CUPA MONDIALĂ: Italia a învins Anglia, scor 2-1

Reprezentativa Italiei a învins, sâmbătă, la Manaus, cu scorul de 2-1 (1-1), selecţionata Angliei, într-un meci contând pentru prima etapă a grupei D a Cupei Mondiale din Brazilia.

Pentru Italia au marcat Marchisio '35 şi Balotelli '50, iar pentru Anglia a înscris Sturridge '37.

Imediat după marcarea golului Angliei, fizioterapeutul echipei engleze Gary Lewin a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a accidentat în momentul în care s-a bucurat alături de jucători şi staff-ul tehnic. Potrivit The Guardian, Lewin ar fi suferit o luxaţie la gleznă.

În minutul 90+3, Andrea Pirlo a trimis mingea în bară.

Anglia: Hart - Johnson, Jagielka, Cahill, Baines - Gerrard, Henderson (Wilshere '73) - Sterling, Rooney, Welbeck (Barkley '61) - Sturridge (Lallana '70). Selecţioner: Roy Hodgson

Italia: Sirigu - Darmian, Paletta, Barzagli, Chiellini, - De Rossi - Candreva (Parolo '79), Pirlo, Verratti (Motta '57), Marchisio - Balotelli (Immobile '73). Selecţioner: Cesare Prandelli

Cartonaş galben: Sterling '90+2

Arbitri: Bjorn Kuipers (Olanda) - Sander vanj Roekel (Olanda), Erwin Zeinstra (Olanda) - Walter Lopez (Guatemala);

Tot sâmbătă în grupa D, Costa Rica a învins Uruguay, scor 3-1.

Clasament: 1. Costa Rica - 3 puncte, 2. Italia - 3 puncte, 3. Anglia - 0 puncte, 4. Uruguay - 0 puncte.

Etapa următoare programează meciurile Costa Rica - Italia şi Anglia - Uruguay.

 


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan