Critica președintelui american la adresa Europei a stârnit, ca de obicei, reacții indignate pe Bătrânul Continent. O reacție mai înțeleaptă ar fi un dialog sincer, auto-critic, despre punctele forte, slăbiciuni și interesele comune, scrie Politico.

America și Europa transmit de ceva vreme pe frecvențe diferite. Iar această deconectare poate fi periculoasă – mai ales pentru Europa.

Reacțiile europene la noua Strategie de Securitate Națională a SUA și la criticile recente ale lui Donald Trump au fost încă o dată reflexiv ofensive: „Cum îndrăznește?” sau „Interferență inacceptabilă!”.

Însă astfel de reacții nu ajută; ele fac mai mult rău decât bine. Două puncte importante se pierd în aceste răspunsuri defensive.

Primul: majoritatea criticilor americane la adresa Europei vin dintr-o preocupare reală pentru continent. Mulți dintre cei care provoacă Europa – de la JD Vance sau Trump până la Elon Musk sau Sam Altman – subliniază acest lucru în mod constant. Noua Strategie de Securitate Națională a SUA, scandaloasă mai ales pentru cei care nu au citit-o, afirmă clar: „Obiectivul nostru este să ajutăm Europa să corecteze traiectoria actuală. Vom avea nevoie de o Europă puternică pentru a concura cu succes și pentru a lucra împreună cu noi, pentru a preveni ca orice adversar să domine Europa.” Și Trump repetă, literal sau în esență, în interviul pentru POLITICO: „Vreau să văd o Europă puternică.”

Al doilea aspect ține de limbajul politic. Trump spune adesea ceea ce gândește – o diferență evidentă față de mulți politicieni europeni, tot mai reticenți să exprime ce cred că este corect. Publicul percepe această „castrare a gândirii” prin limbajul evitant și se îndepărtează sau se orientează către agitatori.

Mathias Döpfner, președinte și director general al Axel Springer, compania-mamă a POLITICO, notează că americanii își doresc sincer ceea ce declară: o Europă puternică, un partener fiabil și eficient. Însă europenii nu aud sau refuză să audă acest lucru, auzind doar criticile și respingându-le.

Critica, aproape întotdeauna, este un semn de implicare și pasiune. Ar trebui să îngrijoreze mai mult lipsa ei, care ar indica indiferență și, implicit, irelevanță. Răspunsul defensiv nu servește intereselor Europei. Mai înțelept ar fi, așa cum subliniază Kaja Kallas, să avem un dialog care include auto-critica, o conversație despre punctele forte, slăbiciuni și interese comune, susținută de acțiuni concrete, mai scrieMathias Döpfner.

Europa livrează prea puțin

Din păcate, multe critici sunt corecte. Oricine privește politica dincolo de menținerea status quo-ului trebuie să recunoască că, de decenii, Europa livrează prea puțin – fie în termeni de creștere și prosperitate, fie în ceea ce privește energia accesibilă. Europa stă prost la capitolul dereglementare, digitalizare și inovare bazată pe inteligența artificială. Și, mai presus de toate, politica de migrație a Europei nu este responsabilă sau eficientă.

Așteptările mari au fost puse în guvernul german recent. Fluxuri de capital de mii de miliarde așteptau primele semnale pozitive pentru investiții în Germania și Europa. Însă, în multe domenii, noul guvern a livrat opusul promisiunilor. Cancelarul dă vina pe vicecancelar, vicecancelarul pe propriul partid, iar împreună învinovățesc americanii și președintele lor.

În loc de un nou început european, asistăm la continuitate în declin. Germania rămâne afectată de trauma nazistă și crede că mediocritatea va fi apreciată. Franța plătește acum prețul moștenirii coloniale în Africa, confruntându-se cu rețele islamiste și antisemitism chiar la nivel prezidențial. Marea Britanie și Spania urmează cursuri similare de supunere culturală și politică.

Speranța vine însă din Finlanda, Danemarca, statele baltice, Polonia și, surprinzător, Italia. Aici, amenințările autoritare din Rusia, China și Iran sunt evaluate realist, iar ambiția pentru excelență este clară, chiar și pornind de la un punct mai slab, susțineMathias Döpfner în Politico.

Europa are nevoie de mai puțin orgoliu rănit și mai mult patriotism prin realizări. Un exemplu evident ar fi unitatea și acțiunea decisivă în apărarea Ucrainei. Aceasta, împreună cu creșterea economică prin reforme reale, ar reprezenta un început. Ulterior, Europa trebuie să abordeze politica de migrație, pentru a corecta dezechilibrele și a proteja valorile și ordinea legală.

Dacă toate acestea eșuează, criticile americane vor fi validate de istorie. Lipsa voinței politice este singurul obstacol real. Dar acolo unde există voință, există și o cale.

Această cale începe în Europa, cu un spirit de reînnoire „Europe First”, și conduce spre America. Europa are nevoie de America, iar America de Europa. Criza transatlantică ar putea fi exact ceea ce a fost necesar pentru a conștientiza acest fapt. Oportunitatea unei renașteri a comunității transatlantice de interese comune există – și este una istorică.

Un acord comercial între UE și SUA, fără tarife, ar stimula creșterea economiei în cele mai mari două economii ale lumii și ar reprezenta baza unei politici comune de securitate. Aceasta este șansa istorică pe care Friedrich Merz ar putea să o negocieze acum cu Donald Trump. După cum spunea Churchill: „Niciodată să nu irosești o criză bună!”, conchide Mathias Döpfner, președinte și director general al Axel Springer.