Culisele blocajului mafiot de la metroul din București/Cele trei lovituri date de Ministerul Transporturilor „cartelului” condus de Ion Rădoi, fost parlamentar PSD

Sindicaliștii de la Metrorex au blocat vineri dimineață metroul după ce compania controlată de Ministerul Transporturilor a aplicat vineri o nouă lovitură sindicatului condus de Ion Rădoi, fost parlamentar PSD și lider al organizației de peste 20 de ani. Astfel, Metrorex a notificat o firmă controlată de sindicalistul Rădoi să elibereze toate spațiile comerciale din metrou până la 2 aprilie.

A fost doar ultima dintr-o serie de decizii luate de Ministerul Transporturilor în mandatul lui Cătălin Drulă, prin care acesta a încercat să stopeze influența puternicului sindicat. De altfel, Drulă a vorbit despre sindicatul Metrorex ca despre ”un cartel”, iar pe Rădoi l-a catalogat drept ”nabab”.

Prima decizie a fost plafonarea bugetului de salarii la metroul bucureștean, după ce sindicatul obținuse anul trecut, în plină pandemie, o creștere a veniturilor salariaților cu 18%. Ca urmare a plafonării bugetului de cheltuieli, salariile mărite de anul trecut pot fi păstrate doar dacă se fac disponibilizări.

Citește integral pe economedia.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția