Cum au boicotat iranienii negocierile de pace programate înaintea expirării armistițiului
Deplasarea planificată a vicepreședintelui american J.D. Vance la Islamabad, programată inițial pentru marți, a fost inițial întârziată, apoi amânată pe termen nedeterminat, după ce Iranul a refuzat să participe la o nouă rundă de negocieri de pace, au declarat oficiali americani și surse familiarizate cu situația citate de Axios.
Agenția de presă Tasnim, afiliată Gardienilor Revoluției (IRGC), a relatat că echipa de negociatori de la Teheran a informat Statele Unite, prin intermediul mediatorilor pakistanezi, că nu fi prezentă miercuri la Islamabad și că nu întrevede vreo perspectivă pentru participarea la discuții.
Situația este cu atât mai tensionată cu cât armistițiul actual se apropie de sfârșit. Fiecare oră petrecută de Vance la Washington aduce mai aproape riscul reluării ostilităților, în condițiile în care Iranul nu a decis dacă va mai participa la negocieri.
Unul dintre principalele obstacole îl reprezintă o dispută internă la Teheran privind oportunitatea participării la discuții în timp ce blocada navală impusă de SUA asupra porturilor iraniene rămâne în vigoare.
Președintele american Donald Trump a declarat luni, pentru Bloomberg, că armistițiul este valabil până miercuri, însă ministrul pakistanez al informațiilor a indicat termenul-limită ca fiind marți, în jurul orei 20:00 (ET). Indiferent de termen, Trump a subliniat marți dimineață că nu dorește prelungirea acestuia.
„Nu avem prea mult timp... Iranul se poate transforma din nou într-o națiune puternică dacă ajunge la un acord”, a declarat Trump pentru CNBC. Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se ajunge la o înțelegere până marți noaptea, liderul american a răspuns: „Mă aștept să bombardăm, pentru că este o atitudine mai bună cu care să intri în negocieri. Dar suntem pregătiți. Armata este gata de acțiune.”
Marți după-amiază, vicepreședintele Vance și emisarii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, se aflau încă la Washington. Un oficial al administrației a precizat că „au loc întâlniri suplimentare privind politica la Casa Albă, la care va participa vicepreședintele”.
Un avion guvernamental american programat să îi transporte pe Witkoff și Kushner din Miami la Islamabad, via Europa, nu a mai decolat conform planului, plecând abia în jurul prânzului, dar către Washington.
În acest context, ministrul pakistanez de externe, Ishaq Dar, a făcut apel marți la ambele părți să prelungească armistițiul și să revină la masa negocierilor, îndemnând Statele Unite să „dea o șansă dialogului și diplomației”.
Ministrul pakistanez al informațiilor, Attaullah Tarar, a declarat că Islamabadul așteaptă încă un răspuns oficial din partea Teheranului privind participarea delegației iraniene. „O decizie a Iranului de a participa la discuții înainte de expirarea armistițiului de două săptămâni este esențială”, a scris acesta pe platforma X, subliniind că Pakistanul continuă eforturile de a convinge conducerea iraniană să participe.
De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe a afirmat marți după-amiază că nu a fost luată nicio decizie privind trimiterea unei delegații la Islamabad, susținând că blocada navală americană pune sub semnul întrebării seriozitatea negocierilor.
Potrivit unor surse, Casa Albă a așteptat luni întreaga zi un semnal din partea Teheranului privind participarea la negocieri. Iranul ar fi tergiversat decizia, sub presiunea Gardienilor Revoluției, care pledează pentru adoptarea unei poziții mai ferme: nicio negociere dacă nu e ridicată blocada SUA asupra porturilor iraniene.
Mediatori din Pakistan, Egipt și Turcia au încercat pe parcursul zilei de luni să convingă Iranul să participe la discuții, în timp ce delegația iraniană aștepta aprobarea liderului suprem.
Spre finalul zilei de luni au apărut semnale că Iranul ar putea participa, iar Vance, Witkoff și Kushner se pregăteau să plece marți dimineață spre Islamabad.. Totuși, în jurul orei 07:00, situația s-a schimbat, iar plecarea a fost amânată, în contextul în care Iranul continua să fie evaziv.
Sursa: adevarul.ro

