Cursurile şcolare sunt suspendate vineri din cauza evoluţiei infecţiilor gripale

Cursurile şcolare sunt suspendate vineri din cauza evoluţiei infecţiilor gripale

Cursurile şcolare sunt suspendate vineri, după ce Ministerul Sănătăţii a informat Ministerul Educaţiei la jumătatea săptămânii despre evoluţia infecţiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă.

Pentru că nici joi, de Ziua Unirii Principatelor Române, nu au fost deschise şcolile, autorităţile au considerat că timp de patru zile, până luni, copiii vor putea evita expunerea în colectivităţi.

Conform raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), săptămâna 14 - 20 ianuarie a avut un caracter epidemic, a doua de acest fel, întrucât numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat.

"Conform specialiştilor, dacă şi cea de a treia săptămână consecutiv îşi va menţine caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă", anunţa recent Ministerul Sănătăţii.

De altfel, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că INSP urmează să prezinte marţea viitoare situaţia cazurilor de gripă şi că în baza acestor informaţii se va lua o decizie în ceea ce priveşte declararea epidemiei.

"Dacă vom avea trei săptămâni la rând săptămână epidemică, cu siguranţă vom lua această decizie (de a declara epidemie de gripă în România, n.r.). De aceea am şi cerut INSP ca în ziua de marţi să publice situaţia la nivel naţional, astfel încât să putem lua deciziile care se impun, cât mai repede", a declarat ea pentru Digi24.

Ministrul a menţionat că decizia suspendării cursurilor se poate lua punctual de către Inspectoratul şcolar, în colaborare cu Direcţia de sănătate publică, acolo unde este necesar.

"Opinia mea personală este că ar trebui să se ia măsurile cele mai dure în acest moment, pentru că situaţia este îngrijorătoare. (...) (În cazurile punctuale, n.r.), inspectoratele şcolare transmit Direcţiilor de sănătate publică numărul de îmbolnăviri din şcolile respective şi anunţă că pot să suspende cursurile. Deci, nu este necesară intervenţia Ministerului Sănătăţii în acele situaţii", a explicat ea.

În privinţa stocurilor de vaccin antigripal, Sorina Pintea a arătat că în acest moment sunt aproximativ 24.000 de doze, dar că Ministerul Sănătăţii a luat decizia suplimentării, astfel încât săptămâna viitoare ar urma să mai ajungă la cabinetele medicilor de familie încă 25.000 de doze.

"Menţionez că achiziţia s-a făcut pe baza estimărilor trimise de către Direcţiile de sănătate publică, la solicitarea medicilor de familie. Aş vrea să atrag atenţia că, totuşi, aceste suplimentări ar fi fost necesar a fi cerute încă din decembrie, pentru că necesită nişte proceduri", a mai spus ea.

Ministrul a subliniat că aceste vaccinuri sunt pentru pacienţii din grupele de risc, care beneficiază de ele în mod gratuit. Restul populaţiei trebuie să-şi achiziţioneze vaccinul din farmacii.

Miercuri, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţa că 34 de persoane au murit din cauza gripei de la începerea sezonului virozelor respiratorii.

"Nu putem afirma, în acest moment, că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese mai devreme faţă de sezonul precedent", menţiona INSP.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea, a declarat joi pentru AGERPRES că sunt 85 de cazuri de gripă confirmate la copii de grădiniţă, şcolari sau liceeni.

Ea a adăugat că triajele în unităţile de învăţământ pentru depistarea copiilor bolnavi vor continua luni şi vor fi făcute raportări permanente la Inspectorat.

* Specialiştii recomandă populaţiei, pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal, să consulte medicul de familie pentru simptome care sugerează gripa. Medicul poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică folosinţă sau tuse/ strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului); igiena adecvată a mâinilor în vederea reducerii răspândirii virusului; purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical; continuarea vaccinării antigripale; în funcţie de situaţia epidemiologică, unităţile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc crescut. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...