Curtea Constituțională din Republica Moldova a validat rezultatul alegerilor parlamentare din 28 septembrie

Curtea Constituțională din Republica Moldova a validat rezultatul alegerilor parlamentare din 28 septembrie

Curtea Constituțională a Republicii Moldova, reunită joi, a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie și a validat mandatele celor 101 deputați

Magistrații CC s-au întrunit în ședință pentru validarea parlamentarelor. FOTO: Arhivă Adevărul

Magistrații CC s-au întrunit în ședință pentru validarea parlamentarelor. FOTO: Arhivă Adevărul

UPDATE 17.30 Alegerile parlamentare desfășurate pe 28 septembrie au fost validate

În urma deciziei Curții Constituționale de joi, 16 octombrie, alegerile din 28 septembrie pot fi considerate valabile, iar parlamentul nou ales trebuie să se întrunească în prima ședință până pe 28 octombrie, informează Radio Chișinău și Deschide.md, citate de Agerpres.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 50,20% din voturi la alegerile parlamentare și va deține o nouă majoritate în Parlament.

În noul Parlament, PAS va avea 55 de mandate, Blocul Patriotic va delega în Legislativ 26 de deputați, Blocul Alternativa - 8, iar Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă - câte 6.

În urma validării alegerilor parlamentare și a mandatelor de deputat de către Curtea Constituțională, președinta Maia Sandu poate convoaca prima ședință a noului Parlament.

Potrivit legii, aceasta trebuie să aibă loc în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, adică până pe 28 octombrie. Dacă toate etapele se desfășoară conform calendarului, noul cabinet de miniștri ar putea fi învestit în prima jumătate a lunii noiembrie.

Știrea inițială

Curtea Constituțională a Republicii Moldova s-a reunit pentru validarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie, precum și a mandatelor deputaților aleși. Ședința, programată să înceapă la ora 10:00, a fost demarată.

Ședința este publică și poate fi urmărită în direct pe internet, însă în sala de ședințe a Curții Constituționale (CC) au acces doar persoanele invitate.

Dacă alegerile vor fi validate de Curtea Constituțională, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va convoca noul Parlament în maximum o lună.

Apoi, aleșii vor alege președintele Parlamentului, vicepreședinții și vor forma fracțiunile, având un termen de cel mult 10 zile. De asemenea, vor fi organizate consultări între fracțiunile parlamentare și lidera de la Chișinău, iar după acestea, președintele Maia Sandu va desemna un premier care, în maximum 15 zile, va trebui să prezinte lista miniștrilor și programul de guvernare.

Ulterior, va urma învestirea Guvernului. În cel mult 14 zile de la votul parlamentarilor, șeful statului va semna decretul, iar membrii Cabinetului de miniștri vor depune jurământul.

Autoritatea electorală de la Chișinău a validat rezultatul alegerilor parlamentare în cadrul ședinței din 5 octombrie, iar raportul, care include și lista deputaților aleși, a fost transmis Curții Constituționale.

Astfel, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) , care a obținut cel mai mare număr de voturi, adică 50,20%, va avea 55 de mandate în viitorul Parlament.

PAS este urmat de Blocul Patriotic care a înregistrat 24,17% din voturi și va avea 26 de mandate. Pe locul trei se află Blocul Alternativa, cu 7,96% din voturi și opt mandate. Partidul Nostru și Partidul Politic Democrația Acasă (PPDA) au obținut 6,20%, respectiv 5,62%, fiecare urmând să dețină câte șase fotolii de parlamentar.

Alegerile parlamentare au avut loc pe 28 septembrie, iar rezultatul este considerat o victorie împotriva Moscovei care a încercat să influențeze votul printr-o campanie de interferență fără precedent.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

2 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

3 Toate drumurile duc la Londra / Rețeaua Celac-Rotaru-Georgescu-Vacusta

4 „Am bătut recordul” / Un șofer de camion a arătat fluturașul de salariu după o săptămână de lucru în Statele Unite

5 Nici o surpriză / Cine este proprietarul Ferrari-ului surprins parcat pe o trecere de pietoni din Dorobanți...