
Cum vor fi evaluați angajații din Ministerul Finanțelor. Alexandru Nazare: „În evaluarea clasică toţi luau scorul maxim”
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că va introduce începând de luni, 28 iulie, o evaluare per angajat, în Ministerul de Finanţe. Fiecare persoană urmează să completeze o fișă de pontaj (un timesheet).
El a sugerat că în evaluarea clasică „toţi luau scorul maxim”.
„Noi vom introduce începând de mâine ( luni, 28 iulie n.r.) o evaluare per angajat, în Ministerul de Finanţe. Fiecare angajat al Ministerului de Finanţe va completa un timesheet şi vom şti exact ce face fiecare angajat..., cu ce se ocupă, ce lucrează în cele opt ore în care vine la lucru, ce lucrează săptămânal, tocmai pentru a avea un instrument corect de evaluare şi pentru a putea norma munca şi pentru a putea avea o evaluare corectă a muncii fiecărui departament şi fiecărui funcţionar în parte”, a anunţat ministrul Alexandru Nazare, la Digi24.
Acesta a precizat că, astfel, vor fi create nişte criterii foarte obiective pentru evaluare.
„Sunt şi oameni foarte buni, dar nu pot fi toţi buni. (..) În evaluarea clasică, practic nu era nicio diferenţiere, toţi luau scorul maxim. Deci acea evaluare nu e un criteriu obiectiv. Ce am făcut noi, ordinul pe care l-am semnat în săptămâna trecută prevede un grafic în care fiecare funcţionar completează, la sfârşitul zilei, dar prezintă săptămânal, în fiecare zi, activităţile şi timpul pe care l-a petrecut pentru diverse taskuri. E foarte important de văzut cât timp a petrecut, pe ce activitate, tocmai ca să putem să avem o imagine şi în vederea viitoarei reorganizări. Cum funcţionează departamentele, ce face fiecare departament în parte, cât de eficient e, unde trebuie intervenit”, a adăugat ministrul.
Ce spune ministrul Finanțelor despre majorarea TVA
Întrebat, la Digi 24, despre decizia Guvernulului de majorare a TVA , ministrul Finanţelor a răspuns: „Am apărat cota unică, o apăr în continuare, am vorbit de scăderea taxelor. Dar când ajungem pe o cumpănă de genul în care suntem, nu mai e vorba de o politică economică, nu mai e vorba de stânga de dreapta, e vorba de stabilitatea financiară a României. Şi, atunci, obiectivul cel mai important este să vorbim de stabilitate, de această ancoră pentru ţară. Aceasta a fost o ancoră pentru ţară, bineînţeles, cu nişte costuri. Evident că sunt şi nişte costuri”.
El a menţionat că exista riscul ca statul să intre în incapacitate.
„Ce ar fi însemnat să intrăm în incapacitate, să nu ne mai putem finanţa, să rămânem 3-4 ani de zile în acest proces? Revenea troica, care a fost în 2008-2009, şi noi nu mai aveam libertatea să ne finanţăm de pe pieţe, nu mai aveam libertatea integrală de decizie asupra economiei. Marja de manevră era extraordinar de restrânsă şi măsurile pe care am fi fost obligaţi să le luăm erau mult mai violente , afectau mult mai mult, nu doar antreprenorii, populaţia în general”, a precizat Alexandru Nazare.
Sursa: adevarul.ro