În urmă cu doar un an, câmpul de luptă din Ucraina era cel mai periculos în momentul în care începea tirul de arme. Astăzi, riscul major se află adesea înainte și după confruntare, atunci când militarii își schimbă pozițiile în timp ce dronele rusești patrulează deasupra lor.

Pentru doi soldați ucraineni – Oleksandr Tișaiev și Oleksandr Aliksieienko – această realitate a transformat o misiune care ar fi trebuit să dureze aproximativ o lună într-o perioadă de 165 de zile marcată nu doar de atacuri rusești, ci și de lipsuri severe de hrană, apă și de epuizare psihică.

Tișaiev a declarat pentru Kyiv Independent, în cadrul unui interviu realizat la Jîtomîr, că glumeau între ei spunând că vor părăsi poziția „în octombrie sau într-o zi de miercuri”, sugerând incertitudinea totală cu privire la momentul retragerii. În final, cei doi au reușit să plece pe 28 octombrie, aproape la șase luni după ce ajunseseră acolo în primăvara anului 2025.

Pe durata misiunii, militarii au fost supuși unor lovituri constante și chiar unor atacuri cu gaz. Totuși, cea mai severă problemă a apărut atunci când rezervele de apă și hrană s-au epuizat. Într-un moment critic, au fost nevoiți să stoarcă umezeala din șervețele umede pentru a rămâne în viață. „Stresul era constant. Cum poți rămâne lucid?”, a spus Aliksieienko.

Direcția Zaporijje este, în prezent, una dintre cele mai active zone ale frontului. Forțele ruse folosesc tactici de infiltrare, avansând în grupuri mici și consolidând treptat pozițiile. Tișaiev, 48 de ani, și Aliksieienko, 43 de ani, au observat aceleași tactici în apropierea satului Mala Tokmachka.

Cei doi au ocupat poziții în mai, cu așteptarea unei rotații rapide. În realitate, au rămas 165 de zile. Schimbarea modului în care dronele influențează operațiunile de pe front determină ca astfel de misiuni extinse să devină tot mai frecvente.

În 2024, o desfășurare de două săptămâni era considerată lungă, potrivit soldaților. În mai puțin de un an, armata rusă a intensificat masiv utilizarea dronelor FPV, uneori cu fibră optică, ceea ce face ca răspunsul electronic ucrainean să fie limitat. „În 2025, rămâi în aceeași poziție cel puțin o lună – și asta în scenariul optimist”, a spus Tișaiev. El a adăugat că rotațiile efective sunt aproape imposibile.

„Ca iepurii”

Poziția celor doi se afla la o intersecție supravegheată constant de drone și artilerie rusească. Înconjurați de teren deschis și pădure arsă, aveau puține posibilități de a se ascunde. Pentru a-și ascunde urmele, schimbau permanent rutele, Tișaiev afirmând că se simțeau „ca niște iepuri care se strecoară prin locuri unde oamenii abia pot merge”.

În primele zile ale desfășurării, atacurile rusești i-au rănit pe Aliksieienko – schije și comoție cerebrală – iar forțele ruse au folosit gaz, încălcând convențiile internaționale. Aliksieienko a fost inconștient mai bine de trei ore înainte ca Tișaiev să reușească să-i acorde primul ajutor. Recuperarea a durat zile întregi, timp în care abia se putea ridica. Rănile încă îi provoacă dureri puternice de cap.

Teama principală rămâneau însă dronele. „Un drone FPV este astăzi ca un proiectil de mare precizie. Dacă te fixează, aproape întotdeauna lovește”, a spus Tișaiev. Dronele zburau aproape continuu deasupra poziției lor, împiedicându-i să se deplaseze, iar aprovizionarea era extrem de dificilă. Dronele ucrainene care încercau să livreze hrană, apă și medicamente erau deseori doborâte înainte de a ajunge la sol.

Chiar și atunci când pachetele treceau, soldații nu le puteau recupera întotdeauna fără riscul de a-și dezvălui poziția. „De multe ori trebuia să alegem între a mânca și pur și simplu a supraviețui”, a explicat Tișaiev.

Rezervele s-au terminat în primele două săptămâni. Apoi au trecut la un regim sever: o înghițitură de apă la ora 6 dimineața și alta la 6 seara. Când nici acest lucru nu mai era posibil, au recurs la lichidul din șervețele umede. Dehidratarea a accentuat oboseala, iar somnul era rareori posibil. Chiar și în momentele de liniște, tensiunea era prea mare pentru a-l considera un semn de siguranță. Vestele antiglonț, câte zece kilograme fiecare, rămâneau aproape permanent pe ei.

Drumul înapoi

Soldații au încercat de 30 de ori să părăsească poziția, dar au fost nevoiți să se întoarcă de fiecare dată când se ridica ceața. În dimineața zilei de 28 octombrie, vizibilitatea a rămas scăzută. „Am ieșit din adăpost, era liniște și ceață, și am spus: ‘Cred că astăzi vom merge acasă’”, a relatat Tișaiev.

Au parcurs 12 kilometri în aproape trei ore. Aliksieienko, deși rănit, a mers pe propriile picioare. Nu își puteau permite pauze mai lungi de câteva minute. Cu o săptămână înainte, forțele ruse încercaseră să asalteze sectorul, iar soldații se temeau să nu dea peste trupe ruse rămase izolate după atac.

În cele din urmă, un vehicul cu soldați ucraineni a ajuns la ei și i-a evacuat.

Astăzi, Tișaiev este în permisie alături de familia sa, inclusiv de cei doi fii gemeni în vârstă de șapte ani. Urmează să revină în Zaporijje. Aliksieienko a petrecut trei săptămâni în spital și se află încă în recuperare. Plănuiește, spune el, „să mai facă ordine prin casă”.

Ambii recunosc că nu pot dormi liniștiți, trezindu-se brusc cu reflexul de a căuta armele pe care nu le mai au lângă ei.

Întrebați dacă o asemenea staționare prelungită ar fi putut fi evitată, soldații au spus că, în condițiile de atunci, o retragere ar fi fost imposibilă, chiar dacă ar fi existat intenția comenzii. Ei speră însă ca procedurile de rotație să poată fi îmbunătățite în viitor.

„Mai bine sacrifici o sută de metri de teren distrus. Viețile oamenilor nu se justifică pentru atât”, a spus Tișaiev.