Cum lucrează, din închisoare, opozantul Alecsei Navalnîi la înlăturarea lui Putin: „Tăcerea a devenit asurzitoare”

Cum lucrează, din închisoare, opozantul Alecsei Navalnîi la înlăturarea lui Putin: „Tăcerea a devenit asurzitoare”

Dintr-o colonie penitenciară îndepărtată, unde nu are prea mult control asupra propriei sorți, disidentul rus Alecsei Navalni încearcă să influențeze soarta Rusiei, relatează Yahoo News.

Navalnîi este închis la o colonie penitenciară cu regim sever FOTO EPA-EFE

Cel mai important oponent al lui Vladimir Putin își riscă viața de când s-a întors în Rusia, după ce a supraviețuit tentativei de asasinat și s-a recuperat într-un spital din Germania. Condamnat la peste 10 ani de închisoare, soarta lui este incertă.

Prin avocatul tău Navalnîi postează pe Twitter noutăți despre situația sa din închisoare - iar în ultimele luni a stat mai mult în izolare, cu toate că starea sa de sănătate a devenit precară.

Este cea mai severă pedeapsă aplicată în sistemul penitenciar rus,, spune șeful de personal al Fundației sale Anticorupție, Leonid Volkov, precizând că opozantul nu este deloc bine.

Volkov - care în 2009 a fost ales într-un post în administrația locală din Ekaterinburg - este alături de Navalnîi la Fundația Anticorupție din 2016, iar între timp a părăsit Rusia împreună cu familia sa.

Cei doi activiști au firi opuse: Navalnîi este impulsiv, el e calculat. Dar furia lor față de regimul lui Putin este la fel de puternică.

Avocat de profesie, Navalnîi a devenit cunoscut prin dezvăluirea corupției din anturajul lui Putin de la Kremlin - cariera lui politică a început în stradă, iar protestele anti-Putin aveau să-l propulseze pe „scena națională” (potrivit WP).

O amenințare pentru Putin

În 2013, candidatura sa la primăria Moscovei a obținut scorul formidabil de 27% într-o țară unde rezultatul alegerilor nu oferă suprize.

În 2018, Navalnîi l-a confruntat direct pe Putin candidând la președinție, o contestare reprezentând o întreprindere riscantă într-o Rusie doar în aparență democratică. Prin opoziția sa, Navalnîi căuta să trezească furia populației față de vechile structuri de putere sovietice- corupte, militariste, opace și cinice - și pentru el pericolul a contat mai puțin decât dorința de a expune regimul lui Putin drept o aberație politică.

Navalnîi spunea în acea perioadă că nu vrea să audă că Rusia este o țară condamnată și lipsită de speranță: „Vreau să trăiesc într-o țară normală”.

Deși nu a fost lăsat să candideze, a obținut totuși o victorie morală, scrie Yahoo News.

Iar de atunci nu și-a pierdut încrederea în viitorul Rusiei, deși circumstanțele curente nu par să-l permită.

Volkov a rămas la fel de optimist, cu toate că, după ce a fost arestat, a decis că este prea periculos să mai rămână în Rusia.

Navalnîi a avut însă o strategie cu totul diferită. Deși șansele sale la președinție s-au spulberat, carisma sa și cunoașterea rețelelor sociale s-au transformat în arme amenințătoare pentru Putin și birocrații Kremlinului - abili în utilizarea forței și a propagandei, aceștia nu aveau niciun talent de a vorbi pe înțelesul rușilor de rând.

În 2020, drept dovadă că Putin a înțeles ce amenințare gravă reprezintă mișcarea anticorupție a Navalnîi pentru regimul săi aî încercat să-l omoare. În mod excepțional Navalnîi a scăpat. Apoi a luat o decizie surpinzătoare pentru mulți: s-a întors în Rusia forțând o confruntare cu Kremlinul ce nu putea avea decât un singur deznodământ.

Recent la întâlnirea cu deputați și oficiali din Congresul american Volkov le-a adus o machetă a celulei lui Navalnîi - un bărbat de peste 1,85 metri, care, de când se dă trezirea, la 6 dimineața și până la ora de culcare, 22, nu are posibilitatea de a se întinde în pat pentru a-și atenua durerile de spate.

Dar și această celulă a devenit un lux - în ultimele luni, Navalnîii a stat mai mult în izolare: după cele 15 zile legale, nu trecea prea mult timp până se întorcea acolo, sub pretextul unor încălcări minore ale regulamentelor.

Occidentul privește

Volkov și alți susținători ai lui Navalnîi cred că Kremlinul nu îl va ucide dacă va crede că Occidentul îi va impune un cost, cum ar fi sancțiuni mai severe.

Presa rusă nu pomenește numele lui Navalnîi . Iar dacă mass-media de peste hotare nu poate fi redusă la tăcere la fel de ușor, propaganda este încă eficientă. Un studiu din vara anului trecut, realizat de Universitatea Carnegie Mellon, a constatat că Rusia a lansat o campanie de dezinformare folosind „roboți anti-Navalnîi care au stârnit discuții conspiraționiste și au distorsionat informații și fapte".

Acuzațiile cum că ar fi naționalist rus de extremă dreapta sau o marionetă a Statelor Unite au găsit o oarecare aderență atât în rândul extremei drepte americane - nutrind afecțiune pentru autoritarismul lui Putin - cât și în rândul extremei stângi, inerent suspicioasă față de intențiile SUA în Europa de Est.

Documentarul canadian intitulat „Navalnîi”, regizat de Daniel Roher, surprinde perioada de recuperare de după tentativa de otrăvire cu un agent neurotoxic și momentul în care a decis să se întoarcă acasă: „Rusia este țara mea”.

A fost arestat pe aeroport pentru că a încălcat eliberarea condiționată după care au rumat procese spectacol ce i-au adus sentințe de peste 10 ani închisoare.

Motive de optimism

Cu toate acestea, faptul că Putin nu a ordonat uciderea lui este semnificativ, susține Volkov: un pic de speranță într-o țară fără speranță. "Cred că oricine va urma îl va considera un atu, o monedă de schimb", spune el.

Într-un moment în care mulți experți în materie Rusia refuză să ia în considerare ideea unui Kremlin care nu este condus de Putin, chestiunea succesiunii este foarte prezentă în mintea lui Volkov, se arată în analiza Yahoo News. În conversațiile sale cu diplomați, experți în afaceri externe și legislatori de la Washington, el a legat soarta lui Navalnîi de războiul din Ucraina - și de viitorul Rusiei ca democrație stabilă pe care mulți din Occident și-au imaginat-o ca posibilă după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.

Convingerea centrală a lui Volkov - care îi dă speranță atât lui, cât și lui Navalnîi - este că sprijinul populației pentru invazie este supraestimat și că, pe măsură ce acesta continuă să se erodeze, stăpânirea lui Putin asupra Rusiei se va destrăma . Prăbușirea va fi una dezordonată și posibil violentă. Dar va lăsa să apară o Rusie mai bună.

Starea de lucruri în Rusia se schimbă într-un mod foarte interesant și, cred eu, într-un mod cu adevărat foarte optimist", spune Volkov.

Sigur, rușii devin divizați, iar opiniile lor se polarizează, pe măsură ce oamenii se plictisesc de război", a scris recent expertul rus Andrei Kolesnikov în Foreign Affairs. „Dar, departe de a slăbi controlul lui Putin asupra puterii, «operațiunea militară specială» nu a făcut decât să o întărească".

Volkov este de altă părere: sondajele realizate de Fundația Anticorupție sugerează că exasperarea față de războiul din Ucraina atinge un nivel nesustenabil. De pildă, manifestațiile împotriva mobilizării parțiale ordonate de Putin în toamna anului trecut au fost notabile tocmai pentru că nu au avut loc la Sankt Petersburg sau la Moscova, ci mai degrabă în vastele regiuni îndepărtate unde Kremlinul se așteaptă în general la un sprijin cvasi-unilateral sau cel puțin la o conformare resemnată și fatalistă.

Sunt așteptate mai multe valuri de mobilizare pe măsură ce Rusia continuă să sufere pierderi grele și tancuri din Germania și Statele Unite ajung pe câmpul de luptă. Cu fiecare val, nemulțumirea populară ar putea crește.

"Tăcerea devine asurzitoare în Rusia", spune Volkov.

Argumentul său în fața congresmenilor și diplomaților de la Washington a fost că continuarea sprijinului pentru Ucraina este cea mai ușoară cale de a grăbi dispariția lui Putin.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă