior propulsat chiar într-o poziție guvernamentală, aceea de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Un alt personaj al cărui rol ar putea fi elucidat în urma desecretizării este Mihai Valeriu. Despre el, Carmen Dan, Adrian Mlădinoiu și Liviu Dragnea revista Newsweek România scria următoarele:

Neoficial, în seara zilei de 10 august, cel care a asigurat legătura dintre Carmen Dan și structurile MAI, precum și legătura lui Carmen Dan cu Liviu Dragnea, via secretarul de stat Adrian Mlădinoiu, a fost subsecretarul de stat în MAI Valeriu Mihai, cu gradul de comisar șef de poliție. Mihai a fost coleg cu Mlădinoiu în cadrul unități de intervenție a Ministerului de Interne, Acvila. Ulterior, acesta din urmă a ajuns bodyguardul lui Dragnea, a devenit apoi un apropiat al liderului PSD și acum este secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului. 

La comanda Ministerului Afacerilor Interne se afla, tot în acea zi, Nucu Marin. Presa a relatat ulterior că s-a numărat printre oficialii audiați de procurorii care instrumentează dosarul 10 august.

Nu în ultimul rând, desecretizarea ar putea aduce în atenție motivele pentru care nu a fost activat Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică, un fel de celulă de criză din MAI, care se întrunește în situații speciale.

Iată ce scria Ziare.com, referitor la acest subiect, citând surse avizate:

„Acolo, în minister, au alte capabilități logistice, au posibilitatea de a monitoriza în timp real ce se întâmplă, de a primi informații. Centru are dotări. Se analizează datele și informațiile, se iau decizii și se vine în sprijinul celor din teren. De-aia se activează când sunt crize”.
„Planul de intervenție nu știu cine l-a realizat pentru că în dată de nouă august am primit un anunț că urmează să fie o întâlnire în ziua de 10 august cu domnul Gheorghe Nucu Marin (colonel, secretar de stat, înlocuitorul ministrului Carmen Dan în perioada în care această a fost în concediu – n.r.), domnul Nucu era împuternicit la comandă Ministerului. Dumnealui, de drept, coordona activitatea. A rămas să ne întâlnim în ziua de 10 august, dar în ziua de 10 nu ne-am mai întâlnit, nu ne-a mai chemat nimeni”. SURSA: Universul.net.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte din Parlamentul European

2 Frica de pușcărie! Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 de autobuze electrice: cele turceşti ar fi…

3 Mafia locală / Frații Micula, vizați de un dosar de evaziune și spălare de bani de 44 milioane de euro / Cazul e i…

4 Războiul din justiție

5 Val de demiteri / Guvernul a eliberat din funcție 28 de prefecți. Cine vine în loc

recomandări

Te ia DNA: Stoica Alexandru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Mic dejun englezesc