Cum se luptă la poziția zero a frontului, unde rușii sunt doar la 300 de metri

Cum se luptă la poziția zero a frontului, unde rușii sunt doar la 300 de metri

Jurnaliștii New York Times s-au alăturat Brigăzii 79, care are misiunea de a apăra poziții defensive la circa 24 km de orașul Donețk din estul Ucrainei, și au avut ocazia să vadă cum se duc luptele în așa numita poziție zero a frontului.

Soldații ucraineni și-au creat un adăpost în tranșee FOTO PROFIMEDIA

În est, terenul mai este înghețat doar pe anumite porțiuni și pământul devine mocirlos. Luptele se duc din tranșee și rușii folosesc toate mijloacele la dispoziție pentru a le străpunge: elicoptere, artilerie grea, patrule de recunoaștere, valuri de infanteriști.

Tranșeele sunt calea de a supraviețui pe acest front din est, unde invadatorii au folosit din plin tactica pămîntului pârjolit.

Tranșeele Brigăzii 79, o unitate de elită, se află la doar 300 metri distanță de ruși.

Boghdan, un soldat al Brigăzii, se află atât de aproape de inamici că îi poate vedea săpând, dar nu are de gând să-i lase - își pune pe umăr lansatorul de grenade și trage. Rușii ripostează cu foc automat apoi se așterne tăcerea. Boghdan și-a atins scopul.

„I-am făcut să tacă”, și-a exprimat satisfacția Boghdan, în timp ce cobora în buncărul subteran. „Aveam nevoie să-mi beau cafeaua".

Dar pericolul pândește la tot pasul: elicoptere sunt trimise deasupra tranșeelor, rușii bombardează de la distanță cu artilerie grea și trimit grupuri mici de soldași în recunoaștere în toiul nopții.

Dronele puternice de recunoaștere survolează zona, în timp aparatele fără pilot comerciale aruncă bombe improvizate în tranșee.

Asalturile rusești sunt lansate cu blindate și tancuri sau cu valuri de infanteriști ce încearcă să străpungă pozițiile defensive printr-o forță copleșitoare.

Pe acest front de lângă orașul devastat Marinka, în regiunea Donețk, forțele ucrainene au ripostat puternic pe parcursul războiului, reușind în mare măsură să împiedice cucerirea de noi teritorii.

În ciuda luptelor intense din timpul iernii, Rusia a capturat doar aproximativ 600 de kilometri pătrați de teren pe frontul de est, din septembrie și până acum, potrivit unui raport publicat în februarie de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, o organizație de cercetare din Washington.

Străpungerea pozițiilor fortificate este o întreprindere deosebit de mortală, dar la fel este și apărarea acestora. Cu două zile înainte de vizita jurnaliștilor NYT, brigada 79 a suferit pierderi grele după lupte istovitoare.

Un război de supraviețuire

Dar soldații săi spun că ei duc un război de supraviețuire pentru națiunea lor - și sunt gata să o apere cu viața. Brigada este experimentată, înfruntându-se cu forțele inamice ruse în mai multe medii de luptă - stepă, păduri, orașe în ruine.

În prezent, misiunea lor este să apere poziții defensive pe frontul din Donețk, în afara orașului

Marinka - deși devastat și abandondat de cei circa 9000 de locuitori cât avea înainte de război, forțele ucrainene nu au renunțat la el.

De partea cealaltă, după ce timp de aproape un an au eșuat, rușii și-au schimbat tactica: au început să aducă mici grupuri de asalt în încercarea de a face breșe în apărarea ucraineană.

Tactica este explicată într-un manual de război capturat recent de ucraineni: plutoane de asalt de 12 până la 15 membri sunt împărțite în grupuri de trei - acestea vor încerca cu sprijin de foc să pătrundă în tranșeele ucrainene.

Soldații ucrainenii numesc aceste grupuri „carne” pentru că membrii ei sunt decimați primii.

Apărătorii ucraineni care au fost martori ai atacurilor spun că asalturile au loc în valuri: un prim val este aruncat în atac doar pentru ca rușii să aibă coordonatele pozițiilor pe care apoi să le bombardeze cu mortiere și artilerie. Apoi este trimis un al doilea val de infanteriști într-o tactică deosebit de brutală specifică războaielor de tranșee din Primul Război Mondial.

După cum remarca la acea vreme un ofițer francez, căpitanul André Laffargue, într-o broșură intitulată "Atacul în războiul tranșeelor", străpungerea tranșeelor bine apărate are un preț uriaș.

„Unitățile de infanterie dispar în cuptorul de foc ca niște mănunchiuri de paie”, scria el.

Tranșeele sunt curbate pentru a conține explozia în cazul în care un mortier sau o grenadă ar ateriza în interior. Peste ele sunt așezate plase și mărăcini pentru a le ascunde contururile. Soldații ucraineni, familiarizați îndeaproape cu geografia locului, au observatori care urmăresc permanent amenințările.

În perioadele de liniște - chiar și în cele mai fierbinți colțuri ale Ucrainei - soldații își umplu timpul așteptând, se hrănesc din cutii de conserve și au grijă de ceea ce ei numesc "pisicile de război ucrainene" care patrulează tranșeele în căutarea șobolanilor.

Atacuri cu blindate

Pe o line a frontului ce depășește 1000 km, ambele armate au săpat mii de kilometri de tranșee - dispuse în eșaloane, astfel încât, în cazul în care o rețea cade, soldații să se poată retrage în poziții mai sigure.

Pe lângă atacurile la scară mică, Rusia încearcă de săptămâni întregi să străpungă liniile ucrainene cu atacuri mai ample, inclusiv cu coloane de blindate. La scurt timp după vizita The Times, unitățile de recunoaștere ale brigăzii 79 au detectat o mișcare de tancuri și vehicule blindate rusești în apropiere.

Rușii au încercat să ocolească tranșeele din jurul flancurilor pentru a "lansa un asalt masiv", potrivit unui comunicat al brigăzii.

Dar au fost prinși descoperiți, iar parașutiștii înarmați cu rachete antitanc Javelin au avariat mai multe tancuri și vehicule de luptă ale infanteriei rusești, distrugerile fiind surprinse în înregistrări video publicate de brigadă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu