Cum au ajuns angajații bărbați ai unei companii de stat să ia „spor de femeie”. Indemnizația directorului, amețitoare: 56.000 de lei pe lună

Situație scandaloasă la o companie de stat, din subordinea Ministerului Energiei. Toată conducerea primește un bonus de 10% pentru că din management face parte și o femeie. „Am trimis deja acolo Corpul de Control acolo și aștept rezultatul”, susține ministrul Bogdan Ivan

Bogdan Ivan FOTO: Mediafax

Bogdan Ivan FOTO: Mediafax

Este vorba de SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A.), o companie de stat românească, aflată în subordinea Ministerului Energiei, înființată în 2013 prin divizarea Electrica SA.

Toți membrii Consiliului de Administrație primesc „spor de femeie”, inclusiv bărbații. Singura condiție este să fie cel puțin o femeie în consiliu. Este vorba de bonusuri materiale de aproximativ 10%, prin atingerea unor indicatori de performanță, potrivit Antena 3.

Conducerea SAPE primește o indemnizație care ajunge până la 56.000 de lei pe lună, echivalentul a aproximativ 11.000 de euro.

„Am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță și când am văzut că își ating indicatorii de performanță cei din Consiliul de Administrație dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului și dacă e o femeie în board-ul de conducere de al companiei automat o să își încaseze sumele, nu știu exact cât e, câteva mii de lei”, a declarat Bogdan Ivan.

Ministrul a anunțat că a trimis Corpul de Control la compania respectivă.

„Este o companie care am descoperit-o acum. Ideea principală a acelei companii este una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată, cred că mai lasă de dorit. Eu sunt nemulțumit de modul în care arată și prin urmare am trimis Corpul de Control și aștept un raport oficial referitor la activitatea de acolo și capacitatea managerială”, a transmis Bogdan Ivan, la Antena 3.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR