Pe 30 august 1940 se petrecea unul dintre cele mai negre capitole din istoria României. Germania nazistă și Italia fascistă făceau să dispară România Mare oferind Ungariei Transilvania de Nord. Acest rapt teritorial a deschis drumul unor cumplite abuzuri maghiare în Ardeal.

Vara anului 1940 a fost probabil cea mai neagră perioadă din istoria modernă a României. În doar trei luni, România Mare, conceptul național pentru care muriseră sute de mii de soldați în Primul Război Mondial, încetase să mai existe. În acea toridă vară a anului 1940, însăși existența României a fost pe muchie de cuțit. Au salvat-o doar câmpurile petrolifere și poziția sa strategică în planul ascuns al lui Hitler de a-și întinde „spațiul vital” către stepele sovietice.

În timp ce Hitler, Stalin și vasalii lor extremiști făceau harcea-parcea România, un rege și un guvern neputincios asistau la mutilarea țării fără să ridice un deget sau să apuce măcar să deschidă gura. „În felul acesta, mişeleşte, prin fraudă şi surprindere, ca de tâlhari în miez de codru a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler şi Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop şi Ciano”, rezuma diplomatul francez Raoul Bossy.

Dacă în luna iunie, România pierduse Basarabia și Bucovina, la finele lunii august venise și rândul Transilvaniei să fie scoasă la mezat. Iar consecințele au fost tragice.

România la cheremul dictatorilor

În anul 1940, Germania nazistă era o forță de temut care aproape îngenunchease Europa. Întreaga Europă Centrală era la cheremul lui Hitler. Franța a capitulat la începutul verii lui 1940. Belgia și Olanda erau cucerite. La fel s-a întâmplat cu Danemarca și Norvegia. Anglia abia rezista raidurilor aeriene germane. În restul Europei, Hitler avusese grijă să-și facă mulți „vasali”. În tot acest timp România rămăsese pe dinafară. Era un stat cu un rege controversat, care instaurase o dictatură regală și care conducea România cu ajutorul unei camarile scandaloase. Aliații tradiționali ai României aveau necazuri cât carul. Franța capitulase, Anglia abia respira. România era pe cont propriu.

Carol al II-lea a încercat să se gudure pe lângă Hitler, dar a fost tratat cu indiferență. România era, în viziunea lui Hitler, un proiect de viitor, dar nu de moment. A folosit în schimb teritoriul țării noastre pentru a-și recompensa „vasalii” dar și pentru a-i mulțumi pe ruși. Prin pactul Ribbetrop-Molotov, Hitler și-a asigurat flancul estic pentru a se ocupa mai bine de Occident. Cu această ocazie a folosit România pentru a-l mulțumi pe Stalin. Mai precis, a fost de acord ca rușii să rupă din teritoriul României Mari, Basarabia și Bucovina. Erau parte a înțelegerii din cadrul pactului Ribbetrop-Molotov semnat pe 23 august 1939.

„La Bucureşti, Pactul Molotov-Ribbentrop a fost primit ca „o lovitură de teatru" sau „un trăsnet din senin". Oamenii politici intuiau corect că partenerii s-au pus de acord şi asupra teritoriilor de împărţit între ei şi că Polonia şi România se aflau —vai! — între ele”, scria Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român”.

Pe 28 iunie 1940, URSS a trimis un ultimatum României. Fără să crâcnească, Guvernul României a cedat Basarabia și Bucovina de Nord. Se temeau de o invazie rusească la care nu puteau să-i facă față. În plus, și Hitler își dăduse binecuvântarea pentru raptul celor două teritorii românești. Amputarea reușită de ruși i-a arătat lui Miklos Horthy, regentul Ungariei, un „vasal” al lui Hitler, că se poate. Horthy visa la refacerea Ungariei Mari și avea gânduri privind Transilvania. Încurajat de faptul că Hitler i-a dat teritorii din Cehoslovacia în 1938, Miklos Horthy a cerut și Transilvania.

Ce planuri aveau ungurii cu Transilvania

Inițial Miklos Horthy dorea anexarea a 78.000 de kilometri pătrați cu o populație de peste 4.2 milioane de locuitori. Adică aproape toată Transilvania. Cum Hitler a strâmbat din nas ungurii au mai redus din pretenții. dar nu prea mult. Mai precis, se gândeau la o variantă de anexare a 69.000 de kilometri pătrați, cu 3.9 milioane de locuitori, adică până la Brașov. României îi lăsau Blajul, Mediașul și Sighișoara. Ungurii au prezentat nemţilor planul lor de anexare a Transilvaniei, în trei variante.

„În zilele de 6-7 ianuarie 1940, la Veneţia au avut loc convorbiri între miniştrii de Externe ai Italiei şi Ungariei, conţii G. Ciano şi I. Csâky. Acesta din urmă a arătat că ţara sa avea un program maximal şi unul minimal în privinţa revendicării Transilvaniei: primul lua în considerare anexarea a 78 000 km2, cu o populaţie de 4,2 milioane locuitori, dintre care 37% maghiari, 50% români şi 10% germani; celălalt prevedea anexarea a 50 000 km2, cu o populaţie de 2,7 milioane, românii şi maghiarii aflându-se în procente aproape egale”, preciza Florin Constantiniu, în aceeaşi lucrare.

Să nu mai vorbim de faptul că şeful Marelui Stat Major al Ungariei, Henryk Werth, milita pentru o invazie în vederea ocupării integrale a Transilvaniei. „Când, la 28 iunie, Uniunea Sovietică a anexat, fără ca România să opună rezistenţă, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, a apărut cea de a treia situaţie evocată de ministrul ungar. La Budapesta s-a declanşat o adevărată isterie războinică. Războiul împotriva României era foarte popular”, se arată în „O istorie sinceră a poporului român”

Transilvania ruptă-n două. Ministrul român a leșinat în fața hărții

Hitler a decis să-i mulțumească pe unguri și a impus tratative între cele două țări. Evident, erau o formalitate. Guvernul român a fost înștiințat deja că Ungaria are susținerea Germaniei Naziste și a Italiei Fasciste. Cu alte cuvinte românii trebuiau să fie convinși că vor pierde din Transilvania. Acum se punea problema, cât vor pierde?

„Pseudo-tratativele bilaterale româno-maghiare au debutat la Turnu Severin în 16 august 1940. Maghiarii au cerut 69.000 kmp din teritoriul României (două treimi din teritoriul confirmat a fi al României prin Tratatul de la Trianon), ştiind, la fel ca în cazul „tratativelor” cu cehoslovacii, că solicitarea nu putea fi acceptată de România. În paralel aveau loc incidente la graniţa româno-maghiară, Ungaria lăsând să înţeleagă că va deveni agresor al României la finalul lunii august dacă discuţiile diplomatice vor fi prelungite. Italia fascistă, sprijinitoare a agendei revizioniste maghiare, a convenit cu Hitler să impună României şi Ungariei o împărţire a Transilvaniei, iar România a fost informată că în caz de război cele două state vor fi de partea Budapestei”, preciza Florin Abraham, istoric și politolog în articolul „80 de ani de la Dictatul de la Viena: semnificații istorice”.

Văzând că cele două părți nu se înțeleg, Hitler a decis să facă ordine. Dorea să-i mulțumească pe unguri, dar nu le-a dat cât și-au dorit din Transilvania.

Hitler, împreună cu Mussolini, liderul Italiei fasciste, au semnat ”Dictatul de la Viena”, un act de arbitraj prin care România pierdea Transilvania de Nord în favoarea Ungariei. Era vorba de un teritoriu de 43.492 km2, cu 2.667.007 de locuitori, majoritatea erau români.

„Printr-un act de brigandaj făcut de Hitler şi Mussolini, Tratatul de la Versailles, respectiv Trianon, este rupt şi aruncat la pubela istoriei. Transilvania, leagănul de acum două mii de ani ani al poporului român, este sfâşiată în două: partea de nord este cedată ungurilor în urma acestui arbitraj-ultimatum”, scria Nicolae Baciu, un contemporan al evenimentelor, fost avocat al baroului Ilfov, în lucrarea sa „Agonia României”. Pentru comunicarea „arbitrajului”, care a fost de fapt dictat, reprezentanții Ungariei și ai României au fost chemați în luna august la Viena. Când a văzut harta mutilată a României Mari, cu toată zona Transilvaniei de nord-vest ajunsă la unguri, ministrul de externe al României, Mihail Manoilescu a leșinat.

„Am observat întâi că este o harta românească. Am desfăcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a făcut să nu înţeleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei căutau tăietura de la graniţa de vest pe care cu toţii o aşteptam. Mi-am dat seama însă că este altceva. Am urmărit cu ochii graniţa care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată şi am înţeles că cuprindea şi Clujul ... Am început să nu mai văd. Când mi-am dat seama că graniţa coboară în jos ca să cuprindă secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Braşovul! O mică uşurare: Braşovul rămâne la noi. Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben cenuşiu, din cenuşiu, negru... În clipa aceea, mi-am pierdut cunoştinţa. Nu mai trăisem o asemenea senzaţie fizică decât cu 22 de ani în urmă, când o injecţie cu novocaină la o operaţie mă făcuse să trec pentru o clipă pe lumea cealaltă, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis”, preciza Manoilescu în ”Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940”. De altfel nici nu a fost lăsat să spună niciun cuvânt. Hitler a hotărât cum știa el mai bine.

Ne-a salvat petrolul și poziția geografică

În noaptea de 29 spre 30 august 1940, la Bucureşti, concluziile dictatului erau dezbăute în cadrul Consiliul de Coroană. Impropriu spus dezbătut fiindcă deja nemții și italieni ne dăduseră un ultimatum. Mai precis, ambasadorul german la București, Wilhelm Fabricius, a atras atenţia că Germania Nazistă „nu-şi ia nicio răspundere dacă în termen de cinci minute nu dăm răspunsul”. Carol al II-lea și guvernul nu au mai stat prea mult pe gânduri. Din cei 21 de participanți, 10 au fost împotrivă și unul s-a abținut.

„La Bucureşti, Consiliul de Coroană, considerând că avea de ales „între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui", a hotărât cu 19 voturi pentru, 10 contra şi o abţinere acceptarea deciziei de la Viena”, preciza Florin Constantiniu. După ce hotărârea a fost comunicată la Viena, România a primit garanții de securitate din partea Italiei și Germaniei. „În numele şi din ordinul guvernului german (italian) am onoare a comunica Excelenţei Voastre că Germania şi Italia asumă cu începere din ziua de azi garanţia de inviolabilitate şi integritate a statului român“, precizau Pellegrino Ghigi și Wilhelm Fabricius.

Ulterior, Hitler îi mulțumise și pe bulgari, dându-le Cadrilaterul. Cu toate acestea dictatorul nazist a avut grijă ca România să nu fie dezmembrată de unguri, ruși, bulgari și alte state revizioniste din zonă. Le-a dat teritorii românești cât să le astâmpere orgoliile dar nu a permis mai mult.

De unde interesul lui Hitler pentru România? Răspunsul era simplu. Pentru Hitler, România era un punct strategic important al planurilor sale secrete privind invazia URSS dar și o zonă cu bogate resurse petrolifere necesare pentru mașinăria de război germană. „Ruşii sunt foarte aproape de câmpurile noastre de petrol (n.r. este vorba de cele din România), doar la 30-50 de minute. Se poate să trebuiască să stabilim un cuib pentru vulturii noştri”, spunea Hitler.

Patimile românilor din Transilvania de Nord

În textul inițial al Dictatului de la Viena , românii primeau cetățenie maghiară și aveau să se bucure de aceleași drepturi ca toți ceilalți. Cei care doreau să rămână cu cetățenie română trebuiau să părăsească Transilvania.

„Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într'un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într'un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într'un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor”, se arată la punctul patru al Dictatului. Cu toate acestea după ocuparea regiunii, trupe militare sau paramilitare ungurești au declanșat o serie de măceluri îndreptate împotriva populației românești. Sunt cunoscute masacrele de la Ip și Treznea.

„Deodată, au răsunat împuşcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniştea şi neputinţa îşi dăduseră mâna, soldaţi înarmaţi se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moşnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat şi mai mult oamenii în sperieţi. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile şi, sub ameninţarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovaţi, care erau împuşcaţi, găuriţi cu baionete, conduşi spre locuri unde urmau să fie executaţi. Motivul? Erau români.(...) Pe Meseş, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acţiune, cerând execuţii în anume puncte. Erau vizaţi şi intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împuşcat şi lăsat pradă vâlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost şi evrei, inclusiv copii”, povestea muzicologul Octavian Lazăr Cosma, a cărui familie a fost măcelărită la Treznea.