Cum se antrenează ucrainenii pentru contraofensiva de tip „Big Bang”. Primele 24 de ore vor fi decisive

Cum se antrenează ucrainenii pentru contraofensiva de tip „Big Bang”. Primele 24 de ore vor fi decisive

Trupele ucrainene au intrat în linie dreaptă pentru pregătirea contraofensivei împotriva trupelor ruse care ocupă o parte din ţară. Se fac antrenamente și se creează noi unităţi militare.

„Pregătim în mod intens noi brigăzi şi unităţi care vor arăta pe front ceea ce au învăţat”, a afirmat preşedintele ucrainean, care şi-a înregistrat alocuţiunea zilnică la finalul reuniunii Comandamentului Suprem pe care îl convocase în cursul după-amiezii.

La această reuniune a Cartierului General al Înaltului Comandament Suprem au fost abordate aspecte legate de mobilizarea tuturor mijloacelor pentru eliberarea Ucrainei de sub ocupaţia rusă, a spus Volodimir Zelenski, înainte de revenirea la Kiev a ministrului apărării Oleksii Reznik de la întâlnirea Grupului de contact pentru Ucraina de la Ramstein (Germania).

„Fiecare în Ucraina trebuie să înţeleagă că principala sarcină a statului este 'dezocuparea' teritoriilor noastre, a pământurilor noastre şi readucerea oamenilor noştri din captivitatea rusă. Resursele statului vor fi cheltuite în primul rând pentru aceasta”, a afirmat preşedintele ucrainean. „Prima linie a frontului este prioritatea numărul unu”, a subliniat el.

„Avem nevoie de fiecare om”, spun soldații ucraineni care se pregătesc temeinic pentru contraofensiva de primăvară împotriva Rusiei anunțată și așteptată de toată lumea.

Imagini de la simularea unui atac au apărut pe rețelele sociale. Infanteriști ucraineni s-au antrenat pe un câmp mlăștinos, și-au încărcat armele și au dezlănțuit un val de gloanțe.

„Mișcă-te! Mișcă-te! Mișcă-te!”, se aude ordinul de la superior către soldați. Ascuns de fum, un soldat a ridicat un lansator de grenade și a tras într-o țintă aflată la 50 de metri distanță - dar a ratat. Antrenorul grupului le-a ordonat să execute din nou exercițiul, relatează Financial Times.

În urmă cu un an, majoritatea soldaților din aceste trupe erau civili obișnuiți. Când Rusia și-a lansat noua invazie brutală asupra Ucrainei, în februarie 2022, oamenii s-au oferit voluntari, au învățat să folosească arma, iar între timp au devenit soldați adevărați.

Cu vârsta cuprinsă între 20 și 60 de ani, foștii avocați, interpreți, programatori și lucrători pensionari din fabrică fac acum parte din marea forță de apărare a Ucrainei și se pregătesc temeinic pentru mult așteptata contraofensivă împotriva forțelor de ocupație ale Rusiei.

Într-o poiană de pini, trupele de recunoaștere din brigada Bureviy și-au vopsit fețele, și-au pus cagule și au îmbrăcat costumele de camuflaj. S-au rostogolit prin mlaștină pentru a simula o încăierare într-o pădure de lângă Kiev se arată într-o postare pe Twitter.

Simularea atacului asupra trupelor ruse a avut loc joi, lângă Kiev, iar brigadă ucraineană Bureviy, ( Furtuna) primite că va „distruge trupele rusești”, relatează și Kyiv Post.

„E timpul să luăm înapoi ce e al nostru”, se arată pe site-ul de recrutare al Gărzii Naționale. Iar mesajul brigăzii Bureviy este clar: „Ocupanților, vine furtuna!”.

Trupele ucrainene se pregătesc să-și folosească noile arme occidentale într-un atac „în stil big bang” pentru a-l umili pe Vladimir Putin, potrivit experților militari de top.

Soldați ucraineni FOTO Profimedia

Contraofensivă de tip „BIG BANG”

The Sun a vorbit cu general american în rezervă Ben Hodges, cu generalul de brigadă britanic în rezervă Ben Barry și cu colonel britanic în rezervă Hamish de Bretton-Gordon despre următorii pași ai Kievului pentru a învinge Rusia.

Și, deși au oferit relatări variate despre cum ar putea arăta contraofensiva, toți sunt de acord că Ucraina are capacitatea de a învinge armata lui Putin.

Soldații curajoși țin linia împotriva invaziei întortocheate a lui Putin - îndurând luni de zile unele dintre cele mai sângeroase lupte ale războiului în bătălii brutale, în stil război de tranșee.

Dar conducerea ucraineană a fost clară, ei consideră această luptă cu uzură mare ca un preț care merită plătit în timp ce se pregătesc pentru contraofensivă.

În spatele liniei frontului, un nou val de trupe hotărâte să-și protejeze patria s-au antrenat cu arme occidentale.

Acestea se vor lansa în luptă cu piese cheie noi, cum ar fi tancurile de luptă principale Challenger 2, M1 Abrams și Leopard 2, vehicule blindate Stryker și Bradley și noi sisteme de artilerie.

Cu aceste arme - în teorie ar trebui să-i depășească pe ruși, punând bazele noii ofensive.

Generalul Hodges a declarat pentru The Sun că Ucraina va face un pas mare - și își va concentra eforturile pentru a recuceri în sfârșit Crimeea, care se află în mâinile Rusiei din 2014.

Operațiune pe modelul „Furtună în deșert“?

Colonelul de Bretton a comparat o potențială lovitură ucraineană cu „Operațiunea Furtună în Deșert” - cu forțele Kievului încercând să ajungă la peste 300 de kilomatri în spatele liniei rusești într-un asalt în stil blitzkrieg.

Generalul de brigadă Barry a spus că această contraofensivă va fi ca un „big bang” pentru a încerca să iasă din impas – în special în jurul orașului Bahmut.

El a declarat pentru The Sun că „dacă Ucraina ar ucide fiecare soldat rus pe o rază de 320 de kilometri în jurul Bahmut nu s-ar schimba situația strategică”.

„Cheia este câștigarea Crimeei - acesta va fi terenul decisiv. Odată ce Crimeea este eliberată, totul s-a terminat, schimbă totul. Ucraina știe că nu va fi niciodată în siguranță dacă nu ia înapoi Crimeea”, spune fostul șef al armatei SUA în Europa.

Cu experiența sa militară vastă, Hodges crede că ofensiva se va concentra pe izolarea peninsulei Crimeea anexată prin separarea podului de uscat din zonele controlate parțial de Rusia din sudul Ucrainei.

„Va avea ca scop spargerea acestui pod de uscat și mai multe arme de precizie pentru a lovi ținte și a face peninsula nesustenabilă pentru forțele ruse”, a explicat el.

Acest atac, crede că va implica lovirea bazelor aeriene ale Rusiei, atacuri ambițioase asupra flotei ruse de la Marea Neagră și țintirea centrelor logistice și de comandă din adâncul teritoriului deținut de inamic în Crimeea.

Generalul Hodges susține că ofensiva va fi concentrată într-o zonă îngustă pentru a străpunge liniile rusești întărite.

„Cred că Ucraina va alege unul sau două locuri pentru a-și concentra atacul pe un front îngust de câțiva kilometri lățime și va pătrunde prin liniile frontului fortificate folosind tancuri, infanterie mecanizată, ingineri și artilerie”, a precizat Hodges.

Cu toate acestea, generalul Hodges - fost comandant al Armatei SUA în Europa - consideră că ofensiva va fi mult mai ambițioasă decât câștigarea bătăliei pentru Bahmut.

„Ucrainenii își vor folosi forțele aeriene pentru a-i ajuta să-i acopere și va exista activitate în zona din spatele frontului Rusiei din partea forțelor speciale și a partizanilor pentru a-i opri să reacționeze la atac”.

Când s-ar putea întâmpla? „Nu va fi o ofensivă de primăvară”, a spus el.

„Au fost ocupați să se antreneze, să exerseze și să protejeze cu atenție informațiile – așteaptă condițiile potrivite pentru trafic la sol pentru a putea susține atacul”, a speculat el.

Colonelul de Bretton-Gordon prezice, de asemenea, că ucrainenii vor fi ambițioși în contraatac - cheia fiind noul lor arsenal de tancuri de luptă.

El a spus că blindatele occidentale vor depăși flota de tancuri îmbătrânită din epoca sovietică folosită în prezent de Putin, trecând prin capcane de tancuri, tranșee și sârmă ghimpată cum s-a întâmplat cu așa-numita „Linie Saddam” în cadrul Operațiunii Furtuna în Deșert din 1991.

Fortificațiile lui Saddam Hussein au fost sparte în câteva ore de forțele americane folosind tancurile M1 Abrams - așa cum au acum ucrainenii în arsenalul lor.

Ofensiva terestră Desert Storm dusă de forțele americane și britanice a durat doar 100 de ore, iar trupele lui Saddam, tocate de tancuri, s-au predat în masă. Colonelul De Bretton-Gordon a declarat pentru The Sun: „În cadrul operațiunii Desert Storm, în patru zile am parcurs câteva sute de kilometri. Probabil că ucrainenii vor dori să meargă puțin mai departe, dar nu mult mai departe”.

Bătăliile care au urmat în Irak au văzut tancuri occidentale precum Abrams și Challenger confruntându-se cu cele rusești și le-au învins. Dacă ucrainenii pot, în același stil, să spargă apărările Rusiei, atunci ei vor exploata acea poziție pentru a provoca ravagii și distrugeri în spatele liniilor inamice.

Cheia victoriei ucrainene, spune colonelul De Bretton-Gordon, va fi punerea în aplicare a logisticii pentru a menține un astfel de avans până când vor putea ajunge suficient de departe în spatele liniilor rusești pentru a provoca devastare maximă.

De luni de zile, războiul este „în impas”, iar liniile de front au rămas „destul de statice”, dar generalul de brigadă Barry a declarat pentru The Sun –că schimbarea urmează să vină.

Analiștii de la Institutul Internațional de Studii Strategice a spus că Rusia a făcut „progrese foarte lente cu prețul unor victime enorme” în Bahmut.

Bahmut a fost menționat drept „cea mai sângeroasă bătălie” a războiului de până acum - cu ambele părți blocate într-o luptă în stilul mașinii de tocat carne, cu rapoarte despre soldați care s-au luptat cu lopețile de infanterie.

Ucraina „a spus în mod repetat că 2023 este anul contraofensivelor, în care vor să evacueze Rusia din Ucraina”, a explicat el.

„Ucraina va dori să se asigure că ofensiva funcționează, așa că ne așteptăm la un atac concentrat de tip „big bang”. „Cu cât întârzie mai mult contraofensiva, cu atât vor avea mai multe arme și blindate moderne și vor antrena oamenii să le opereze”, spune generalul britanic.

„Brigăzi de furtună“

Se știe că Ucraina formează o rețea de noi „brigăzi de furtună” - cu aproximativ 40.000 de soldați.

Denumite Hurricane, Spartan, Chervona Kalyna, Frontier, Rage, Azov și Kara Dag (un munte din Crimeea), noile unități ale Ucrainei se pregătesc să-și joace rolul într-o nouă ofensivă decisivă de respingere a trupelor lui Putin.

Analiștii de război de la Conflict Intelligence Team au spus că obiectivul principal al noii contraofensive va fi „deblocarea” Bahmut.

„Vehiculele blindate se află deja pe teritoriul Ucrainei la dispoziția armatei ucrainene și pot fi folosite în luptă în viitorul apropiat”, au scris analiștii de la Conflict Intelligence Team în raportul lor din 28 martie.

„Ne aşteptăm ca obiectivul principal al contraofensivei ucrainene să fie deblocarea Bahmut”.

Comandantul forțelor terestre ucrainene, generalul Oleksandr Sirski, a declarat recent: „Sarcina noastră este să distrugem cât mai mulți soldați inamici și să creăm condițiile pentru ca noi să lansăm o ofensivă”.

Experta în securitate pentru Rusia și Europa de Est, Samantha de Bendern, este, de asemenea, sceptică că o contraofensivă a Ucrainei va avea loc până în vară.

Ea a declarat pentru The Sun că trupele ucrainene sunt „ocupate să apere Bahmut... și nu vor fi gata în viitorul apropiat de contraofensivă”.

„Acest lucru se va schimba foarte curând”, a spus ea, când sosesc trupele ucrainene antrenate în străinătate, la fel și noile lor arme și tancuri. Ca și alți experții militari, ea crede că „nu vor ataca pe toate fronturile... va fi un asalt concentrat”.

„Linia frontului este atât de lungă, este cam la fel de lungă ca și distanța de la Londra la Barcelona”.

Totuși, fostul ofițer politic de la sediul NATO a explicat că ceea ce va presupune ofensiva va fi „cel mai bine păstrat secret pentru ucraineni”.

Ei sunt maeștrii „surprizei”, știu să-și mascheze adevăratele intenții, să creeze false piste și apoi să atace în altă parte”, a spus Samantha de Bendern.

Chatham House Associate Fellow nu este de acord că Crimeea va fi scopul Ucrainei, deoarece „există presiuni din partea americanilor să nu atace prea mult peninsula”.

În schimb, de Bendern crede că atacul va fi concentrat spre Est și va depinde în întregime de momentul în care armele occidentale trimise în Ucraina vor deveni operaționale.

Sprijinul aerian va fi, de asemenea, absolut esențial pentru orice ofensivă ucraineană, a spus ea. Documentele Pentagonului scurse recent au expus adevărul fundamental că „apărarea antiaeriană a Ucrainei se epuizează”, la fel și aeronavele lor.

Oricare ar fi planul din spatele ofensivei, „un lucru este absolut sigur – Ucraina nu va ceda niciodată. Vor lupta până la ultimul om“, a sublinia de Bendern.

Primele 24 de ore ale contraofensivei vor fi probabil decisive

Primele 24 de ore ale mult anticipatei contraofensive a Ucrainei ar putea fi cea mai lungă zi pentru forțele armate ucrainene. După cum i-a spus feldmareșalul german Erwin Rommel unui consilier înainte de așteptata invazie aliată a Normandiei în 1944: „Primele 24 de ore ale invaziei vor fi decisive. … Pentru Aliați, precum și pentru Germania, va fi cea mai lungă zi” — o declarație imortalizată de filmul de succes de la Hollywood despre debarcarea în Normandia, The Longest Day.

Rommel știa că faza inițială a unui atac modelează adesea caracterul luptei ulterioare, decide victoria sau înfrângerea și determină impactul strategic al unei ofensive.

Cele mai multe speculații și dezbateri se referă la când și unde vor lovi forțele ucrainene, cât de mare a este forța de atac adunată Ucraina și cât de mult impact vor avea noile arme occidentale furnizate. Este puțin probabil ca cineva din afara înaltului comandament al Ucrainei să știe dacă Ucraina are acum un avantaj decisiv în ceea ce privește puterea de foc, munițiile, numărul de trupe și logistica câmpului de luptă. Ceea ce știm este că, în ultimele luni, războiul a fost din ce în ce mai definit de uzură – niciuna dintre părți nu pare să aibă un avantaj decisiv și fiecare încearcă să o uzeze pe cealaltă. Orice s-ar întâmpla în Ziua Z a Ucrainei, nu va fi ușor pentru forțele ucrainene să evite caracterul războiului ca unul de uzură, chiar dacă sunt bine pregătite și bine echipate.

De ce are nevoie Kievul?

Kievul are nevoie nu doar de trupe multe și bine înarmate de occidentali, ci și de o surpriză tactică, de moral puternic și de leadership pe câmpul de luptă, pentru a depăși apărarea stratificată a Rusiei în așteptata contraofensivă care s-ar putea dovedi decisivă pentru soarta războiului, susține Franz-Stefan Gady, expert al Institutului Internațional pentru Studii Strategice, în revista „Foreign Policy“.

Obținerea surprizei tactice în primele ore ale ofensivei va fi crucială, deoarece aceasta crește șansa unei superiorități locale a puterii de foc și a unei corelări a forțelor, cel puțin pentru o perioadă scurtă, spune expertul. Acest lucru nu presupune ca mobilizarea forțelor ucrainene să rămână secretă – un scenariu oricum puțin probabil, având în vedere existența imaginilor din satelit, precum și omniprezența dronelor ieftine pe câmpul de luptă. Mai degrabă, pentru a întinde forțele rusești și pentru a preveni o concentrare a acestora, Ucraina va trebui să inducă în eroare Rusia cu privire la locul și momentul în care trupele ei vor lovi. În același timp, Ucraina va trebui să se asigure că locul ales pentru o eventuală breșă poate fi extins rapid, pentru a permite o pătrundere în profunzime – de exemplu, prin capturarea rapidă a unor drumuri, intersecții sau noduri feroviare importante. Apărarea rusă va trebui mai întâi să fie depășită, iar acest lucru nu este simplu, susține Gady.

Panică și paralizie

Kievul va avea o șansă mare de succes, dacă soldații ruși vor fugi din fața avansului ucrainean fără să opună prea multă rezistență. Însă pentru a obține un astfel de efect, nu va fi suficient ca Ucraina să mobilizeze pur și simplu un număr mare de militari.

Mai degrabă, spune expertul, factori intangibili, cum ar fi surpriza tactică, leadershipul pe câmpul de luptă și moralul luptătorilor, vor fi probabil decisivi în primele 24 de ore ale unui atac. Acești factori ar putea provoca panică în rândul soldaților ruși, ar putea paraliza conducerea militară rusă și provoca un blocaj în sistemul de comandă.

În acest scenariu optimist pentru Kiev, coloanele blindate ucrainene ar străpunge apărarea rusă stratificată, ar avansa rapid în spatele liniilor și ar amenința punctele de comandă și control, cum ar fi cartierele generale militare și centrele de aprovizionare, agravând panica și paralizia.

Surpriză tactică

Obținerea surprizei tactice în primele orele ale ofensivei va fi crucială, deoarece crește șansa unei superiorități locale a focului și o corelare avantajoasă a forțelor, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp. Acest lucru nu necesită ca mobilizarea forțelor Ucrainei să rămână secretă – un scenariu mai puțin probabil în orice caz, având în vedere imaginile prin satelit, precum și dronele ieftine și omniprezente pe câmpul de luptă. Mai degrabă, pentru a extinde forțele ruse și a preveni o concentrare a rușilor, Ucraina va trebui să păcălească Rusia în ceea ce privește locul și momentul unde va lovi. În același timp, Ucraina va trebui să se asigure că locația aleasă pentru breșă poate fi extinsă rapid pentru a permite o pătrundere în profunzime , de exemplu, prin ocuparea rapidă a drumurilor, intersecțiilor sau nodurilor feroviare importante.

Bineînțeles, apărarea rusă va trebui mai întâi să fie depășită. Iar acest lucru nu este simplu, consideră analistul. Cea mai probabilă calea spre succes ar fi ca ucrainenii să-i forțeze pe ruși să-și abandoneze pozițiile defensive fără prea multă luptă – poate declanșând o panică că pozițiile lor au fost flancate și sunt acum în pericol de a fi tăiate și încercuite. Acest lucru s-ar putea realiza prin găsirea unui loc mai slab în apărarea rusă. Aceasta poate fi singura opțiune realistă pentru ucraineni de a realiza o descoperire strategică rapidă și profundă.

În această fază inițială, conducerea tactică va fi crucială, în special capacitatea de a lua și executa decizii la niveluri inferioare de comandă pentru a exploata diverse oportunități de pe câmpul de luptă. Fiecare operațiune militară este, într-un fel sau altul, haos organizat. Acest lucru este și mai adevărat pentru atacatori: unitățile pot greși drumul, coordonarea poate fi dificilă din cauza bruiajului comunicațiilor și chiar și determinarea precisă a locului unde se află inamicul este mult mai dificilă în timp ce totul este în mișcare.

Conducerea pe câmpul de luptă este, de asemenea, crucială, deoarece are un impact direct asupra moralului luptătorilor. Soldații care nu au încredere în liderii lor militari, deoarece aceștia din urmă par copleșiți, își vor pierde moralul Dacă se va întâmpla acest lucru, printre ucraineni ar putea izbucni panica în faza de deschidere a ofensivei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina