Cum a fentat legea Ionuț Doldurea, a cărui stație GPL a sărit în aer la Crevedia. ISU Dâmbovița: Nu mai avea autorizație se securitate la incendiu din 2020

Cum a fentat legea Ionuț Doldurea, a cărui stație GPL a sărit în aer la Crevedia. ISU Dâmbovița: Nu mai avea autorizație se securitate la incendiu din 2020

Patronul firmei a cărei stație de distribuție GPL a explodat la Crevedia, Daniel Ionuț Doldurea, a fost amendat în mod repetat de ISU Dâmbovița pentru nereguli care i-au adus anularea autorizației de securitate la incendiu, potrivit reprezentanților ISU Dâmbovița. El și-a continuat însă activitatea ilegal la punctul de lucru respectiv, deoarece avea autorizații care îi permiteau comerțul cu amănuntul, iar din acest punct de vedere pompierii nu mai aveau ce să îi facă, scrie Ziare.com .

Reprezentanții ISU Dâmbovița au dat detalii duminică, 27 august, cu privire la controalele pe care le-au făcut de-a lungul timpului la stația de distribuție GPL a firmei Flagas SRL, care aparține lui Daniel Ionuț Doldurea, fiul primarului PSD din Caracal.

Firma Flagas SRL figurează pe ListaFirme.ro ca fiind funcțională, cu obiectul de activitate comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate”.

Pe lângă „vânzarea cu amănuntul a combustibililor, a gazului îmbuteliat”, patronul Daniel Ionuț Doldurea și-a trecut alte obiecte de activitate precum „ vânzarea cu amănuntul a produselor nealimentare” sau „ vânzarea cu amănuntul a timbrelor și monedelor”, fapt care i-a permis să funcționeze în continuare.

ISU: Funcționare sub altă formă a firmei nu mai intră în atribuțiile noastre

Iată ce a declarat adjunctul șefului ISU Dâmboviţa, colonelul Benone Duduc, cu privire la controalele efectuate la firma lui Ionuț Doldurea:

  • Obiectivul a fost autorizat de instituția noastră, ISU Dâmbovița, în luna octombrie 2011, ca instalație de tip Skid pentru distribuția de GPL la autovehicule, cu o capacitate de 4.000 de litri.
  • În data de 30.07.2020, în urma unor sesizări, se efectuează un control inopinat la acest obiectiv și se constată că nu se respectă măsurile de siguranță care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu în anul 2011.
  • Acea instalație de tip monobloc a fost mutată pe amplasament și nu se mai respectau distanțele de siguranță care au stat la baza emiterii autorizației.
  • În consecință, ISU constată pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu și, totodată, constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transvazarea (mutarea dintr-un vas în altul – n.r.) GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă și aplică pe data de 30.07.2020 și sancțiunea contravențională de 10.000 de lei.
  • În urma pierderii valabilității autorizației (de securitate la incendiu – n.r.) ISU notifică instituția Prefectului și Oficiul Registrului Comerțului. Și mai notifică: Consiliul Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția de Protecție a Mediului și Primăria Crevedia.
  • În data de 28.09.2020 se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul funcționa în continuare. Se constată, ca faptă contravențională, funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu și se aplică sancțiunea contravențională de 30.000 de lei.
  • De asemenea, se constată (prezența – n.r.) pe amplasament a unui rezervor neomologat prin care se transvaza GPL și se mai aplică o sancțiune de 10.000 de lei. Deci, 40.000 de lei – sancțiune în 28.09.
  • În 30.09.2020, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) prin care închide punctul de lucru de la Crevedia. Hotărârea o comunică Oficiului Registrului Comerțului.
  • În data de 12.10.2020 Oficiul Registrului Comerțului ia act de hotărârea AGA.
  • În data de 13.10.2020 (firma – n.r.) notifică ISU Dâmbovița cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis și anexează hotărârea AGA și certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului.
  • Mai departe, vis-à-vis de funcționarea lui (a punctului de lucru – n.r.) sub altă formă, alte activități decât cele de distribuție GPL la autovehicule nu se mai substituie rolului nostru de autorizare”, a declarat colonelul Benone Duduc, adjunct al șefului ISU Dâmbovița.

Ce arată datele financiare ale Flagas SRL

Acționarul majoritar al firmei care deținea stația de alimentare GPL care a explodat la Crevedia se numește Daniel Ionuț Doldurea și este fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Potrivit datelor financiare, firma lui Ionuț Doldurea, SC Flagas SRL, a avut un profit net de 32 de milioane de lei în 2022 și datorii de 73 de milioane de lei, iar obiectul de activitate se întinde de la vânzarea de timbre și monede, până la vânzarea de carburanți.

SC Flagas SRL are doi acționari: Ionuț Doldurea (51%) și Cosmin Stîngă (49%), potrivit datelor ListaFirme.ro.

Obiectul de activitate al firmei este „comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate”.

Pe anul 2022, firma fiului primarului PSD din Caracal prezintă următoarele date financiare:

  • Cifra de afaceri: 595.907.886 lei
  • Profit net: 32.782.166
  • Datorii: 73.928.971
  • Capitaluri proprii: 38.156.257
  • Angajați: 191

Firma lui Ionuț Doldurea vinde de la suveniruri, timbre, până la combustibili, potrivit descrierii obiectului de activitate:

  • vânzarea cu amănuntul a echipamentelor fotografice, optice și de precizie
  • vânzarea cu amănuntul a suvenirurilor, articolelor de artizanat și religioase
  • activitățile galeriilor de artă
  • vânzarea cu amănuntul a combustibililor, gazului îmbuteliat, cărbunilor și lemnelor pentru uzul în gospodărie
  • vânzarea cu amănuntul a armelor și munițiilor
  • vânzarea cu amănuntul a timbrelor și monedelor
  • serviciilor de comerț cu amănuntul ale galeriilor comerciale de artă
  • vânzarea cu amănuntul a produselor nealimentare


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Bombardiere strategice americane B-52H au înconjurat enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică

2 Horoscop joi, 30 mai. Racii sunt prea curioşi, iar fecioarele nu se pot concentra

3 N-o să vă vină să credeți, dar acest articol a fost publicat în revista SRI...

4 VIDEO Surpriză de proporții, drona care ar fi lovit radarul din Rusia ar fi de fabricație portugheză

5 O lege mai mult decât interesantă promulgată de președintele Iohannis...