La 19 noiembrie 1923 se împlinesc 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, membru marcant al exilului românesc.

Ea a solicitat azil politic după instaurarea comunismului în România și abdicarea forţată a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947.

Rămasă în ţară, mama sa a fost persecutată şi arestată de autoritaţile comuniste. Soţia criticului Eugen Lovinescu a murit în închisoarea din Jilava şi a fost înhumată într-o groapă comună, fapt care a marcat-o pe Monica Lovinescu pentru tot restul vieţii.

Prin intermediul activităților sale, Monica Lovinescu a contribuit semnificativ la ameliorarea tratamentului aplicat românilor din țară care luptau împotriva regimului comunist.

În 1962 a început să colaboreze cu Radio Europa Liberă , devenind una dintre cele mai cunoscute voci ale postului şi unul dintre criticii cei mai vehemenţi ai regimului comunist de la Bucureşti. Ea avea două emisiuni săptămânale, „Actualitatea culturală românească“ şi „Teze şi Antiteze“ la Paris, care au avut o mare influenţă și popularitate în România comunistă.

În 1977, Nicolae Ceauşescua cerut lichidarea ei, chiar în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma , pentru a cărui eliberare luptase luni de zile. Monica Lovinescu a fost bătută crunt, în curtea casei sale din Paris, de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu.

„Vineri, 18 noiembrie, mă întorceam acasă spre orele 5 si jumătate după-amiaza. În curtea din fața casei se aflau doi necunoscuți (al doilea, pitit după un arbust, n-a apărut decât în ultima clipă). Primul care mi-a ieșit în față m-a întrebat în franțuzește, cu accent, dacă sunt "Madame Monica". Mi-am dat imediat seama că vine din partea unor români (în Franța nu se întrebuințează "domn" sau "doamna" alături de un prenume). Avea un plic mare în mână și mi-a spus că e un mesaj, să intrăm în casă să mi-l citească. Am simțit că e ceva suspect și am refuzat. A insistat să intre. Am refuzat din nou. Atunci a apărut și al doilea și au început să-mi dea în cap. Mi-am pierdut repede cunoștința, dar am apucat să țip. Un trecător (funcționar la poștă) s-a repezit și i-a pus pe fugă”, a povestit ulterior Monica Lovinescu.

A fost dusă la spital în comă, dar după cinci zile, încă nerefăcută, s-a ridicat din pat pentru a fi de față la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a nu rata ocazia de a denunţa agresiunea la microfonul Europei Libere.

„Erau - mi-a spus un vecin care i-a zarit fugind si l-a ajutat apoi pe functionarul de la posta sa ma transporte in casa si sa cheme politia - doi tineri cam negriciosi. Nu mi-au luat nici cheile, nici banii, nici poseta, absolut nimic. Lesinasem, ma lovisera in cap cu un obiect dur. Doctorul mi-a spus la spital ca loviturile erau prea puternice pentru a fi fost date doar cu pumnul. Capul era umflat si in sange. N-am avut insa o fractura craniana, doar un traumatism cranian si o fractura la baza nasului. Am iesit din coma la spitalul Saint Louis cand mi se faceau radiografiile. Azi m-am intors inainte de termen acasa, semnand o hartie in care-mi asum raspunderea pentru eventuale consecinte (o congestie cerebrala nu e de exclus - mi-au spus doctorii - timp de doua saptamani)“.

După Revoluţie, în România au apărut volume scrise de Monica Lovinescu, unul dintre ele, „Fenomenul Piteşti“, făcând referire la crimele odioase din puşcăriile comuniste.

„Când am încercat să analizez exasperarea cu care înregistram duplicitățile de destin mi-am dat seama că ele țineau toate de Cuvânt”, scrie Monica Lovinescu în La Apa Vaviolonului, explicând că „nu poți crede un lucru și scrie contrariul său. Sau poți, dar atunci se răzbună cerneala (...) nu se mai suportă pe ea însăși”. Dă exemplu în acest context numele mari ale literaturii române interbelice care s-au dat cu regimul de dragul unei vieți mai ușoare: „A mai reînnoit G. Călinescu performanța Istoriei sale literare? A mai potrivit Arghezi tot așa de bine cuvintele ca atunci când slujea doar de cele pe placul sincerității sale? Nu s-a pierdut Camil Petrescu pe sine însuși tălmăcindu-l pe gustul zilei (comuniste) pe Bălcescu? Ca să nu mai căutăm locul precis al unui Mitrea Cocor în opera lui Sadoveanu. Niciun talant nu se răzbună mai cumplit”, scrie Monica Lovinescu în cartea de memorii „La apa Vavilonului“.

Monica Lovinescu a murit la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, în apropiere de Paris. Rămășițele pământești ale cuplului Lovinescu-Ierunca au fost repatriate în 2008, fiind întâmpinate cu onoruri militare.

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează o serie de manifestări ,,Monica Lovinescu – Centenarul Nașterii (1923 – 2023)’’, la Fălticeni, în perioada 16-19 noiembrie 2023.

Pe parcursul celor 4 zile, IICCMER a pregătit o serie de conferințe, dezbateri, vernisaje și proiecții de film, ce vor fi susținute de personalități marcante ale culturii și istoriei românești. E.S. Emil Hurezeanu – Ambasadorul României în Austria, istoricul Adrian Cioroianu, jurnalistul ,,Europa Liberă’’ Liviu Tofan și criticul de film Irina Margareta Nistor sunt doar o parte dintre invitații prezenți la Fălticeni în perioada 16-19 noiembrie.