Cum va fi vremea luni, 24 iunie: România „fierbe” la 37 de grade Celsius. Unde sunt anunțate ploi torențiale

Ziua de luni, 24 iunie, aduce vreme caniculară în sudul țării. Maximele se vor situa între 27 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 9 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade Celsius în vestul Olteniei.

Canicula și disconfortul termic persistă în Capitală. Foto shutterstock (Arhivă)

Canicula și disconfortul termic persistă în Capitală. Foto shutterstock (Arhivă)

Potrivit meteorologilor , cerul va fi variabil, temporar noros, și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, local la munte și în centrul țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ploile vor avea caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor fi însemnate și sunt posibile vijelii și căderi de grindină.

Vremea în Capitală

Canicula și disconfortul termic persistă în Capitală. Mercurul din termometre ar urma să indice în jur de 35 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 19 și 20 de grade.

De asemenea, cerul va fi variabil, temporar noros după orele prânzului și noaptea, când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Cum va fi vremea în săptămâna 24.06 - 01.07:

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

5 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română