Cum faci ouă ochiuri perfecte. Truc pentru un preparat delicios: cât se țin la prăjit VIDEO

Cum faci ouă ochiuri perfecte. Truc pentru un preparat delicios: cât se țin la prăjit VIDEO

Există mici secrete pe care bucătarii le aplică pentru prepararea ouălor ochiuri perfecte. În funcție de preferințe, acestea pot fi gătite moi, medii sau tari. Pentru a nu da greș, este important să știți câteva trucuri pentru ca preparatul să fie delicios.

Ouăle ochiuri cu legume, un mic dejun delicios FOTO Shutterstock

Ouă ochi moi

Sunt cele gătite pe o singură parte, care au albușul ușor crocant și gălbenușul moale . Oul trebuie gătit aproximativ două minute/două minute și jumătate.

Ouă ochi întoarse

Ouăle se gătesc pe ambele părți, însă gălbenușul trebuie să rămână moale și să curgă atunci când este tăiat. Gătiți oul două minute pe o parte, sau până când marginile albușului devin crocante, după care întoarceți-l pe partea cealaltă, pentru încă aproximativ 30 de secunde.

Ouă gătite mediu

Ouăle gătite mediu au albușul crocant, galbenușul moale, dar nu trebuie să curgă atunci când este tăiat. Gălbenușul trebuie să aibă textură cleioasă în mijloc și să fie ușor gătit bine pe margini. Ele trebuie gătite aproximativ trei minute.

Ouă ochi tari

În cazul ouălor tari, acestea trebuie să aibă un gălbenuș complet gătit. Prăjiți ouăle aproximativ patru minute sau până observați că gălbenușul este complet gătit.

Cât se țin la prăjit

Îndrăgitul bucătar englez Jamie Oliver a dezvăluit rețeta pentru prepararea oului ochi perfect. Iată de ce ingrediente ai nevoie:

o lingură de ulei (de măsline sau de floarea soarelui)

ouă (de preferat de țară)

un vârf de linguriță de sare

piper negru proaspăt măcinat (după preferințe)

Mod de preparare:

Se pune tigaia la foc mediu spre mic și se adăugă suficient ulei de măsline pentru a acoperi fundul(aproximativ o lingură de ulei). Este recomandat ca tigaia să fie antiaderentă. Spargeți ouăle în tigaie, iar pe măsură ce uleiul devine mai fierbinte, veți vedea că începe să schimbe culoarea ouălor. Dacă uleiul începe să sară, acest lucru înseamnă că este prea fierbinte, motiv pentru care trebuie să reduceți temperatura. Ouăle se țin la prăjit până când marginile albușurilor se întăresc, dar gălbenușul rămâne încă moale.

Când sunt gata, luăm tigaia de pe foc si scoatem ouăle cu o spatulă. Așezați-le pe o farfurie și tamponați-le cu prosoape de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei. Serviți pe pâine prăjită, cu un pic de sare și piper negru.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?