Cupele europene la fotbal: CFR Cluj a suferit teribil, dar s-a calificat eroic. Palestinianul Al Hamlawi a adus fericirea la Craiova cu o triplă de senzație

Cupele europene la fotbal: CFR Cluj a suferit teribil, dar s-a calificat eroic. Palestinianul Al Hamlawi a adus fericirea la Craiova cu o triplă de senzație

După ce în tur niciuna nu a reușit să câștige, formațiile CFR Cluj, U Craiova și U Cluj susținut joi seară meciuri-retur. CFR Cluj a suferit teribil în Gruia, dar a eliminat-o pe Lugano în prelungiri. Craiova s-a impus cu 4-0 și merge mai departe. U Cluj părăsește Conference League.

Ștefan Baiaram, dreapta, a marcat golul doi FOTO Facebook Universitatea Craiova

Ștefan Baiaram, dreapta, a marcat golul doi FOTO Facebook Universitatea Craiova

Meciurile de joi ale echipelor românești în cupele europene

Liga Europa, turul doi preliminar

CFR CLUJ - Lugano 1-0 (în tur, 0-0)

Sinyan (96)

Elvețienii i-au strivit pe ardeleni, având o posesie de 80% în prima repriză. Neamțul Kevin Behrens a marcat două goluri pentru oaspeți, ambele anulate după intervenția VAR, primul pentru henț, iar al doilea - pentru o poziție de ofsaid. Vicecampioana României a îndurat și a lovit în prelungiri. CFR Cluj va juca în turul trei preliminar Europa League cu învingătoarea dintre Braga și Levski (0-0 în tur).

Conference League, turul doi preliminar

U CLUJ - Ararat-Armenia 1-2 (în tur, 0-0)

Lukic (13) / Hovhannisyan (53), Ayongo (117)

Ardelenii au revenit după 53 de ani în cupele europene, dar n-au reușit calificarea, deși au deschis scorul în returul de la Cluj.

U CRAIOVA - FK Sarajevo 4-0 (în tur, 1-2)

Al Hamlawi (51, 79 și 83), Baiaram (68)

Universitatea Craiova merge mai departe cu 5-2 la general și va juca în turul al treilea împotriva celor de la Spartak Trnava (Slovacia), care au trecut de Hibernians (Malta) cu 7-2 la general. În turul trei, Craiova ar urma să joace manșa-tur acasă.

////////////////////////////////////////////////

A sosit ziua adevărului în cupele europene pentru trei formații românești: CFR Cluj (Liga Europa), Universitatea Craiova și Universitatea Cluj (ambele în Conference League). Fără victorie în prima manșă (două remize albe și un eșec), ardelenii și oltenii au șansa reabilitării. Toate țintesc intrarea în grupe, pentru a-și salva din punct de vedere sportiv și financiar sezonul. Cea mai grea misiune o are CFR, care are de furcă cu Lugano. Deținătoarea Cupei Romțniei va primi vizita elvețienilor în Gruia, după 0-0 în prima manșă a turului doi preliminar din Europa League. Partida dintre CFR și Lugano este programată de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. În weekend, Lugano a pierdut în Elveția, 1-2 acasă cu Thun, în prima rundă de campionat. CFR a cedat la nou-promovata FC Argeș, scor 0-2.

CFR ia de bun ce aruncă FCSB

Lovită de un val de accidentări, CFR simte că nu poate face față pe mai multe planuri cu lotul actual. Cu Louis Munteanu (23 de ani) pe picior de plecare, vicecampioana a ieșit la cumpărături. L-a adus pe Andrei Cordea (26 de ani), liber de contract după experiența arabă. „Aripa” plecată în străinătate de FCSB ar avut 14 goluri în 36 de meciuri pentru Al-Tai, în sezonul 2024/2025. În acest moment, cota de piață a lui Andrei Cordea, potrivit Transfermarkt, este de 1,3 milioane de euro. În această perioadă de mercato, Cordea s-ar mai afla și pe lista egiptenilor de la Zamalek, dar a fost respins de FCSB. Echipa lui Dan Petrescu se „plombează” și la mijloc. În Gruia ar urma să descindă și mijlocașul central Malcolm Edjouma (28 de ani), pus pe liber de FCSB.

Lugano aduce tineret

Înaintea acestui meci, Lugano a făcut un transfer interesant. Însă, elvețienii nu vor putea utiliza acest jucător în returul cu CFR Cluj (nu poate fi trecut pe lista UEFA). Lugano a anunțat că l-a transferat pe internaționalul suedez de tineret Elias Pihlstrom (18 ani) de la Degerfors. Extrema stângă, cotată la un milion de euro (potrivit Transfermarkt), a semnat un contract valabil până în iulie 2030 cu Lugano. Elias Pihlstrom a marcat cinci goluri și a furnizat patru pase decisive în 45 de meciuri jucate pentru Degerfors. Două meciuri a jucat Pihlstrom pentru naționala U21 a Suediei. Dacă va trece de Lugano, CFR Cluj o va înfrunta în turul al treilea preliminar al Europa League pe câștigătoarea duelului Levski Sofia - Braga. În turul din Bulgaria, cele două au remizat „alb”.

Ce spune statistica

Înainte de duelul care se va desfășura pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, statisticienii de la Football Meets Data au calculat șansele „feroviarilor” de a o elimina pe Lugano și de a accede în turul trei preliminar, a doua cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi. Potrivit datelor furnizate de platforma de analiză menționată anterior, CFR Cluj are 62% șanse să treacă de elevii lui Mattia Croci-Torti (43 de ani). Acest procent se bazează atât pe rezultatul obținut în tur, cât și pe avantajul terenului propriu și experiența superioară a ardelenilor în competițiile europene. În gruia nu se va juca pe teren sintetic, ca în Elveția.

Craiova, obligată să marcheze

Universitatea Craiova are de întors în returul cu FK Sarajevo un scor de 1-2, pentru a accede în turul trei preliminar al Conference League. Se joacă astăzi, de la ora 20.30, în direct pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2. În etapa a 3-a din Superligă, în Bănie au dat nas în nas cele două Universități care reprezintă România în Conference League. S-au impus oltenii cu 2-1, după ce oaspeții au condus cu 1-0 până în minutul 87. Craiova a întors rezultatul prin „dubla” lui Assad Al Halmawi (24 de ani), adus cu suma de un milion de euro de la Slask Wroclaw (Polonia). După plecarea lui Andrei Ivan, Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul francez Steven Nsimba, care a semnat un contract valabil doi ani, a anunțat clubul din Bănie. Atacantul francez de 29 de ani vine după o experiență la Aubagne, formație pentru care a înscris 12 goluri în 32 de apariții în National (liga a treia). Fotbalistul născut în Hexagon a mai jucat și pentru Paris 13 Atletico, FC 93 Bobigny, CO Les Ulis, Bourges 18, Stade Lavallois și US Avranches.

Rădoi își joacă postul

Mirel Rădoi (44 de ani) a avut o contră verbală cu patronul Mihai Rotaru, după eșecul cu NK Sarajevo. Antrenorul l-a certat pe patron că se amestecă în tactica echipei. După victoria cu U Cluj, obținută pe final, Rădoi a făcut un pas înapoi: și-a cerut scuze că l-a luat valul. Dar i-a transmis șefului că are nevoie de transferuri, după ce a precizat că unii fotbaliști, cazul lui Andrei Ivan, au plecat fără acordul lui din Bănie. Aceste declarații l-au deranjat pe Mihai Rotaru, iar site-ul 3minute.ro a scris că, în cazul unei eliminari cu Sarajevo, Mirel Rădoi ar urma să fie înlocuit. Prima variantă luată în calcul este Dorinel Munteanu, liber de contract după despărțirea de Sepsi. Mihai Rotaru și Dorinel Munteanu au o relație bună. Recent, patronul Universității Craiova a discută cu „Munti”. Antrenorul de 57 de ani este liber de contract, după episodul Sepsi.

U Cluj, mutată la Sibiu

Revenită după 53 de ani în cupele europene, Universitatea Cluj nu vrea să se oprească după două jocuri. Ardelenii au remizat (0-0) în deplasare cu FC Ararat-Armenia, în prima manșă din turul doilea preliminar al Conference League. A fost socotit un rezultat bun, însă jocul formației clujenilor îi dă frisoane antrenorului Ion Ovidiu Sabău. Manșa secundă va avea loc astăzi, pe Stadionul Municipal din Sibiu (ora 20.00). Sabău este încrezător că altele vor fi datele problemei. „Va fi greu în retur, dacă vom juca tot cu teama asta. Dar eu am încredere că vom arăta mult mai bine. Jucăm acasă și e un adversar care în mod normal n-ar trebui să ne pună probleme”, a precizat Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani). Dacă va trece de Ararat-Armenia, Universitatea Cluj va primi replica învingătoarei dintre echipa kazahă FK Aktobe (la care evoluează portarul Andrei Vlad și fundașul Bogdan Vătăjelu) și formația cehă Sparta Praga (2-1 în prima manșă).

Selecționerul este îngrijorat

Selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a afirmat că ultimele rezultate ale echipelor FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj în cupele europene, care nu au reușit să obțină victoria, sunt îngrijorătoare pentru echipa națională de fotbal a României. El și-a exprimat însă speranța că toate echipele românești vor obține calificarea în turul următor. „Sigur că situația echipelor din cupele europene poate fi îngrijorătoare. Dar eu sper până la urmă să se califice toate patru. Și ar fi extraordinar și pentru fotbalul nostru, și pentru jucători, dar și pentru echipa națională. Pentru că spiritul ăsta de competiție, de înalt nivel, se creează. Nu ți-l dă nimeni, nu ți-l dă Dumnezeu”, a afirmat Lucescu. Selecționerul a precizat că în această vară a încercat să îi convingă pe jucătorii de la echipele naționale de tineret care activează în străinătate să semneze contracte cu cluburile din România, pentru a beneficia de regula care obligă echipele românești să folosească jucători sub 21 de ani.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi ați citit ce spune Kovesi despre România?

2 BREAKING O judecătoare din Craiova critică CSM: „Nu putem să tot vehiculăm poezia că noi suntem magistrați și asta este, trebuie să primim fără să dăm…

3 Fierbe PSD, iar Sorin Grindeanu merge pe sârmă

4 „E jeg peste tot și nimic de făcut” / De ce fug turiștii cât văd cu ochii de litoralul românesc

5 Cântărețele dintr-o trupă rock din Norvegia s-au dezbrăcat complet pe scenă, la festivalul de la Râșnov