Cum a reușit o americancă să își cumpere casă în Franța cu o pensie de doar 900 de dolari
Pentru a scăpa de presiunea financiară constantă și de grija zilei de mâine, Karen Anderson a ales să își cumpere o locuință de piatră în Saint-Servais, un sat din regiunea franceză Bretania care numără aproximativ 400 de locuitori. Achiziția, realizată în 2026, după finalizarea unui proces de divorț care a durat trei ani, a costat-o 59.100 de euro.
Sat din Bretania Foto: Pexels
Noua ei proprietate măsoară aproximativ 68 de metri pătrați și este compartimentată în două dormitoare și trei băi. Din pensia sa de circa 900 de dolari pe lună, americanca reușește să își acopere toate cheltuielile de bază, incluzând ratele pentru casă, utilitățile, dar și asigurările pentru locuință și autoturism. În plus, pentru a-și rotunji veniturile, a început să profeseze ca agent imobiliar.
Viața în această casă veche vine însă și cu o serie de provocări. Imobilul se confruntă constant cu problema umezelii și nu este dotat cu aer condiționat sau încălzire centrală, motiv pentru care femeia își pregătește singură lemnele pentru a se încălzi la sobă.
De la un pat împărțit cu 13 femei în SUA, la liniștea din Europa
Legătura lui Karen cu continentul european a început în anul 2011, când a părăsit California în urma căsătoriei cu un cetățean britanic. Cuplul a locuit alternativ în Anglia și Franța, iar în 2016 cei doi au achiziționat o proprietate pe teritoriul francez pentru suma de 45.000 de euro. Planurile i-au fost însă date peste cap în 2021, când s-a întors în SUA pentru a avea grijă de mama sa, bolnavă de cancer. Aflată acolo, Karen a primit același diagnostic nemilos. Pentru a putea urma tratamentul și a beneficia de asigurare medicală, s-a angajat la compania Amazon.
Deși a revenit ulterior în Europa, mariajul său s-a destrămat în 2023. Pe parcursul celor trei ani cât a durat divorțul, a încercat să își reclădească viața în Statele Unite, angajându-se ca însoțitoare de bord la Frontier Airlines. Costul ridicat al vieții a împiedicat-o însă să devină independentă financiar, ajungând în situația de a avea doar un pat de o persoană într-o locuință pe care o împărțea cu alte 13 femei.
„Dacă aș locui în Statele Unite, ar trebui să muncesc în continuare pentru a mă întreține. Dar, la vârsta mea, nu mai sunt foarte multe oportunități”, a explicat pensionara, conform publicației Il Messaggero.
„În America trăim ca să muncim”
Schimbarea de ritm a fost esențială pentru Karen, care își amintește că, pe vremea când era angajată a departamentului de poliție din SUA, muncea între 80 și 100 de ore săptămânal. Acum, în Franța, nu mai resimte presiunea de a lucra neîncetat sau de a achiziționa bunuri inutile.
„În America trăim ca să muncim. În Franța, muncim ca să trăim. Mi-am iubit foarte mult meseria, dar ajunsese să-mi controleze complet existența”, a mărturisit femeia.
Comunitatea din Saint-Servais îi oferă un trai simplu, fără trafic, deși satul nu are măcelării, brutării sau supermarketuri, ceea ce o obligă să parcurgă cu mașina aproximativ patru kilometri pentru a-și face cumpărăturile.
„Pot să mă uit pe fereastră și să văd stelele în fiecare noapte a anului. Este ceva care continuă să mă uimească. Nu există sirene ale poliției, iar criminalitatea este foarte scăzută”, a mai povestit aceasta.
Sacrificiul familiei și importanța sistemului medical
Un alt factor decisiv în hotărârea de a se stabili definitiv în Franța a fost accesul la sistemul de sănătate. Având în vedere istoricul său oncologic, posibilitatea de a primi tratamente fără a plăti sumele uriașe din sistemul medical american este vitală pentru ea, chiar dacă în prezent trebuie să călătorească aproximativ două ore pentru a ajunge la medicul său.
Cu toate acestea, liniștea financiară și fizică are un preț emoțional ridicat: dorul de copiii și nepoții rămași în Statele Unite.
„Pentru ceilalți, să trăiești în străinătate poate părea un vis, dar americanii nu își dau întotdeauna seama de sacrificiile pe care le presupune. Copiii și nepoții mei nu sunt lângă mine și îmi lipsesc enorm”, a admis pensionara.
În ciuda distanței față de cei dragi și a micilor neajunsuri rurale, întoarcerea în țara natală este exclusă pentru Karen, care a concluzionat categoric: „Nu-mi pot imagina să mă întorc să locuiesc în America. Nu mi-aș putea permite nici serviciile medicale, nici o locuință”.
Explorează subiectele:
