Cum i-a păcălit Godei, patronul azilelor groazei din Voluntari, pe vecini: „Ne-a mințit tot timpul!”

Cum i-a păcălit Godei, patronul azilelor groazei din Voluntari, pe vecini: „Ne-a mințit tot timpul!”

Ștefan Godei, patronul azilelor groazei din Voluntari , arestat după ce ororile au ieșit la iveală, i-a păcălit continuu pe vecini. Bărbatul a mințit spunând că în acel imobil se va muta alături de familia sa. Una dintre vecine, care bănuia ce se întâmplă acolo, a făcut dezvăluiri.

Ștefan Godei, patronul azilelor groazei Colaj Facebook/Inquam Photos

Mai mult, aceasta a sesizat și autoritățile, care timp de aproape 2 ani nu i-au transmis niciun răspuns. Din această cauză, a deschis proces care nu s-a finalizat nici astăzi, anunță DiGI 24

Godei nu a dorit să recunoască în fața vecinilor că în imobil își va desfășura activitatea un cămin de bătrâni, însă femeia spune că și-a dat seama ce se petrece în imobil.

Ne-a mințit tot timpul, din acest motiv noi nu am putut să avem niciun fel de dialog, deși am încercat să rezolvăm problema pe cale amiabilă”, a declarat femeia.

„Este impropriu pentru a locui oameni acolo”

Inițial, Godei i-a spus că se va muta acolo cu familia, însă ]n octombrie 2021 vecina a observat că au fost construite niște rampe pentru persoane cu dizabilități. Din locuința sa, femeia a văzut și momentul în care mai mulți bătrâni cu dizabilități au fost aduși în acel imobil.

De sus am văzut că sunt cazate persoane cu dizabilități în demisolul clădirii. Mai ales că eu având o bună relație de vecinătate în trecut cu proprietarul cunoșteam casă, știam că acel demisol este impropriu pentru a locui oameni acolo. Și fără aerisire, și cu niște gemulețe mici. Prima sesizare a fost în sensul că dânsul m-a mințit că vine cu familia și nu știam ce se întâmplă. Și întreb și eu la primărie ce e lângă mine să știu și eu la ce să mă aștept. Nu au răspuns deloc”, a explicat femeia.

Pe ce a cheltuit 3,7 milioane de lei

Peste 3,7 milioane de lei ar fi câștigat din afacerea cu azilele groazei Ștefan Godei, liderul și coordonatorul grupului, spun procurorii DIICOT.

Ștefan Godei era liderul grupării organizate care a pus la cale și conducea afacerea cu azile de bătrân i, spun anchetatorii. Peste 3,7 milioane de lei au obținut în mai puțin de doi ani de la mai multe Direcții de Asistență Socială, printre care cele din Ilfov, Sector 3 și Sector 6.

Ștefan Godei își cheltuia o parte din banii câștigați pe distracții, constând în petreceri cu droguri, prostituate și lăutari, arată procurorii DIICOT.

Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieșit date potrivit cărora Godei Ștefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuiește pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a își procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuțiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracții, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, arată DIICOT.

Totodată s-a stabilit că acesta și-a construit recent o casă de locuit pe str. (...), sector 1, București și deține un teren agricol de 1,5 ha în sat (...), com. (...), jud. Ialomița”, mai spun anchetatorii.

În total, membrii grupului infracțional organizat condus Ștefan Godei au obținut de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții/servicii din cadrul altor primării, conturile Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”, suma totală de 3.763.869 de lei în perioada 25.11.2021 - 08.06.2023. Cele mai mari sume au provenit de la DGASPC Sector 3 (2.550.574 lei) și DGASPC Ilfov (1.178.233 lei).

Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat