
Cum și-a plasat Paul Stănescu membrii de familie în instituții-cheie. Baronul PSD dă ultimatum Guvernului
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, unul dintre cei mai influenți și longevivi lideri social-democrați, a lansat luni un atac virulent la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzându-l că face reforme prin „teroare administrativă” și avertizând că PSD trebuie să decidă „urgent” dacă mai rămâne la guvernare.
Declarațiile vin în contextul în care premierul Bolojan a anunțat un nou pachet de măsuri de austeritate, ce vizează inclusiv stoparea unor proiecte locale derulate prin Programul Anghel Saligny, considerat de mulți o sursă de finanțare pentru baronii locali ai PSD.
„Reformele nu se fac prin teroare administrativă, ci prin dialog, echilibru și responsabilitate”, a scris Stănescu într-o postare publicată pe pagina de Facebook a PSD. El susține că pachetul anunțat de Executiv afectează nejustificat comunitățile locale și categorii vulnerabile: „pensionari, mame, profesori, salariați cu venituri mici, funcționari, militari”.
Postarea vine pe fondul tensiunilor tot mai mari din interiorul coaliției și al frământărilor din PSD înainte de congresul din toamnă, unde se conturează două tabere: una care vrea rămânerea la guvernare și alta care cere trecerea în opoziție pentru a contracara ascensiunea AUR.
Simbol al sistemului de sinecuri pe care Bolojan vrea să-l reformeze
Ieșirea nervoasă a lui Paul Stănescu vine în contextul în care familia sa este adânc înrădăcinată în sistemul bugetar, ocupând funcții importante în instituții publice considerate „fabrici de sinecuri”.
Fratele său, Alexandru Stănescu, conduce Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, deși nu are experiență în fonduri europene. Agenția gestionează peste 1,2 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027. Înainte, fusese numit de PSD la ANRE, dar a demisionat după ce CCR a stabilit că numirea sa a fost neconstituțională.
Fiica sa, Alina Gabriela Modan, a fost angajată la ANCOM în 2019 de Sorin Grindeanu, deși nu avea experiență în domeniul telecomunicațiilor. Ulterior, a devenit funcționar public după ce a câștigat un concurs intern, relatează Libertatea. Potrivit declarației de avere, a obținut 220.000 de euro doar din darurile de nuntă.
Ginerele său, Robert Modan, este secretarul general al ASF, o instituție criticată pentru politizarea excesivă. A ajuns în funcție prin delegare, cu sprijinul fostului președinte ASF, Nicu Marcu, apropiat al lui Stănescu. Traseul său profesional a început în județul Olt, ca specialist PR într-o asociație agricolă locală.
Fiul său, Ștefan Stănescu, a fost implicat în scandalul subvențiilor pentru stuful din Delta Dunării. Două firme apropiate de el au cerut aproape 6 milioane de euro din fonduri UE, după ce o lege modificată în Parlament a redefinit zonele din Deltă ca pajiști eligibile pentru subvenții. Ancheta a fost demarată de Parchetul European, iar APIA a oprit plățile.
Sursa: adevarul.ro