Cum se împarte vinovăția în cazul pilotului dispărut

Cum se împarte vinovăția în cazul pilotului dispărut

Lacunele legislative, lipsa de coerență a factorilor de decizie, transformarea unei drame în show-mediatic, coordonarea precară arată că sistemul de intervenții în situații de urgență este departe de a funcționa la parametrii optimi. De aproape o săp­tămână, autoritățile încearcă să îl găsească pe Mircea Crăciun, dat dispărut în urma unui zbor cu planorul. Autoritățile au mobilizat peste 1.350 de pompieri, jandarmi, polițiști, militari, salvamontişti şi voluntari, cu aproape 200 de mijloace de intervenție. Elicoptere şi o dronă performantă au ajutat la căutări.

Cu toate acestea pilotul este de negăsit. Una dintre cele mai bune explicații ale acestei situații dramatice dar absurde a fost oferită de către fostul director al Aeroclubului Român, Nicolae Preda, care a precizat la un post de televiziune că autoritățile au dat dovadă de maximă ignoranță și nu au monitorizat zborul lui Mircea Crăciun. Prin urmare el s-ar fi putut prăbuși pe o arie foarte largă și numai printr-un miracol şi din întâmplare salvatorii ar putea să îl repereze astăzi. În urma unei analize a RL, există o serie de responsabili pentru această situaţie:

Raed Arafat. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, care coordonează şi sistemul situațiilor de urgență a impus un adevărat embargou mediatic. De-a lungul timpului, oricare a fost natura misiunilor și intervențiilor echipelor SMURD, doar el a ieșit în lumina reflectoarelor. Cât timp lucrurile au avut un final fericit, Arafat a căpătat, la rândul lui, o aură de salvator național. În ultima vreme am asistat, însă, la câteva eșecuri de proporții în situații de urgență care au avut drept consecință pierderea de vieţi omeneşti.

Şi în cazul pilotului care nu poate fi găsit, Raed Arafat a umplut ecranele televizoarelor dând explicații despre modul de acțiune al echipelor de intervenție considerând, probabil, că acţiunea se va rezolva cu succes. Ca să înţelegeţi modul mai degrabă impulsiv de acţiune al lui Raed Arafat ne amintim că el şi-a exprimat indignarea faţă de apelurile false date la 112 de oameni care susţineau că pot da informaţii în legătură cu dispariţia planorului. Ulterior a revenit la sentimente mai bune şi a anunţat că o persoană privată a trimis imagini care nu pot fi decât ale planorului. În urma acestei informaţii, Raed Arafat a dispus lansarea unor trasee de căutare în judeţul Braşov. Pentru ca după nici 24 de ore,căutările să fie extinse la 9 judeţe. De obicei o astfel de anchetă (cel puţin din ceea ce am dedus că se întâmplă în Occident) se desfăşoară oferind mass-media doar informaţii scurte, la obiect de interes public. După o săptămână de incompetenţă probată, Raed Arafat a găsit de cuviinţă să explice presei cum costurile unei căutări de acest gen sunt foarte mari, ridicându-se la sute de mii de euro. Şi că, probabil şi din aceste considerente, căutările vor trebui să devină punctuale cu un număr limitat de avioane. Despre asumarea eşecului: nimic.

Lipsa unui centru de comandă. Raed Arafat este coordonatorul echipelor de salvatori cu tot ceea ce implică acest aspect. Pe de altă parte, în primele două zile (vineri şi sâmbătă) comunicarea s-a făcut prin intermediul comunicatelor Ministerului de Interne. E drept, parcă şi isteria a fost mai mică. Pentru ca sâmbătă seară să intre în scenă Raed Arafat. Acesta a mai introdus în ecuaţie o autoritate guvernamentală: „Ministerul Transporturilor investighează motivele pentru care dispariţia planorului a fost anunţată cu întârziere”, a spus secretarul de stat. Romatsa a fost mai degrabă un pion tăcut în această ecuaţie anunţând că planorul nu avea echipamentul necesar pentru a fi reperat şi neasumându-şi nici o răspundere.

Aeroclubul România şi Brașov.  Planorul pilotat de Mircea Crăciun zbura în spaţiul aerian liber, iar pilotul era singurul responsabil cu navigaţia şi cu păstrarea legăturii cu organele de trafic, a declarat pentru Mediafax directorul general al Aeroclubului României, George Rotaru. E un fel de a spune că mortul e de vină. Cu toate acestea, aeroclubul român ar fi putut iniţia un act normativ prin care să suplinească aceste lacune legislative. Altfel, cei de la Aeroclubul Braşov – care au ajutat la lansarea planorului condus de Mircea Crăciun – au anunţat cu o întârziere de opt ore dispariţia acestuia şi numai după ce au fost alertaţi de fiul pilotului. Altfel spus, aeroclubul Braşov a uitat să îl monitorizeze pe Crăciun.

Legislația precară. Nişte autorităţi responsabile obligă cetăţenii la măsuri de siguranţă. Aşa cum dacă pleci la drum cu maşina centura de siguranţă sau aprinderea farurilor este obligatorie. În schimb, a fost nevoie de dispariţia lui Crăciun pentru a înţelege cât de grav a fost faptul că legislaţia în domeniu nu prevede, în cazul planoarelor, obligativitatea unui minim plan de zbor, mai ales că aparatul nu avea la bord un dispozitiv ELT de localizare prin satelit, nici un „transponder” prin care să fie localizat prin radar.

Serie de erori

Acest caz nu este singurul eşec răsunător al lui Raed Arafat în calitatea sa de responsabil al sistemului de intervenţii în caz de urgenţă. Astfel, pe 20 ianuarie 2014, o aeronavă se prăbuşeşte în Munţii Apuseni. Deși nu au murit la impact, Adrian Iovan și Aura Ion și-au pierdut viața în timp ce-i așteptau pe salvatori, care i-au găsit abia după șase ore. În acelaşi an, un elicopter s-a prăbuşit în apele lacului Siutghiol: toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa şi pentru că salvatorii nu aveau în do­tare o ambarcaţiune funcţională. În mai 2015, echipele de intervenţie nu au găsit o pătură gonflabilă cu ajutorul căreia putea fi salvată viaţa unei femei ce ameninţa 30 de ore că se va arunca de pe un bloc.  Petre Badica/RL


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?

2 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 N-ai cum să nu-i dai dreptate lui Năstase la tura asta...

5 Ce știe BOR despre ce urmează să se întâmple?