Cum îți dai seama că ai o lipsă de acid folic în organism. Primele semne

Cum îți dai seama că ai o lipsă de acid folic în organism. Primele semne

Cunoscut și sub numele de vitamina B9, acidul folic previne nașterea prematură, cancerul de col uterin şi bolile cardiovasculare şi creşte performanţele intelectuale. Un deficit al acestei vitamine lasă ușa deschisă unor probleme grave de sănătate.

Oboseala ar putea fi unul dintre semnele că ai deficit de acid folic. FOTO: Shutterstock

Acidul folic este necesar organismului pentru a produce globulele roșii ale sângelui. Cum organismul uman nu poate produce suficient acid folic, trebuie asigurat un aport de alimente bogate în acid folic ( citrice, legume cu frunze verzi, cerealele fortificate etc.).

„Organismul este capabil să depoziteze suficient acid folic pentru 2-6 luni. Cu toate acestea, anemia apare în câteva săptămâni de la reducerea depozitelor de acid folic”, explică, pe sfatulmedicului.ro , dr. Alexe Raluca-Maria, medic primar Medicina Internă.

Simptome ale deficitului de acid folic

Anemia prin deficit de acid folic în formele ușoare este posibil să nu producă niciun fel de semne, însă pe măsură ce anemia progresează, pot apărea următoarele simptome:

- slăbiciunea

- oboseală

- amețeală

- amnezia

- iritabilitatea

- paloarea

- scăderea apetitului alimentar

- scăderea în greutate

- dificultăți la concentrare.

Simptomele care pot apărea mai rar includ, potrivit aceleiași surse:

- diaree

- dureri abdominale

- dureri la nivelul limbii

- buze uscate și crăpate, în special la comisurile bucale (colțurile gurii)

- dispnee și scurtarea respirațiilor

- tahicardie (creștrea ritmului cardiac) sau aritimii (ritm cardiac neregulat)

- junghi toracic.

Tratamentul anemiei prin deficit de acid folic se poate face prin creșterea ingestiei de acid folic (folat), la recomandarea unui medic.

După ce anemia prin deficit de acid folic a fost vindecată, este nevoie de menținerea nivelurilor adecvate de acid folic, printr-o dietă bogată în acid folic, adăugând alimente cum ar fi citrice și legume verzi și proaspete. Puțini oameni care suferă de anumite boli cronice, cum ar fi anemia hemolitică, hipertiroidism sau afecțiuni hepatice, pot avea nevoie de suplimentarea continuă cu acid folic, pe toată durata vieții, arată sursa citată.

Beneficii ale acidului folic

Acidul folic previne nașterea înainte de termen. Femeile care iau acid folic cu cel puțin un an înainte de a naște au cu 70 la sută mai multe șanse să nască la termen. Potrivit pediatrilor, acidul folic este una dintre vitaminele indispensabile femeilor care intenționează să aibă un copil. În plus, administrarea acidului folic trebuie să continue și în sarcină, deoarece protejează fătul de anomalii, ce pot afecta creierul și coloana vertebrala.

Acidul folic ține la distanţă cancerul de col uterin. Potrivit oamenilor de știință americani de la Institutul de Cercetare a Cancerului, femeile care folosesc frecvent pilule contraceptive ar trebui să ia suplimente cu acid folic pentru a preveni apariția cancerului cervical.

Acidul folic joacă un rol esenţial în alimentaţie, deoarece previne apariția bolilor cardiovasculare și, implicit, a accidentului cerebral vascular (AVC).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…