Analistul Hari Bucur Marcu analizează perspectiva organizării unui referendum de modificare a Constituției pentru a interzice CCR să se pronunțe în ceea ce privește veniturile magistraților. El crede că există cel puțin două modalități simple de a evita eventualele abuzuri ale CCR.

CCR se va pronunța, din nou, cu privire la reforma veniturilor magistraților. FOTO: Inquam Photos

Hari Bucur-Marcu, expert în apărare și politici de securitate, fost membru în Statul Major General al Armatei și reprezentant al României în structurile NATO (decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” ca recunoaștere a contribuției sale la integrarea României în NATO) susține că există soluții mai simple, care nu ar costa zeci de milioane de euro și ne-ar pune în fața necunoscutului, decât organizarea unui referendum pentru a rezolva probleme CCR legată de pensiile magistraților.

„Un respectabil profesor de științe politice, cu experiență europarlamentară, insistă pe o soluție complicată, pentru a evita pe viitor ca Curtea Constituțională a României (CCR) să se pronunțe în probleme de pensii ale magistraților. Propunerea domniei sale ar fi modificarea Constituției României, care să prevadă expres că CCR nu se pronunță asupra veniturilor magistraților, fie ele salarii, indemnizații sau pensii”, își începe Bucur Marcu postarea.

O asemenea propunere este complicată, spune el, deoarece revizuirea Constituției României poate fi inițiată:

- de Preşedintele României la propunerea Guvernului,

- de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi

- de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Caz în care cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Un referendum costă zeci de milioane de euro

„După care, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, sau în ședință comună, cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul senatorilor și deputaților. Și apoi revizuirea trebuie supusă referendumului organizat în cel mult 30 de zile de la data aprobării. Dacă Președintele întârzie să convoace referendumul de aprobare a revizuirii Constituției, sau dacă Guvernul ezită să organizeze referendumul - să zică de pildă că nu are bani (un referendum costă zeci de milioane de euro) și astfel se depășește perioada constituțională de 30 de zile, procesul de revizuire a Constituției ar trebui reluat de la capăt. Așa zice Constituția însăși (Articolele 150 și 151), care nu vrea să fie revizuită prea lesne”, explică analistul.

În plus e nevoie de efort organizatoric, o voință politică și despre o disciplină prezidențială, parlamentară și executivă de excepție, dar și despre o cheltuială enormă, încât comparativ pensiile și veniturile magistraților în funcție par cheltuieli minore. Referendumul pentru familie organizat în 2018 a costat, de exemplu, 35 de milioane de euro.

„Mai bine cheltuim câteva zeci de milioane cu pensionarii magistrați, decât mai multe zeci de milioane cu organizarea unui referendum de modificare a Constituției, care nici măcar nu știm ce rezultat ar avea, referendumul putând fi ușor de invalidat, prin neprezentarea la vot”, mai arată Bucur Marcu.

„CCR nu poate decide sau hotărî în nicio materie aparținând autorităților care exercită puterile legislativă, executivă și judecătorească”

Analistul spune că este lesne de observat că CCR nici măcar nu are atribuții specifice deținătorilor de puteri ale statului (legislativă, executivă și judecătorească), așa că nu poate decide sau hotărî (legea CCR distinge între aceste două tipuri de acțiuni ale Curții) în nicio materie aparținând autorităților care exercită aceste trei puteri.

„De altfel, legea îi interzice expres Curții Constituționale să modifice măcar o virgulă, într-un text de lege supus garantării supremației Constituției. Același lucru este valabil și pentru alte acte asupra cărora CCR se poate pronunța doar în aspecte de constituționalitate. Nici în materia dreptului sau a puterii judecătorești CCR nu se poate pronunța decât în interiorul atribuțiilor sale și fără să intervină în modificarea în vreun fel a hotărârilor curților de justiție sau ale instanțelor de judecată”, precizează specialistul.

Mai mult, spune analistul, CCR nu este vreo curte de justiție, nu este vreo autoritate publică (autoritățile publice menționate în Constituție sunt Parlamentul, Președintele, Guvernul, Administrația publică, Autoritatea judecătorească și atât) și nu deține niciun pic din niciuna dintre puterile statului.

Ce se întâmplă cu deciziile CCR luate în afara atribuțiilor definite de Constituție?

„Din perspectiva asta, toate deciziile și hotărârile CCR în afara atribuțiilor sale clar definite de Constituție și de legea de referință sunt nule de drept și de fapt”, subliniază el.

Ce se întâmplă însă cu abuzurile de putere ale Curții Constituționale și cu uzurparea de funcții oficiale pe care le comit judecătorii CCR, atunci când se pronunță, decid sau hotărăsc în materii pentru care CCR nu are atribuții și în consecință nici nu poate să își aroge competențe (singurele competențe ale CCR sunt cele ce decurg din atribuțiile constituționale și legale)?

„În forma cea mai severă, asemenea abuzuri de putere și uzurpări de autoritate ar trebui deferite spre judecată Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Parchetul General”, crede analistul. Acest lucru, admite el, nu se va întâmpla niciodată deoarece „curtenii CCR au grijă să facă abuzuri și să uzurpe calități oficiale de autoritate în favoarea sau în folosul magistraților în general și mai ales ale magistraților (judecători și procurori) de la ÎCCJ”, explică analistul.

Două soluții mai ieftine decât un referendum

Și atunci? Se pot petrece două lucruri, mult mai ieftine decât un referendum de revizuire a Constituției pentru a-i ține pe judecătorii CCR (care nu sunt magistrați) în interiorul atribuțiilor Curții, opinează Hari Bucur Marcu:

„1. Guvernul nu publică în Monitorul Oficial al României hotărârea sau decizia CCR pe care o consideră luată în afara atribuțiilor și competențelor legale ale CCR.

Iar fără publicare în Monitor, acele decizii și hotărâri nici nu există. De altfel, dacă vă uitați la Monitorul Oficial, veți descoperi acolo decizii și hotărâri ale CCR care se publică cu o întârziere de multe luni, din motive neclare.

2. Cei care ar trebui să facă ei ceva de pe urma unei decizii sau hotărâri a CCR, pe care o consideră luată în afara atribuțiilor și competențelor constituționale și legale ale CCR pur și simplu o ignoră, deși ea, decizia sau hotărârea este general obligatorie.

Aici ar trebui să reamintim că nu există nicio sancțiune penală sau civilă pentru nerespectarea și neexecutarea deciziilor și hotărârilor Curții Constituționale a României. Spre deosebire de hotărârile instanțelor judecătorești, a căror nerespectare se pedepsește prin Articolul 287 - Nerespectarea hotărârilor judecătorești, din Codul Penal, cu închisoare sau cu amendă penală”.

Bucur Marcu admite că nepublicarea în Monitorul oficial sau amânarea fără termen a conformării cu deciziile și hotărârile Curții Constituționale nu înseamnă vreo soluție definitivă, în nicio cauză constituțională. „În schimb, o asemenea atitudine din partea autorităților publice, deținătoare de puteri ale statului poate duce la o dezbatere publică, din care să rezulte caracterul nelegal și neconstituțional al deciziei sau hotărârii Curții Constituționale, precum și să oblige autoritățile competente să se autosesizeze cu aspectele penale ale actelor curtenilor constituționali, dacă este cazul”, a mai arătat analistul.

Concluzia lui Hari Bucur Marcu: „O asemenea soluție prin activarea unei dezbateri publice este infinit mai ieftină decât plata unor privilegii obținute prin abuz de funcție în magistratură, ca să nu mai zicem nimic despre costurile unui referendum de revizuirea a Constituției, doar ca să li se spună curtenilor constituționali ce nu pot să decidă ei despre “colegii“ magistrați.”