
Cum va fi vremea de Crăciun. Unde va ninge și ce temperaturi vor fi în țară
Dacă visați la un Crăciun cu zăpadă, cel mai probabil nici în acest an nu îl vom avea. Cel puțin la câmpie. Meteorologii spun că este posibil să apară ninsori doar la munte și în depresiuni. În Capitală, am putea vorbi mai degrabă despre lapoviță și ploi. Iar temperaturile vor fi peste media perioadei.
Ce temperaturi vom avea de Crăciun
Temperaturile vor fi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă, cred meteorologii. Date mai clare vor fi disponibile în apropierea Sărbătorii.
,,Din estimările pe care le avem în acest moment, cele pe patru săptămâni, se pare că în perioada Crăciunului maximele vor fi ceva mai ridicate decât ce ar trebui să înregistrăm în această perioadă. Concret, ar trebui să avem temperaturi la nivelul întregii țări între -2 în grade în depresiunile din sud-estul Transilvaniei și până la 5-6 grade pe litoral, cu 2-3 grade în Capitală. Se estimează că în perioada Crăciunului, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât acestea", spune Iris Răducanu, meteorolog ANM.
Dacă estimările se vor menține, atunci înseamnă că inclusiv noaptea vom avea temperaturi peste media perioadei. Totul se datorează ,,circulației sudice care favorizează pătrunderea unei mase de aer mai cald". De altfel, și aceste zile sunt mai călduroase decât cele specificde datei din calendar. Tendința de creștere a temperaturilor a apărut deja de câțiva ani. De șapte ani încoace, de exemplu, în București și în sudul țării au fost temperaturi pozitive în Ajunul Crăciunului.
Ce precipitații ar putea apărea
,,Este greu de estimat în acest moment dacă vor fi precipitații, însă după temperaturile de acum, și dacă ar apărea, ar putea fi sub formă de lapoviță în cursul nopții în Capitală, dar și sub formă de lapoviță și ninsoare, în special prin nordul teritoriului și prin regiunile depresionare. Și, desigur, la munte, unde, dacă ar fi să apară precipitații, vor fi sub formă de ninsoare", spune meteorologul.
De câți ani nu a mai nins de Crăciun în București
În București nu a mai nins de Crăciun din 2018. Și atunci, stratul de zăpadă a fost mic, între 10 și 20 de centimetri, arată o analiză realizată de fizicianul Bogdan Antonescu. Ultima ninsoare serioasă în ziua de Crăciun a fost acum 13 ani, în 2012.
În ultimii, tendința a fost ca ninsorile să apară la finalul lunii ianuarie. Și să avem tot mai puține zile cu zăpadă. În ultimii 100 de ani, de la aproape două luni cu zăpadă pe an, am ajuns la 29 de zile. La stația meteo București Băneasa au fost înregistrate următoare date:
- 1926-1955: 53 de zile cu zăpadă/an
- 1961-2022 : 43 de zile cu zăpadă/an
- 1991-2020: 43 de zile cu zăpadă/an
- 2013-2022: 29 de zile cu zăpadă/an
Sursa: adevarul.ro


