Cum a ajuns un elev din Bistrița să atace cu cuțitul sub ochii unui sistem complice la extremism, tolerat inclusiv de PSD
Atacul șocant dintr-o școală din Bistrița-Năsăud, unde un elev de clasa a VII-a a înjunghiat o profesoară și un coleg, scoate la iveală o realitate ignorată sistematic de autorități: radicalizarea online a minorilor. Dincolo de explicațiile superficiale, datele arată că adolescentul a acționat sub influența propagandei fasciste și rasiste, un fenomen care prinde rădăcini adânci în rândul tinerilor din România, în timp ce partidele tradiționale, în frunte cu un PSD duplicitar, au ajuns să tolereze și să normalizeze derapajele extremiste în societate.
Un incident de o violență extremă a avut loc într-o unitate de învățământ din județul Bistrița-Năsăud. Echipat cu o cască de motociclist și având fața acoperită de o cagulă, un elev de clasa a VII-a a dat buzna, în timpul orelor, într-o altă sală de clasă din școala sa. Înarmat cu un cuțit, adolescentul a înjunghiat-o pe profesoara de matematică care i-a ieșit în cale, dar și pe un alt elev care a intervenit în fața lui. Deși agresorul a fost în cele din urmă imobilizat, atât cadrul didactic, cât și copilul rănit au ajuns la spital din cauza leziunilor suferite.
În urma tragediei, familia a încercat să pună gestul pe seama izolării și a hărțuirii din mediul școlar, portretizându-l pe atacator drept un copil exemplar.
„Anul ăsta a fost premiant, cel mai bun la învăţătură. S-au făcut nişte grupuri de copii în care s-a făcut bullying şi copilul ăsta fiind mai liniştit, nu a vrut să intre în grupurile astea. Nu l-am văzut vreodată să ţipe, să facă vreo problemă, e un copil liniştit”, a declarat bunicul agresorului.
Cu toate acestea, declarațiile oficiale și urmele lăsate de minor în mediul digital conturează un tablou mult mai grav decât o simplă reacție la bullying. Noul ministru al Educației, Sorin Costreie, a dezvăluit, în urma unei discuții purtate cu inspectorul școlar general din Bistrița-Năsăud, că victimele colaterale nu reprezentau adevărata țintă a atacului, motivația fiind una eminamente rasială.
„Noi am avut acolo un elev de clasa a șaptea (…) care intrase în clasă ca să-l urmărească pe «indian», un coleg rom din clasa a șasea pe care bănuiesc că voia să-l hăcuiască cum a făcut cu doamna profesoară”, a explicat ministrul Sorin Costreie.
Simbolistică nazistă, Zelea Codreanu și obsesia pentru „supremația albă”
Adevărata problemă din spatele acestui asalt o reprezintă expunerea băieților de vârste fragede la ideologii radicale. Înainte de a comite atacul, elevul a publicat pe TikTok un videoclip însoțit de mesajul: „Asta este, prieteni. M-am pregătit pentru 8 luni, ne vedem în Valhalla”. În filmare, acesta afișează semnul „OK” prin unirea degetului mare cu arătătorul. Deși pare un gest banal sau un simplu emoji, organizația Anti-Defamation League (ADL), citată de BBC, avertizează că acesta a fost deturnat de grupări de extremă dreapta precum Proud Boys, fiind utilizat ca o „exprimare sinceră a supremației albilor”.
De asemenea, trimiterea la Valhalla — sala maiestuoasă din Asgard condusă de zeul Odin, conform mitologiei nordice — face parte din imaginarul confiscat de naziști și neonaziști. Comunicarea non-verbală fascistă utilizează frecvent elemente legate de Odin.
„Valknutul sau nodul celor căzuți este un simbol nordic vechi, care reprezenta adesea viața de apoi în sculpturi și diverse reprezentări artistice. Este considerat frecvent un simbol al zeului nordic Odin. Unii adepți ai supremației albilor, în special odiniștii rasiști, și-au însușit Valknutul și îl folosesc ca simbol rasist. Adesea, îl utilizează pentru a semnala că sunt dispuși să-și dea viața pentru Odin, de regulă în luptă”, precizează ADL.
Activitatea online a elevului abunda în simboluri ale urii rasiale, repostări cu liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și mesaje violente, toate fiind publice și ușor de observat. Într-o altă fotografie postată de acesta, apărea un tricou imprimat cu o armă și textul „(De)fend your home…” (probabil „homeland” – „Apără-ți patria mamă”), un slogan consacrat în retorica anti-imigranți.
O analiză publicată de Peterlin pe platforma Substack detaliază conținutul contului deținut de agresor, care între timp a fost setat ca privat.
„În câteva postări repostate pe profilul său, Andy_1919_14, apăreau manifeste împotriva Ungariei, descrierea furtului Transilvaniei și alte problematici de natură istorică. Poate de aici și 1919, anul războiului de eliberare a Ungariei bolșevice de către români. Își pregătea, după cum a și spus, atacul, de 8 luni. În cele 8 luni, pare că a divinizat și distribuit pe rețelele sociale zvastici și slogane naziste de război, împotriva altor națiuni, susținea mișcările armate americane împotriva statelor arabe (încă în conflict) și, în unele postări distribuite de el, se găseau mesaje și manifeste de propagandă din Coreea de Nord, republică socialistă cu un regim strict și izolat de întreaga lume”, notează Peterlin.
Mecanismul radicalizării algoritmice: de la luxul lui Andrew Tate la extremism
Cazul din Bistrița ilustrează modul în care internetul funcționează ca o conductă de recrutare (pipeline) pentru tinerii bărbați albi către extrema dreaptă. Un studiu realizat în Germania pe tema radicalizării tinerilor demonstrează că „odată cu creșterea intensității utilizării rețelelor sociale, acordul mediu cu afirmațiile de extremă dreaptă crește, la fel ca și simpatia pentru partidele de extremă dreaptă”.
Acest proces este alimentat de bulele informaționale create de algoritmii platformelor sociale, al căror unic obiectiv este retenția utilizatorilor prin livrarea de conținut bazat pe interacțiunile anterioare.
„Radicalizarea algoritmică este ideea potrivit căreia algoritmii utilizați de platformele de social media îi conduc pe oameni pe trasee digitale care îi atrag treptat către conținut tot mai specific, prin personalizarea activității lor online. Algoritmii controlează ce văd oamenii și când văd anumite materiale și învață din activitățile lor anterioare. Astfel, oamenii ajung să adopte treptat și în mod subconștient ideile care le sunt prezentate de-a lungul acestui traseu digital pe care au fost conduși”, se arată într-un alt studiu de specialitate.
Potrivit publicației owensoutcomm , aceste trasee digitale debutează cu materiale aparent banale, care devin progresiv tot mai radicale. Un exemplu clasic este cel al influencerului american Andrew Tate. Inițial, acesta captează atenția băieților tineri afișând un stil de viață opulent, cu mașini scumpe, femei și o aură de succes. Ulterior, algoritmul le livrează tinerilor sfaturi despre obținerea succesului, pentru ca, pe măsură ce utilizatorii apreciază postările, să fie expuși la discursuri profund sexiste, rasiste și scandaloase. Acest model este extrem de profitabil: conținutul șocant generează vizualizări, bani și o audiență captivă, dispusă să urmeze ordinele creatorului sau să îi cumpere diverse cursuri online.
Fenomenul are și o puternică dimensiune geopolitică în regiunea noastră. O investigație publicată de vsquare relevă că „fluxurile de TikTok din țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Cehă, Slovacia, Estonia, România și Polonia, au fost umplute cu teorii ale conspirației și dezinformări menite să semene frică, similare cu propaganda rusă — și în beneficiul extremei drepte”.
Subculturile violente și fascinația pentru fascism în galeriile liceelor
Radicalizarea nu se limitează însă la spațiul virtual, ci este dublată de subculturi offline care promovează violența chiar sub privirile pasive ale autorităților și școlilor. Jurnaliștii de la Context au documentat în mai multe investigații modul în care mișcările extremiste își recrutează adepții: „grupările extremiste, în special cele neolegionare, au început să folosească sportul ca metodă de recrutare a tinerilor. În timp ce propagă ideea că suntem în pericol să fim înlocuiți de imigranți, spun că singura metodă de protecție e sportul, în special cel de contact mai violent”.
Deși nu există indicii că atacatorul din Bistrița ar fi aparținut vreunei galerii de fotbal, fenomenul „ultras” din România reprezintă un alt vector major de normalizare a fascismului în rândul minorilor. În cadrul competiției de fotbal „Liga Liceelor”, care reunește școli din întreaga țară, a fost organizat și un concurs dedicat galeriilor. Elevii, mulți dintre ei deja activi în peluzele cluburilor de fotbal, au replicat fidel comportamentul ultrașilor: scandări, șicanări, capturi și rivalități duse dincolo de tribune.
Pe un cont de Instagram dedicat acestor galerii școlare, apar frecvent imagini cu elevi care afișează însemne fasciste, cel mai răspândit fiind simbolul țintei — o trimitere directă la crucea celtică folosită de mișcările fasciste.
Meciurile sunt supravegheate de Jandarmerie, iar pe aceeași pagină de Instagram este prezentat momentul în care forțele de ordine confiscă la intrarea în arenă un banner cu crucea celtică. Potrivit unor surse, jandarmii îi monitorizează pe liceenii din peluze inclusiv pentru a întocmi profiluri ale viitorilor ultrași.
În România, subcultura ultras este profund impregnată de ideologia de extremă dreaptă, combinând naționalismul cu retorica fascistă europeană și cu scandări rasiste constante, vizibile mai ales la orice derby disputat împotriva echipei Rapid București. De altfel, un ultras care frecventa meciurile echipei naționale explica acum câțiva ani că grupările de suporteri s-au unit la națională după lungi conflicte interne, mânați de convingerea că adevăratul pericol vine din afara granițelor — o teză specifică extremei drepte occidentale, dar promovată intens în România și de politicieni precum Dan Tănasă. Deși nu toți tinerii care trec prin galerii devin fasciști, pentru un adolescent cu idei preconcepute, acest mediu transformă simbolurile și ura fascistă în ceva firesc.
Complicitatea clasei politice: Cum a ajuns PSD să tolereze discursul extremist
Această vulnerabilitate a tinerilor în fața urii nu apare însă în vid, ci pe fondul unui rasism profund internalizat în societatea românească și al unei complicități cinice din partea partidelor mainstream. Într-un interviu acordat luna trecută pentru Cotidianul, sociologul Gelu Duminică a explicat cum discursul neolegionar și xenofob a fost scos din zona marginală și transformat într-o atitudine acceptabilă chiar sub privirile îngăduitoare ale unor formațiuni precum PSD, un partid care doar mimează valorile democratice în timp ce tolerează derapajele extremiste.
„Noi am avut după ’90, eu vorbesc de după ’90, noi am avut formațiuni extremiste în discurs. Am avut și mișcări civico-politice gen Coaliția pentru Familie, cu astfel de discurs și acțiuni. Însă ăștia erau considerați mai degrabă ciudați. În momentul de față au devenit super frecventabili. Uite, domnul cu pantaloni roșii a normalizat foarte tare acest discurs, citând cuvânt cu cuvânt discursul mareșalului Antonescu fără nicio problemă. De asemenea, aliindu-se cu neolegionari și așa mai departe. Adică toate lucrurile astea, în momentul de față, au devenit tolerabile, mult mai des întâlnite în societate și din partea partidelor, formațiunilor politice care teoretic dezavuează acest tip de politică, cum ar fi PSD, PNL, și așa mai departe. Adică nu a devenit altfel, ci este mult mai tolerabil în momentul de față. (…) Noi ne-am construit identitar antagonizându-i pe ceilalți. Repet, uitați-vă în imn! Citiți imnul. Cu crucea în frunte, barbarii de tirani, Mihai, Ștefan, Corvine, adică ăia nici măcar nu erau români!”, a avertizat Gelu Duminică.
Explorează subiectele:

