Infecția streptococică a gâtului este o boală obișnuită a copilăriei, dar la câțiva copii această infecție bacteriană poate duce la modificări alarmante și de durată ale comportamentului. Oamenii de știință încep acum să deslușească modul în care aceasta afectează creierul..

În cazul unor copii, sistemul imunitar reacționează exagerat la infecția streptococică. FOTO: arhivă

Povestea lui Charlie Drury, din Illinois (SUA), ilustrează fenomenul. În noiembrie 2012, de aniversarea sa de opt ani, copilul a fost diagnosticat cu infecție streptococică. În săptămânile ce au urmat, comportamentul său s-a schimbat radical: a dezvoltat ticuri, anxietate severă, insomnie, halucinații și refuza să mănânce. „Mi-am pierdut copilul într-o zi”, povestește mama sa, Kate Drury. După o lună de căutări, medicii au pus diagnosticul: PANDAS – tulburare neuropsihiatrică autoimună asociată cu infecția streptococică, notează BBC.

Ce este PANDAS și de ce este controversată

PANDAS provoacă apariția bruscă a ticurilor și a simptomelor de tulburare obsesiv-compulsivă, însoțite de probleme de comportament, dureri, iritabilitate și regres în abilități cognitive sau motorii. Deși rară – estimările sugerează aproximativ un caz la 11.800 de copii anual – afecțiunea este recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății și, mai recent, de Academia Americană de Pediatrie, deși rămâne controversată în unele medii medicale.

Cercetările sugerează că, la anumiți copii predispuși genetic, sistemul imunitar reacționează exagerat la infecția streptococică și produce anticorpi care atacă propriile țesuturi, inclusiv ganglionii bazali – regiune cerebrală implicată în controlul motor, luarea deciziilor și răspunsurile emoționale.

Simptome recurente și tratamente complexe

Simptomele PANDAS pot apărea brusc și pot dispărea ani la rând, pentru ca apoi să reapară după o nouă infecție, fie ea streptococică, gripală sau chiar COVID-19. Tratamentul include adesea antibiotice, antiinflamatoare și, în cazurile severe, terapii intensive precum imunoglobuline intravenoase (IVIG) sau schimb de plasmă.

„Dacă tratamentul începe devreme, rezultatele pot fi foarte bune”, afirmă Jennifer Frankovich, reumatolog pediatru la Stanford, SUA. Însă mulți pacienți întâmpină dificultăți în accesarea acestor terapii, fie din lipsă de specialiști, fie din cauza costurilor mari și a reticenței unor medici de a recunoaște boala.

Cazul lui Charlie nu este singular. Mulți părinți relatează drame similare: schimbări bruște de comportament, internări repetate și ani întregi de tratamente. Unele familii, precum cea a lui Lulu Johnson, o fetiță care a murit în 2021 după complicații asociate PANDAS, aleg să doneze țesuturi pentru cercetare, sperând să contribuie la descoperirea unor tratamente mai eficiente.

În ciuda progreselor, PANDAS și forma sa mai largă, PANS, rămân insuficient înțelese. „Nu există un test clar, iar modificările cerebrale sunt subtile și greu de observat la imagistică”, spun specialiștii.